GeoQuest XVI – GeoDINO Quest 2024

Prietenia: este o relație afectivă și de cooperare între ființe umane, care se caracterizează prin sentimente de simpatie, respect, afinitate reciprocă. Prietenia presupune o atitudine de bunăvoință reciprocă, suport reciproc la nevoie sau în criză de loialitate, buna-credință și altruism.

Am început acest jurnal cu definiția Prieteniei, nu pentru a denigra pe cineva, ci pentru a scoate în evidență încă odată puterea pasiunii pe care noi, cei care jucăm acest joc, o dezvoltăm. Am început cu această definiție deoarece, datorită prieteniei, dintr-o zi care putea să se termine „gri” pentru mine, culoarea acesteia s-a schimbat într-un turcoaz frumos.

Să începem depănarea amintirilor……

Iată încă un an a trecut, vara a venit și un nou GeoQuest a început, GeoQuest XVI – GeoDINO Quest. Eh, entuziasmul este mare, hai să o luăm cu începutul.

Deoarece cache-urile răsar greu în zona Sibiului, iar plecatul pe coclauri în căutare de comori ascunse ca pe vremuri a apus de ceva timp, ne-am cam ruginit. Așadar, isteți din naștere, măsluim a ne unge încheieturile ruginite și a mai căpăta niscai experiență în Pitești, unde aveam niște restanțe de mulți ani lăsate. Ce mai vorbă, hai la fapte!

Aterizăm duminică în Otopeni, ne urcăm în mașină și luăm drumul Pitești-ului. De pe drum facem rezervare la o pensiune (de fapt rezervarea a făcut-o partea masculină a echipei care ne-a și uimit de alegerea făcută). Dacă Questul urma să fie despre dinozauri, Alin s-a gândit să intrăm cât mai mult în pielea eventului și ne-a cazat la pensiunea „La Cetate”. Deși localul a fost ridicat în anul 2013, proprietarii nu au pierdut nimic din esența a ceea ce au vrut să scoată în evidență. Localul este un mini castel (pentru 3 zile am fost Rege, Regină și Prințesă, fiecare membru al echipei având rolul lui) aranjat cu armuri la fiecare colț de intrare al holurilor iar pereții pictați cu tot felul de scene de bătălie, ajuta intrarea în rolul desemnat de mezina echipei. Conți, contese, baroni și nu numai ne priveau cu ochi ageri de pe tavanul „castelului”.

După trei zile de săpat comori în Pitești, în care mașina a dat semne de oboseală, luăm calea spre Hațeg timp în care sunăm și la doctorul pentru mașini (având experiență din trecut cu mașina stricată în Hațeg, am păstrat numărul doctorului, și bine am făcut), nu de alta dar trebuia să ajungem la finalul săptămânii la Sibiu. Eh, grăbiți, grăbiți dar tot ne-am oprit la Cheile Băniței unde ne-am tras sufletul și ne-am răcorit picioarele în apa cristalină ce curgea lin prin chei. Este un loc pe care noi l-am mai vizitat și pe care o să-l mai vizităm când v-om avea ocazia.

Ajungem la Hațeg aruncăm, la propriu, bagajele în cameră și fugim să lăsăm mașina la doctor după care mergem la o poveste de relaxare cu prieteni dragi.

În trecut, GeoQuest-urile, țineau undeva la 3 zile, însă organizatorii de anul acesta au vrut să ne uimească din mai multe puncte de vedere și au scurtat Questul cu o zi. Dar știți cum se spune „Tu zi ca tine că eu fac ca mine”, și uite așa în ziua de Joi, o parte bună din participanți se cazau și pregăteau de Quest. Astfel, la poveștile de Joi seară, am aflat că ziua de vineri era dedicată, la rugămintea lui Mioritics, unui tur de ghidaj la Sarmisegetuza Regia, ghidul fiind nimeni altul decât Tibi, unul dintre organizatorii Quest-ului de anul acesta. Fiind în lipsă de mașină echipa Issa Șyșaa s-a împărțit care pleacă și care rămâne la piscină. Între timp alți jucători au ales altă destinație pentru această zi.

