Tag: Geocaching Romania

  • Leap Day 2020 – Iași

    Leap Day 2020 – Iași

    Nici nu știu cum să încep acest articol, cu începutul poate ați spune mulți dintre voi, însă s-au întâmplat atât de multe la acest eveniment încât le-aș scrie pe toate deodată.

      Totuși, bine ar fi să încep cu începutul, care nicidecum nu este pe data de 29.02.2020. Totul a început pe 02.02.2020 la evenimentul din Iași găzduit de către Radu C, cu ocazia datei simetrice din acest an, eveniment unde am câștigat și un mic suvenir.

      La acest eveniment, cu toții am beneficiat de un scurt training în ceea ce privește organizarea și găzduirea unui eveniment, cale pe care îi mulțumesc lui Radu C în numele tuturor celor prezenți la acel eveniment. Pentru a înțelege și mai bine cum funcționează, la acest mic workshop, am creat un eveniment chiar eu, adică acesta (GC8JX93) care avea să aibă loc pe data de 29.02.2020; o dată nu la fel de rară ca cea a palindromului, dar o dată pe care nu o puteam trece cu vederea fără să o sărbătorim în vreun fel.

      Acum că am făcut introducerea, am ajuns în ziua evenimentului, zi cu emoții pentru mine oarecum, pentru că era primul meu eveniment și singurele mele gânduri care îmi treceau prin cap erau “Ok, adun niște oameni într-un loc pentru ce anume?!” “Oare ce vor zice?!” etc. Tind să cred că sunt absolut normale și firești aceste gânduri așa că le-am tratat ca atare. Își anunțaseră prezența câțiva jucători pe care îi cunoșteam deja, asta m-a făcut să mă simt mai relaxat.

      Am ajuns la coordonatele evenimentului împreună cu geo2cat, la ora 19:40, evenimentul fiind programat la ora 20:00. La scurt timp și-a făcut apariția  Zoliasi, urmat de către Cotosilv.

    Exploraptor, Geo2cat, Zoliasi, Cotosilv

      Am mai stat puțin în GZ, am făcut câteva poze, după care ne-am hotărât să pornim “la un suc” într-un local, unde să mai povestim, să mai socializăm.

    Abia ce ne pusesem în mișcare, când geo2cat ne atrage atenția că am trecut pe lângă 2 băieți care erau cu bicicletele și aveau deschisă aplicația Geocaching. Ne-am oprit cu toții și am mers lângă ei să îi salutăm. Băieții veniseră la eveniment, însă erau jucători noi, s-au apucat de Geocaching în urmă cu aproximativ 2 săptămâni, aveau 4 cutii găsite, motiv pentru care nu au înțeles exact ce se întâmpla, nu ne-au recunoscut, nu prea știau cum funcționează evenimentele, însă aici am intervenit noi și le-am explicat în mare cam în ce constă și cum se face, Cotosilv chiar recomandându-le site-ul geocaching-romania.ro pentru a se documenta mai mult să înțeleagă mai bine fenomenul.

    Exploraptor, Geo2cat, Zoliasi, Cotosilv, Autismo01

    După această întâmplare neașteptată, ne-am continuat drumul spre localul unde aveam să poposim pentru a povesti tot felul de întâmplări și de aventuri de geocaching, am mai împărțit tips&tricks, ne-am cunoscut mai bine și am făcut pactul ca peste 4 ani, să ne revedem cu bine tot la un eveniment, cu aceeași ocazie.

      Ca și organizator al evenimentului, mi-am pus întrebarea “Eu cum obțin suvenirul?”. Pentru că nu voiam să îl obțin în urma evenimentului organizat de mine. Din fericire în apropierea localului unde am stat la povești, era o cutie. Pentru a o găsi a trebuit să intrăm într-un local și să cerem barmanului “o halbă de geocaching“. Zis și făcut! Vânam această cutie de vreo 2 ani, am știut eu de ce o păstrez. Am intrat toți în local, am cerut halba, acel barman știa despre joc, știa de halbă, totul a decurs foarte bine, zis și semnat.

