La pas în țara Hațegului
Iată toamna a venit iar pe noi ne-a pregătit de o scurtă drumeție ce bine ne–a priit (găsit).
Cum căldura s-a mai domolit iar timp de călătorit aveam berechet, am zis să dăm o fugă prin țară. Normal că nu am ales un oraș anume în care să ne pierdem vremea, însă am ales mai multe zone care ne satisfăceau anumite cerințe.
Primul obiectiv la care ne-am propus să ajungem a fost Cheile Baniței. Pusesem ochii pe ele de mai bine de un an, însă din diverse motive a trebuit să tot amânăm.
Ne trezim dis de dimineață și luăm drumul spre Transalpina ca să logăm cutia lui csipike: ”Jina –Izvorul muntelui” (GC3THYV). Stătea cutia asta ne-logată pe hartă noastră și tare ne mai deranja la ochi. Ce pot să spun: este senzațional să cauți cutia aceasta la ora cinci dimineața, într-o beznă totală și cu mișcări prin pădure. Mai aveam un pic și o abandonam, noroc de Alin care a venit cu mine după ce am zis că nu îmi mai trebuie să caut această cutie. Eeee… cine vrea adrenalină, să caute cutii noaptea prin pădure, pe munte! Uite așa am logat prima cutie pe ziua de azi, parcă mi se mai liniștea sângele în vene.
La ora 8 parcăm la prima cutie în Petroșani. Căutam cutia, coordonate mult prea departe de locul cu pricina, dar noroc cu spoilerul. Dacă ai spoiler totul este mult mai simplu, așa am crezut atunci. Mergem la următoarea cutie, aici deja peisajul s-a murdărit. Recunosc că nu am insistat în căutarea cutiei, deși există spoilere care te ajută, dar la câtă mizerie era în jur… păi ce să vă povestesc, am renunțat.
Sătui de Petroșani, luăm drumul spre orașul Vulcan. De acasă ne plănuisem să ajungem în chei în jurul orelor 12:00 -13:00 așadar am fi putut să zăbovim; dar cu copil mic după noi, numai de zăbovit nu am avut timp.
Ei, dacă în Petroșani am făcut mici nazuri legat de gunoaie, în Vulcan îmi venea să plâng. Cutiile au probleme la coordonate, dar nu pot scoate ochii la așa ceva căci nici cutiile noastre nu sunt Zen. Unele lipseau; nici aici nu mă pot plânge că nici ale noastre nu stau tot timpul la locul lor.. Da’ băi frate, am voie să mă plâng despre prin câte gunoaie ne-am plimbat. Suficient de multe cât să îmi strice ziua. Bine că fetița noastră nu merge și a trebuit dusă în brațe, că altfel mă știa tot Vulcanul.
Prin concluzie, ca să nu mai lungim vorba, dacă ai nervi tari, o doză mare de răbdare și o zi de pierdut aiurea, oprește-te în Vulcan! Dacă nu deții cele menționate mai sus, spune pas, nu ai nimic, dar absolut nimic, de pierdut.
Uite așa la ora 13, renunțând să ne mai plimbăm prin oraș, luăm drumul spre chei.
Datorită explicațiilor din cache am găsit foarte ușor benzinăria abandonată și locul de parcare unde am putut lăsa mașina. Încălțați corespunzător, cu copilul în marsupiu și telefoanele în mână (aveam de căutat o cutie și de făcut muuuuulte poze) am pornit să ne mai atingem un țel. Am avut noroc de apă mică în chei astfel încât am putut să ne plimbăm în voie și să ne bucurăm pe îndelete de ele.
La ieșire din chei există o porțiune de circa 1 metru în care apa ne-a trecut peste genunchi, un mare motiv de bucurie pentru cea mică, crezând că va atinge și ea apa.
Despre cutie nu prea putem spune nimic deoarece noi nu am găsit-o, însă nu a fost cu supărare, ci e un motiv în plus să revenim.