Uite așa, ziua de Vineri a început cu o zi pe meleaguri vechi, cu prieteni dragi. Dăm adunarea în parcarea Lidl, ne adunăm cu mic cu mare și urmăm calea dacilor. Călătorului îi stă bine cu drumul, asta ne-a întărit zicala, când ajunși la destinație vedem parcarea cu puține mașini, semn că nu era mare înghesuială pe pământurile dacilor, povestea s-a schimbat când ne-am întors dar asta nu ne mai afecta. Fără doar și poate, ghidul nostru își intră în rol încet, încet: „Sunte-ți toți?! Stați să vină și restul!”  Plătim biletele și intrăm pe tărâmurile strămoșilor noștrii. Soarele deja ardea pe cerul senin, iar noi care mai de care căutam umbră și un loc unde să ne așezăm, să ne facem comozi pentru perioada cât urma să ascultăm depănarea istoriei. „Persoanele mai în vârstă să se așeze dacă simt nevoia!” zise ghidul nostru cu un zâmbet răutăcios pe buze după ce a văzut că am fugit care mai de care spre bancă. Din experiență știam că Tibi este un glumeț, totuși a durut, dar deja mintea mea căuta frenetic să se „răzbune”. Astfel, stând și ascultându-l cum ne detalia povestea dacilor care au trăit pe aceste meleaguri mi-am zis: „Mamă!!!!! Ce bună ar fi fost o lămâie!!! Una pe cât de zemoasă pe atât de acră, plină de vitamine, să o mănânc liniștită în timp ce stau cuminte și ascult.” N-a fost să fie acum dar vor mai fi ocazii.

Începe ghidul nostru, după ce și-a pus mândru ecusonul de ghid la gât, semn că trebuia să facem liniște, să povestească: „Ne aflăm …..Întregul complex de cetăți dacice, care fac parte din patrimoniul UNESCO sunt 6 cetăți: Regia, Costești, Blidaru, Piatra Roșie, Căpâlna (in jud Alba) și Bănița (care nu se vizitează pentru că este extrem de greu de ajuns la ea și nu este traseu marcat). Nu face parte Fetele Albe, despre care se spune că ar fi locul preoteselor zeiței Bendis. Arheologii spun că era doar un cartier al Regiei. Odată cu Burebista se instituie un monopol regal asupra aurului din tot regatul dacic, care trebuia strâns numai la Regia. Criton, care era medicul personal a lui Traian, a scris că românii au luat de acolo 1650000 kg de aur și dublu de argint, dar istoricii spun că au fost de 10 ori mai puțin. Oricum, din banii luați din Dacia, împăratul Traian a finanțat construirea Forului Roman de la Roma (în centrul căruia se află Columna lui Traian), un canal în Egipt și războaiele cu parții (pentru a afla cine au fost parții aflați aici: https://shorturl.at/xhgwi ). Deci, au fost ceva bani. Blocurile de calcar din fortificați, din zidul dacic (Murus dacicus) doar la suprafața terenului sunt cca 7400 buc. Murus dacicus era format din doua șiruri paralele de blocuri de piatră așezate la cca 3 m, înalt de 5-6 m și între ele se punea pământ sau piatră spartă. …..(Haide-ți să mergem mai departe, zise ghidul). …Zona sacră, sanctuarul este format din drumul ceremonial, temple rectangulare și rotunde, altarul de andezit și din izvor. Drumul ceremonial pe care îl vedeți în partea dreaptă, pleacă de la poarta de est și este format din foarte multe trepte (7-10 cm înălțime) și mici platforme. Avea 250 m lungime și o lățime de 4-5 m. Se crede că treptele au fost puse ca lumea care participă la procesiunile religioase, sa se miște la fel (în cadență). Templul mare de pe terasa a 10-a, este cel mai mare templu rectangular din Dacia și avea 4 rânduri de coloane a câte 10 coloane ce ajungeau la 8 m înălțime. (Aici ne-a lăsat răgaz de 2-3 poze după care ne-a pus din nou în mișcare)…. Altarul de andezit, care este în centrul sanctuarului, are mai multe interpretări. Uni zic că ar fi fost ceas solar, dar se știe sigur că a fost altar pentru că s-au descoperit o piatra cu un canal pentru scurgerea lichidelor spre un canal și este și el cel mai mare altar din Dacia. Nu exista dovezi concrete că dacii ar fi practicat sacrificiile umane (poate și pentru faptul că ei își ardeau morții, nu îi îngropau) dar poate că făceau sacrificiu de animale sau pur și simplu cu apa, miere și lapte. Lângă zidul sudic era un turn pentagonal. Templul mare circular, acele lemne U fost puse în anul 1980 când s-au filmat filmul Burebista de către regizorul Vitanidis. Templul e format din doua incinte circulare, concentrice și s-au descoperit bazele coloanelor. Izvorul este de pe vremea dacilor (deci și Burebista și Decebal au băut apă din el). Lângă el mai erau două temple rectangulare, mai mici…….. .” Eh, doar nu credeți că am ținut minte chiar tot, mai ales că în mintea mea aveam lămâia aceea zemoasă.