    GC4P4MH

    Revenind la eveniment, nu am sărbătorit doar Leap Day ci am mai avut un motiv de sărbătoare și anume faptul că Zoliasi cu acest eveniment, a atins numărul de 400 de cutii găsite, ocazie cu care am primit o cinste pe bune din partea lui. Felicitări Zoli și la cât mai multe!

    Noroc! Pentru Leap Day 2020 si pentru Zoliasi.

      Spre finalul evenimentului, participanții s-au semnat în logbook-ul pe care l-am creat special pentru evenimente. Și aici vreau să îi mulțumesc tot lui Radu C pentru idee. Mi s-a părut foarte tare cum păstrează el amintirile de la fiecare eveniment, în logbook-ul său pentru evenimente. Întotdeauna am mers pe premisa că dacă o idee e bună, trebuie acceptată și implementată. Bine, alții ar spune plagiat, dar îmi asum și acest lucru.

      O mică paranteză: premiul de originalitate pentru semnătură în logbook merge către Zoli. 😊

    Cea mai originala semnatura 🙂

    În concluzie, primul eveniment pe care l-am găzduit a fost unul foarte reușit, mulțumesc încă o dată tuturor participanților și cu siguranță ne mai revedem și la alte evenimente pentru că vorba aia, începutul este mai greu.

    Vă mulțumesc, să ne revedem cu bine.

    P.S. Voi cum ați sărbătorit Leap Day?!

  • 0202-2020 – Pentru prima dată în 909 ani…

    0202-2020 – Pentru prima dată în 909 ani…

    Duminica aceasta a fost o zi foarte specială. Nu, pe bune! Au trecut 909 ani de la ultima oară când a avut loc un palindrom al datei la nivel GLOBAL, mai exact pe 11.11.1111! Îmi amintesc foarte bine ziua aceea fiindcă eram răcit…

    A! Dacă vă plac numerele și coincidențele, bine de știut e că ziua de ieri a fost și a 33-a zi din an, cu încă 333 de zile rămase… Ce mai! PalindroMANIA!

    Ei bine, noi, la Iași, am sărbătorit foarte frumos palindromul acesta cu un eveniment micuț alături de oameni dragi! Iar geocaching.com ne-a răsplătit cu încă un suvenir pentru profilul nostru.

    Desigur, ca orice alt suvenir de acest gen, e de ajuns să fi găsit orice geocache ieri, nu musai un event, dar eu mereu încerc să găzduiesc evenimente cu ocazia acestor date speciale.

    În cazul acesta, evenimentul a fost la Iași și ca să plusăm palindromul, l-am făcut și la ora 20:20. Pentru că așa facem noi treaba la Iași, pe bune!
    Am avut deosebita onoare să-i am ca participanți pe geo2cat, explo și zoliasi cărora vreau să le mulțumesc încă o dată! Ne-am distrat copios până s-a închis localul. Dar nu vă spun mai multe fiindcă, dacă lucrurile merg cum trebuie, probabil veți afla în viitorul apropiat despre tot ce s-a petrecut mai exact aseară (no spoilers).

    Dacă ați pierdut palindromul acesta, următorul e abia peste 101 ani pe 12122121. Vorbim, desigur, despre palindrom la nivel global, adică indiferent cum scrii data, regula se respectă. Știți că unele țări scriu ZZ / LL /AAAA, altele LL / ZZ / AAAA dar chiar și AAAA / LL / ZZ .

    Dar mai sunt, desigur, la nivel local și alte date care să respecte acest format… Dar fiind locale, sunt slabe șanse să fie la fel de mediatizate.

    Cât despre suveniruri, ne mai așteaptă unul la finalul lunii (și poate alte surprize), căci da, acest an aniversar mai e și bisect! Voi v-ați planificat ziua de 29 februarie? Aveți la dispoziție câteva variante: se anunță eveniment la Iași (GC8JX93), primul eveniment al colegului nostru Explo, dar de asemenea avem și un CITO la București (GC8JKHM)! Sună tentant? Ce mai aștepți? Anunță-ți prezența!