Lângă chei, la circa 500m, mai este o cutie, iar din logul lui Tibi (din TiLi_Team) reiese că nu este loc de parcare. Cu astfel de cutii noi am mai avut experiențe și nu au fost chiar plăcute. Așadar, până i-am dat de mâncare micuței, Alin a mers frumușel pe jos și a căutat-o.
Odată vizitate cheile, totul a devenit mai frumos și senin. Am plecat spre Hațeg cu abatere la cutia lui Iepu “Sălașul de sus – Cetate feudală (GC32CRD)”. Un turn rămas încă în picioare stă măreț la marginea drumului. Ne-am plimbat printre ruinele rămase iar fetele au găsit și mica comoară.
Intenționam să amânăm vizita la Mihăilești însă o săteancă, trecând pe lângă noi și văzând că am vizitat cetatea, ne-a îndemnat să mergem și acolo “Trebuie să vizitați și cetatea de la Mihăilești, este foarte frumoasă!”. Păi dacă am fost așa motivați, nu aveam cum să amânăm.
Ajunși la Mihăilești, mare ne-a fost surpriza să găsim peisaje de poveste și o cetate frumos aranjată. Se poate vizita, contra sumei de 5 lei, turnul ce stă mândru ridicat spre cer cu ale sale trei nivele. Aici am întâlnit o doamnă amabilă, dornică de povești, cu care bineînțeles am schimbat mai multe cuvinte.
Cum să pleci măi omule dintr-un loc, fără să fii îndemnat să vizitezi un altul? Aici la Mihăilești ni s-a recomandat să mergem să vizităm Cascada Lolaila, ”Este păcat să nu o vizitați dacă tot sunteți aici, sunt doar 8km până la ea și o mare parte din drum este asfaltat”.
Ei… Dacă așa e vorba, ne mai uităm noi la 8 km? Urcați în mașină am pornit spre cascadă. Drumul este chiar bun, poate prea bun dacă vrei să te bucuri în liniște de cascadă. Din păcate, din parcare a trebuit să merg singură spre cascadă deoarece mămăruța noastră a adormit pe drum. Sunt doar 10 min de mers pe jos din parcare până la cascadă, așadar am ajuns relativ repede la ea.
Aici sunt două cutii de găsit, iar eu am găsit … 0. Poate vă întrebați de ce… păi să vă povestesc:
Normal că nu aveam semnal mobil, iar pe telefon aveam deschisă doar o cutie, cea care este ascunsă în pădure. Urmez pașii spre cutie, trec de pod, găsesc poteca spre dreapta ce duce în pădure și mă pregătesc că parcurg cei 50m până la cutie. Simplu, nu??? Doar că, după 10m văd un hamac ce se legăna agale, exact la 30m în fața mea. Hamac ce era legat transversal chiar pe potecă; probabil că persoanele ce se legănau în el nu se gândeau că poate veni cineva pe acolo, mai ales să caute cutii. Normal că am renunțat la căutat, lăsând asta pentru o nouă vizită.
Pentru a vedea căderea apei, trebuie să cobori niște trepte. Am făcut și acest lucru, doar nu era să plec fără să o văd; numai că până să apuc să văd cascada a trebuit să mă strecor printr-o sesiune de “Instagram”. O grămadă de fete călare pe câte un bolovan pe care l-au și marcat ca proprietate privată și pe consortul lor care făcea pe fotograful. Nici o șansă de căutat cealaltă cutie, clar trebuie să revenim.
Cu atâta obiective vizitate într-o zi, ne-am îndreptat către pensiunea din Hațeg, unde ne-am oprit pentru încărcarea bateriilor.
Duminică, dimineața ne-a întâmpinat cu raze călduțe și zâmbete sincere de copil. Greu a fost să ne pornim la drum, dar având planuri mari pentru această zi ne-am strâns bagajul și la drum cu noi!