După sesiunea de ghidaj, ne-am despărțit fiecare alegând să facă altceva până la întâlnirea de la ora 16:30, când dragul nostru prieten, RaduC, a pus un event și nu puteam rata să nu participăm la acest event. Timpul repede s-a scurs și iată că ne-am prezentat la eventul „TKE LA GQ [TKE Ferie 2024]”. Aici am revăzut veci prieteni pe care nu răzbeam să-i îmbrățișez și să schimb câteva cuvinte și tot odată am întâlnit noi jucători pe care nu am avut ocazia să îi întâlnesc până acum. Iată jumătatea de oră a trecut, cât era programat eventul să țină, Radu frumos ne-a chemat și la poza ne-a așezat, că doar bine știm, „O fotografie, pentru veșnicie!”.

Eventul „Bun venit GQ2024! Welcome GQ2024!” a venit și el rapid cu povești, zâmbete și multe îmbrățișări. Dacă la eventul lui RaduC am revăzut o parte din geocacheri vechi, acum numărul acesta s-au înmulțit semnificativ, mai ales, odată cu trecerea timpului aceștia și-au întemeiat familii, familii care în această seară au luat parte la event.

Dacă este ceva ce îndrăgesc în mod deosebit la eventurile de „Bun venit…” al Questurilor, este aceea forfotă continuă în care fiecare jucător își face drum și cărare pe la ceilalți jucători să salute, să schimbe impresii, să ia pulsul serii. Așa a fost și acum. Un moment drag, pe care nu îl voi uita prea curând a fost când Biciclaru și Hard-Rock au venit la noi la masă să schimbe povești. Acești doi jucători năzdrăvani întotdeauna îmi aduc zâmbete pe buze prin felul lor de a fi, atunci când sunt împreună. Povestind de una de alta, o auzim pe Alina+ zicând cuiva: „Hai fi sincer, la tine în familie cine este cel care hotărăște?”, moment în care noi ne-am oprit și am ciulit urechile să vedem dacă acel cineva (bărbat fiind) va recunoaște adevărul. Hard-Rock, viteaz din fire, cu pieptul scos înainte și o mână ridicată în aer (precum războinicii înainte de a porni în luptă) strigă: „Eu acasă sunt un leu/ Stau în colț că așa vreau eu!”. Oare mai trebuie să vă povestesc cât s-a râs după aceea? Cred că nu. Tot în cadrul acestui eveniment Tibi, unul dintre organizatori, a luat cuvântul (bine, nici nu cred că ar fi putut trece altcineva în locul lui la cât îi place să povestească) și a început să facă o mică prezentare a ceea ce urma să se întâmple în decursul zilei de sâmbătă și duminică. Trebuie să amintesc, toată prezentarea s-a făcut printre strigătele lui RaduC: „Ciorbă Rădăuțeană!!!!, Cartofi prăjiți!!! ……”, care ajuta ospătarii să identifice persoanele cine/ ce și-au comandat de mâncare. Se pare că dorul de reîntâlnire a biruit foamea și toată lumea era atentă la poveștile care se derulau.