    Sau ambele sunt prea departe de tine? Atunci ce-ar fi să găzduiești chiar tu un eveniment pe 29? Mai ai timp până pe 15 februarie să te hotărăști și să trimiți propriul eveniment spre publicare! Hai, curaj!

    Până data viitoare, eu vă salut cu drag!

  • Project GC – Locationless Lab Cache!

    Project GC – Locationless Lab Cache!

    Voi folosiți Project-GC? Dacă nu, ar trebui să începeți! E o unealtă genială pentru tot ce ține de statistici, dar și de planificare a unor excursii. filtrare cache-uri, challenge cache-uri și câte și mai câte!

    Îl cunosc personal pe fondatorul site-ului și am avut deosebita plăcere să lucrez cu el pentru GBTE2017: dacă vă amintiți, am avut un sistem de urmărire în timp real, oferit și găzduit de project-GC. Harta e încă disponibilă aici: https://project-gc.com/Maps/GBTE2017

    Dar dacă vreți să știți mai multe depre project-GC în general, sau GBTE2017 în particular, vă invit să cereți detalii în comentarii. Astăzi vreau să vă vorbesc despre cea mai nouă chestie ce a apărut pe site-ul lor, și asta cu legătură la ce vă spuneam anterior: mulțimea de lucruri faine care au loc în acest an aniversar!

    Pentru un timp limitat (momentan până mâine – nu știu dacă se va extinde) puteți loga un Locationless Adventure Lab Cache. Ce e un Lab cache – vezi aici!

    Pentru a începe aventura pe site-ul Project-GC, trebuie să accesați linkul acesta și să scanați codul QR disponibil acolo. Asta va deschide aplicația Adventure Lab Cache (disponibilă atât în magazinul Google Play cât și Apple App-Store ).

    După ce apăsați START, puteți găsi cele 5 locații ale celor 5 indicii ce trebuie găsite în meniul din dreapta sus (trei linii orizontale).

    Pentru fiecare în parte trebuie să găsiți cuvântul “indiciu” pe site-ul prroject-GC (indiciile îți vor fi vizibile pe site doar timp de 24 de ore de la activarea jocului). Acest indiciu va fi introdus în aplicație.

    Singurul mai dificil ar fi ultimul, cel pentru challenge checker… Trebuie să găsești un Challenge Checker la care să primești răspuns pozitiv. Coincidența face că eu am găsit un challenge chiar acum două zile, deci am folosit acel checker.

    După ce ai rezolvat toate cele 5 indicii, BRAVO! Ai terminat!

    Poți vedea apoi toate cele 5 locații pe geocaching.com: Pe profilul tău, la geocache-uri găsite, ultimul pe listă e Lab Cache. Click pe el te va duce la lista completă a tuturor lab-cache-urilor pe care le-ai găsit:

    Spor la căutat!

  • Sărbătorim Comunitatea – 20 de ani de Geocaching!

    Sărbătorim Comunitatea – 20 de ani de Geocaching!

    Pe parcursul acestui an, cu ocazia frumoasei aniversări de 20 de ani de când s-a născut geocachingul, au loc o mulțime de lucruri frumoase și evenimente palpitante pentru comunitatea de geocaching.

    Avem desigur multiple ocazii de a participa la MEGA și GIGA event-uri care au loc peste tot prin lume dar mai mult decât atât, cei de la groundspeak au decis să readucă la viață un tip de geocache ce nu s-a mai văzut de 10 ani: The Lost and Found Event Type.