Prima oprire a fost la cafea și croissante calde. Mmmmmmm, un deliciu! După ce am devorat, la propriu, micul dejun, ne-am îndreptat spre locațiile din satul Peșteana. Puși pe treabă nu am zăbovit foarte mult prin aceste locuri, ci am mers pe zicala “Veni, vidi, signati!”.
A urmat cutia “Casa Vulcanilor” (GC8614N), cutie pe care, vă spun sincer, că am dezbătut destul de mult dacă să mergem să o căutăm, sau nu, asta deoarece trebuia să ne abatem destul de mult de la traseul pe care îl aveam în plan. Până la urmă ne-am îndreptat spre această cutie și bine am făcut! Deoarece drumul lung a fost un prilej numai bun pentru fetița noastră să adoarmă, unul din părinți a trebuit să se “sacrifice” și să rămână la mașină cu ea. Norocosul a fost tatăl.
Cu promisiunea că mă voi întoarce cât de repede pot, m-am înarmat cu telefonul și pixul și am “fugit” spre casă. Așa de repede am fugit că m-am și “împiedicat” de podul timpului prin care am trecut în altă lume, o lume “la poalele căreia se așterne o vegetație luxuriantă cu palmieri, ferigi, liane și o plajă de nisip udată de apele mării”.
Dacă vreodată pașii vă aduc prin aceste ținuturi, să nu ratați această călătorie. Este un sfat pe care vă rog să nu îl ignorați.
Accesul la casa Vulcanilor este ușor, ba chiar mai mult, aveți codul de intrare în hint-ul cutiei. Am intrat în curte, m-am pierdut în frumusețile ce m-au înconjurat, am făcut o mulțime de poze și bineînțeles că am adăugat încă o cutie frumoasă la lista de found-uri a echipei noastre.
După 45 min petrecute în ținutul vulcanilor m-am întors înapoi în viitor, acolo unde mă aștepta familia mea.
Încărcată cu multă energie pozitivă, ne-am îndreptat spre biserica din Densuș (GC749D9), care, în ciuda vechimii, încă își mai deschide porțile pentru a primi în ea pe credincioșii satului și nu numai. Fiind Duminică am întâlnit câțiva săteni, dar și vizitatori, care veneau să asculte slujba ce răsună între pereții acestei biserici.
Următoarea oprire a fost în Parcul de Piatră din satul Hățăgel. Noroc de cutia care marchează acest loc minunat (GC7PVRZ), căci altfel treceam fără să-l vizităm. Spun acest lucru deoarece parcul este situat chiar într-o curbă, protejat fiind de un rău și de mulți copaci. Nu vă speriați dacă găsiți poarta închisă, aceasta nu este încuiată. Iar dacă ar fi, puteți vizita parcul și din parcare, unde veți găsi un pod care vă ajută să faceți trecerea peste râu.
Parcul este destul de mare, bine întreținut, un parc în care uiți să te mai grăbești spre următoarea locație. După mai bine de o oră, în care am zăbovit pe aceste cărări, am pornit spre Hațeg cu ținta “Ținutul Pădurenilor”.
După cum bine spune o prietenă de-a noastră “ Cu Issa Sysaa: nicio călătorie fără o peripeție!”. La ieșire din Hațeg ni s-a stricat mașina. Ei, dragii mei, de aici cursul poveștii s-a schimbat în: tras mașina pe dreapta, sunat un prieten, venit mecanic etc.
După 3 ore petrecute în atelier ni s-a tăiat elanul aventurii. Poate că mergeam în continuare spre obiectivul propus însă am ținut cont de sfatul lui Tibi care ne-a recomandat să rezervăm pentru Ținutul Pădurenilor o zi întreagă, deoarece merită să te plimbi prin aceste ținuturi. Și mare dreptate a avut.
Însă această este o cu totul altă poveste, poveste ce vă fi așternută pe hârtie cu altă ocazie.