Așa am aflat, cutiile ce urmau a fi publicate a doua zi erau toate mystery. Nebunie frate. La cât de mult ador eu genul acesta de cutii, mă și vedeam plecată acasă. Bine, fictiv, practic nu aveam mașină. Însă s-a adeverit că nu sunt așa de grele aceste mystery-uri, mai ales că toate au mers pe aceiași idee de rezolvare. Unde mai punem, organizatorii s-au gândit să ne de-a foi cu ce trebuia să calculăm, a doua zi doar să fugim prin păduri. Și uite așa, că la ceas de noapte, unii dormeau iar alții socoteau de zor. Printre calcule, mi-am adus aminte de un banc din perioada facultății care suna așa: „La 2 noaptea înainte de examen, în apartamentul profesorului sună telefonul. Profesorul cu o voce iritata răspunde:- Alo!  /- Dormi? întreabă persoana de la celălalt capăt al firului / -Da! zice profesorul/ – Tu-ți somnul …și noi învățăm!…” .

Îmi venea și mie să verific dacă am calculat bine……. Dar a trebuit să mă abțin, în banc se foloseau telefoanele acelea fixe în care nu se putea vedea cine a sunat, în plus, aici deja ne cunoaștem suficient încât să putem identificăm vocea de din telefon.

Încă ceva frumos s-a petrecut în cadrul acestui event, s-au împărțit tricourile reprezentative marelui event.

Sâmbăta a venit, iar noi veseli ne-am întâlnit. Fiecare grupă (4 la număr) a hotărât pe ce traseu o ia, tocmai ca să nu năpădim toți pe aceleași cutii. Zis și făcut. Am dat iama la trasee și ne-am apucat de cercetat. Echipa din a cărei componentă am făcut și eu parte, a decis să înceapă cu traseul numărul 4. Eh, dar mai frumos a fost că am început cu ultima cutie de pe acest traseu, conform numărătoarei. Și bine am făcut. Ne-am izbit de un dinozaur încă de la început. Am continuat cu cutii meșteșugărite de îți era mai mare dragul să le admiri. Am găsit un zar imens care ne-a ascuns logbook-ul în „bulinele” lui, ne-am întâlnit cu Andi Andezit care o cutie ne-a oferit, conul cel bine meșteșugărit de ochii noștri nu s-a ferit iar veverița cea zglobie o ghindă ne-a lăsat ca amintire. Acestea au fost doar câteva cutii pe care noi le-am întâlnit pe acest traseu. Las câteva poze ca ochiul cititorul să facă o conexiune mai bună cu ceea ce a citit.

Terminăm traseul 4 și mergem, logic nu-i așa?, spre finalul traseului cu numărul 3. Intrăm la umbra binecuvântată a copacilor, soarele arzând puternic pe cer. Nu intrăm noi bine în pădure că ne și „curentăm” la gardul electric. Logăm și mergem mai departe. Următoarea cutie avea la hint „o mână de ajutor”. Ce ajutor frate? Se găsește cutia repede și începe „bătaia” pe deschiderea acesteia. De fapt cutia era o mână de ciment cu o cutie de medicamente turnată la încheietură. Expresiile de genul „Apasă/ Sucește/ Învârte capacul, etc” au fost la ordinea zilei/ momentului. Noi cutia o aveam dar ne trebuia și logbook-ul ca să ne semnăm. După o dezbatere aprigă dibuim și „As-ul din mânecă”, ca să îl citez pe un coleg.