    La aniversarea a 10 ani de geocaching a fost introdus acest nou tip de eveniment și cei care erau în joc pe atunci au avut ocazia de a găzdui și de participa la unul (sau mai multe), câștigând astfel un nou TIP de cache pentru statisticile personale…

    La finalul lui 2019 Groundspeak anunța că jucătorii pot aplica pentru oportunitatea de a găzdui din nou astfel de evenimente dar și că acum ele au un aspect nou și o nouă denumire – vechiul Lost and Found Event este acum:

    Community Celebration Event 
    (Eveniment de Celebrare a Comunității)

    Mie mi se pare genial. Atât ideea evenimentului cât mai ales denumirea găsită pentru că, într-adevăr, comunitatea trebuie sărbătorită. Una din cele mai importante aspecte ale acestui joc sunt prieteniile legate, evenimentele la care intri în contact cu jucătorii, sau altfel spus, COMUNITATEA! Cine n-a găzduit încă un eveniment, ar fi cazul să o facă!

    Începând cu ianuarie 2020 au început să fie alocate aceste evenimente, conform regulamentului, câte 2020 de evenimente pe lună, alocate aleator celor care s-au înscris. 

    Condițiile de a aplica pentru a primi un astfel de eveniment sunt mai mult decât decente, aș spune eu:

    • Trebuie să fi participat la măcar 2 evenimente în ultimii 3 ani (între 2 decembrie 2, 2016 și 2 decembrie 2019) și 
    • Trebuie să fi găsit măcar un cache în ultimele 6 luni (între 2 iunie 2019 și 2 decembrie 2019). 

    Da, din păcate, regulile sunt limitate la perioadele de timp până în Decembrie 2019, deci elimină toți jucătorii noi care nu au avut ocazia să participe la evenimente, dar toți cei activi (sau cu vechime în joc) pot aplica fără nicio problemă. 

    Dacă te afli în această categorie, mai ai timp să aplici până pe 3 iunie 2020 și dacă ești selectat, ai ocazia să găzduiești și tu propriul eveniment de Sărbătorire a Comunității.

    O parte din jucătorii din România au primit deja un asemenea eveniment, alții probabil vor primi pe parcursul anului (cum am menționat, evenimentele sunt atribuite câte 2020 în fiecare lună, ca să se evite aglomerarea calendarului). Fiți cu ochii pe hartă, ca să vedeți la care puteți participa!

    Bineînțeles, există anumite reguli pentru a găzdui un asemenea eveniment:

    • Evenimentul trebuie să aibă loc între 2 mai și 31 Decembrie 2020;
    • Trebuie să aibă o durată de minim două ore;
    • Nu are voie să fie mai aproape de 40 km față de un MEGA sau GIGA Event și la o dată mai aproape de două zile înainte de acel eveniment sau la o zi după;
    • Fiecare jucător are dreptul să găzduiască doar un astfel de eveniment;
    • Trebuie să respecte toate celelalte reguli ale clasicelor evenimente de geocaching.

    Ca să rezumăm…
    Pe lângă cele aproape 50 de MEGA / GIGA evenimente ce se pregătesc, pe lângă marea petrecere din Seattle de la HQ, GPS Maze Event, șansa de a loga un Locationless Cache și Ape Cache, acum mai avem posibil și vreo 20200 de Evenimente de Celebrare a Comunității!

    Altfel spus, teoretic, anul acesta ai ocazia de a găsi TOATE* tipurile de cache-uri existente

    Nu crezi că este timpul să planifici zilele de concediu? 

    *Ok, mai puțin Geocaching Block Party, căci nu se mai fac…

  • GeoQuest XI – 2019

    GeoQuest XI – 2019

    GeoQuest este adunarea anuală a geocacherilor din România, dar nu numai.

    Înarmează-te cu un GPS sau instalează aplicația Geocaching sau c:geo pe telefonul tău și vino să descoperi un altfel de drumeție și un altfel de a cunoaște oameni și locuri noi.

    [RO] Ediția a XI-a a GeoQuest GC87J9J va avea loc în perioada 22 – 25 August în Piatra Craiului, județul Brașov, la pensiunea 7 Crai.

    [EN] The 11th edition of GeoQuest GC87J9J will be between 22nd and 25th of August in Piatra Craiului, Brașov county, at 7 Crai guest house.

    Mai multe informații/ More infos: www.facebook.com