Ne continuăm drumul și observăm cum organizatorii ne-au marcat drumul mai ceva ca la Hansel și Gretel. Adică din loc în loc erau prinse pe crenguțe, panglici care să marcheze traseul, tocmai pentru a evita să nu ne rătăcim de la potecă. Mulțumim pentru asta. Ne-au fost de mare folos mai ales că începusem să dezvoltăm o pasiune în a ne abate de la poteci. Încrezători pornim mai departe. Traseul îl aveam marcat iar nasul Ninei (nu vă zic ID-ul ei ca să nu o racolați la următoarele eventuri) dibuia comorile de la distanță. Dar nu glumim, dacă Lili din TiLi_Team găsește cutiile cu dificultate mare, rapid, Nina noastră doar întreba: „Care-i hintul? Câți metri mai sunt?” și țuști pe cutie. Ajunsesem să lucrăm ca la bandă. Unul zicea hintul, altul metrii, Nina găsea comoara, venea cel care deschidea cutia după care jucătorul care loga iar la final cel care punea cutia la loc. Chiar dacă cineva găsea cutia înaintea celorlalți (au fost și alții de la noi din echipă care au găsit comori), acesta nu o mișca până restul nu o vedea așa cum era ea ascunsă. Ei dar au fost și cutii care ne-au dat bătăi de cap, cum ar fi cutia 3.10 care ne sfătuiește la hint să citim atributele. Mama lor de atribute, de nu ne-am învârtit la cutia asta, ca la hora românească. Nici nasul lui Nina nu a detectat cutia cu ușurință, a avut nevoie de Val+ care zicea într-una “Pe mine coordonatele mă duc aici!”. Bine, Nina a avut ajutor si din partea Alinei+. Ce a făcut aceasta rămâne între cei din grup, nu pot să vă povestesc chiar tot, pe bune acum.

Deși eram în pădure, căldura se resimțea tot mai mult. Eu personal nu mă simțeam chiar foarte bine. Puțina apă pe care o mai aveam se încălzise și nu îmi făcea nici un bine. Mă gândeam tot mai mult să renunț la trasee și să mă întorc la pensiune. Înaintând cu greu o aud pe Nina (care se simțea stânjenită că depista cutiile înaintea noastră): „Eu nu mai caut cutia asta, vă las pe voi. Da, Val+ uită-te la copacul acela, s-ar putea să fie acolo cutia!”. Val+, ascultător merge în direcția indicată de Nina și SURPRIZĂ!!!!!! La această cutie găsim cache-ul care era o sticlă de șampanie (goală bineînțeles) și o altă sticlă cu vin din podgoria organizatorilor plus pahare de carton. Cântecul „Bun îi vinul ghiurghiuliu” a răsunat în pădurea de smarald și sâmburele de viață a revenit la cei obosiți. Am vrut să dăm (câțiva din echipă) la această cutie „Need Mentenance” și să profităm de licoarea dătătoare de viață însă un glas hotărât ne-a amintit că mai sunt două echipe care trebuie să găsească cutia. Am ascultat vocea dar și ea pe noi, când i-am explicat ce înseamnă acel „Need Mentenance” (nu că nu ar fi știut). Acum de băut am băut, cutia am găsit, hai să și logăm. Tragem de dop, nu reușim să-l scoatem și o auzim de Nina: „Dopul se desface, dopul se desface!”. Și cum filozofia dopului nu ne ieșeam, vine agale aceasta și delicat ne scoate la vedere renumitul logbook. Clar, trebuie să consum mai des șampanie!

Aventurile au continuat și tot felul de întâmplări am îmbrățișat. Mergând agale de la o cutie la alta, ținând pasul cu V@lybra, îl aud pe acesta: „Băi fraților, vă mulțumesc că m-ați luat în echipă cu voi și nu m-ați lăsat în urmă. …….(a zis mult mai multe ca semn de mulțumire)”. Ideea este, exact ce spunea el simțeam și eu. Chiar le eram recunoscătoare că au avut răbdare cu mine cât nu m-am simțit bine. Și cum îl ascultam ce zice strig: „x2”……. „x2”!!! Alina+ mă întreabă: „Ce tot spui x2?”. „Tot ce spune V@lybra simt și eu și nu văd de ce aș pierde timpul să repet ce spune el așa, strig x2 să știți că suntem 2 care gândesc la fel!” răspund eu. După ce au trecut de șocul inițial s-au prăpădit de râs.

Terminăm traseul 3 și ne îndreptăm spre celelalte două trasee rămase dar nu înainte de a introduce noile coordonate de la traseele 2 și 1. Între timp apar colegi care vor să înceapă traseul 3, schimbăm păreri despre trasee și pornim la drum, dar nu fără să ne împiedicăm de o cărămidă.

Mașinile au fost parcate, iar între timp am mai marcat o cutie. Aici deja am făcut o combinație de trasee și am căutat câteva cutii din traseul 1 după care ne-am aventurat pe traseul 2 și am terminat în forță traseul 1. Nici aceste cutii nu ne-au dezamăgit, ba chiar mi-au luat din punctele favorite atunci când le-am logat.  Am găsit șoareci, gândaci, căsuțe de păsărele frumos construite, un criptex cum rar îți este dat să găsești dar și melci mâncători de cauciuc.

Doar una mai povestesc după care mă opresc. Aflasem că, cutia 1.2 este greu de găsit și o poți vedea doar dacă stai sub ea. Dragi cititori nici Nina nu a mai reușit să o găsească. Ajungem la coordonate, vedem terenul 4, dificultatea 3 și cutia un other. Am căutat, am cercetat, am stat tot cu capul lăsat pe spate și am cercetat fiecare creangă în parte. Nimic! În timp ce studiam, și nu exagerez, fiecare lăstar vine DJ Storm împreună cu Viviana și mezinul. Se apucă și ei de căutat. Nimic. Extindem aria de căutare și exact când mă pregăteam să spun stop căutărilor, ghinda buclucașă rușinată îmi apare în față. Strig populația să vadă și ochii lor ghinda din lăstar. Pornim mai departe și la următoarea cutie organizatorii ne ajung din urmă aducând apă rece, minerală și plată dar și o cafea binecuvântată.

Vreau să știți că acești doi oameni minunați au făcut, ce nimeni nu a făcut până acum. În decursul zilei, au transferat jucători de la un traseu la altul, au umblat pe trasee cu echipele dar un mare plus ce au mai făcut a fost acela că au adus apă rece celor care au avut nevoie. Sincer nu mă așteptam la atâta muncă din partea lor. Au fost unici în tot ce a însemnat acest event. Cutii 99% other, toate fiind mystery, GeoQuest scurtat, plimbat cu echipele și ajutat de fiecare dată când cineva a avut nevoie.

Să nu mai lungim vorba, ajungem și la ultima cutie cu hintul octagon, logăm și luăm calea spre oraș. Urc în mașina Ninei și o întreb unde mergem, „La pensiune”, răspunde ea. La ora 20 și câteva minute (puține cei drept) pornim spre restaurant. Aici am gustat ceva rapid de mâncare, am luat mezina de mână și am plecat spre pensiune lăsând partea masculină a echipei să reprezinte echipa.

Duminică, dis de dimineață, luăm micul dejun, punem bagajul în mașină (că doar ce ne-a dat-o cu o zi în urmă) și fugim la CITO. Curățăm, logăm o cutie bonus și mai pierdem ceva vreme cu povești la ceas de plecare. Grea este despărțirea, dar cu inima în dinți ne-am luat rămas bun și ne-am îndreptat spre, casă dulce casă!

Aceast final de săptămână, la GeoQuest, a fost cu adevărat memorabil. Am fost părtașă la o mulțime de aventuri și descoperiri care m-au îmbogățit, atât din punct de vedere personal, cât și intelectual. Am trăit momente de neuitat, am învățat lucruri noi și am întărit prietenii ce vor rezista în timp. De povestit aș mai povesti, dar unele experiențe sunt menite să rămână în amintirea noastră, pur și simplu. Închei acest jurnal mulțumind organizatorilor pentru unicitatea acestui event, pentru munca efectuată dar mai ales pentru efortul ce l-au depus în timpul eventului.