Blog Geocaching Romania

IS.20- GeoArt, FTF-uri ratate și povești hazlii

Nu cu foarte mult timp în urmă, în Iași a avut loc un eveniment de geocaching, în care comunitatea ieșeană s-a strâns să facă un GeoArt absolut fantastic, inedit aici. Începând cu data de 27 noiembrie și până pe 30 noiembrie, în acest oraș ce se mândrește cu o istorie aparte, goana după FTF-uri, aventură și noi prietenii a fost premisa mai tuturor jucătorilor.

Despre night cache sau cum se poate pierde un geocacher în pădure

Weekend-ul de Geocaching a început vineri seara pentru cei care au ajuns în oraș mai devreme. În Iași se lăsase o ceață grea, densă, iar frigul se simțea chiar și prin cele trei straturi de haine. Am pornit împreună cu Zoli spre Hlincea, unde avea loc așa numitul „Mini-Eveniment de Seară”(GC8TDV9), o întâlnire care să dea un start călduros acestui weekend. Listing-ul anunța un foc la butoi și o ciocolată caldă, dar pe drum am primit o notificare surprinzătoare cum că un nou cache a fost ascuns. Aparent, Radu C ne pregătise un night-cache ce pornea din apropierea evenimentului, însă ceața a cam încurcat treaba. Nici n-am coborât bine din mașină că am și pornit spre căutarea acestei cutii după ce am salutat fugitiv gazda noastră. Deși întârziasem un pic, eram primii sosiți la eveniment, așa că ne-am propus să vânăm un FTF.

Cum nu mai întâlnisem până acum un night-cache, nu aveam imaginea clară a ceea ce însemna „reflectorizant”; mă gândeam că este o chestie reflectorizantă mare, care reflectă dacă dai peste ea cu lanterna, dar nu știam exact la ce să mă aștept. Aveam însă să mă lămuresc în privința acestei chestiuni după vreun sfert de oră petrecut prin pădure, în frig. Deși eram nerăbdătoare să găsesc poteca și aveam lanterna cea mai puternică, mai lăsam din când în când și pe Zoli să caute prin întuneric, ca eu să-mi mai încălzesc puțin mâinile în buzunar. Într-un final am dat cu lumina peste o creangă de care era prinsă o mică bandă reflectorizantă. Poate că dacă nu aș fi fost atentă, aș fi omis-o cu mare ușurință. 

Ulterior ne-a fost din ce în ce mai ușor să găsim punctele reflectorizante. Acestea ne-au călăuzit prin pădure și prin poteci sumbre, până când am ajuns la locația finală. Spre surprinderea noastră (dar mai ales a mea), am dat peste un Ammo Box. Partea interesantă a urmat abia după ce ne-am notat în logbook și am ascuns înapoi cutia, fiindcă eram undeva în mijlocul pădurii, în beznă. Cumva, printr-o cotitură luată unde nu trebuia, ne-am pierdut. M-am bazat pe Zoli că știa pe unde merge și că vom ajunge înapoi pe drumul pe unde am venit, dar el o lua numai prin locuri abrupte și strâmte, unde brațele de copaci păreau că vor să ne răpească, iar crengile reci ne loveau peste față. După puțin timp mi-a venit ideea de a consulta harta (doar suntem geocacheri, nu?).

Harta a demonstrat că direcția în care mergea Zoli era cea bună, iar după ce am mai avansat puțin, am început să auzim vocile unor oameni, moment în care am început să semnalizez din lanternă. Acei oameni s-au dovedit a fi val+, alina+, iuly20_07 și Radu C, care s-au aventurat în căutarea aceluiași cache. După ce au găsit și ei această cutie (mai rapid decât noi și fără să se piardă prin întunecimea densă, fiindcă erau acompaniați de CO), ne-am regăsit cu toții în jurul butoiului și ne-am încălzit pe de o parte de la foc, dar și de la ciocolata caldă. Curgeau băuturi calde, dar și multe multe povești despre peripeții din lumea geocaching-ului. Fiind cea mai novice jucătoare, nu m-am regăsit în multe din acele istorisiri, dar întâmplările din zilele următoare, aveau să îmi ofere destule povești pentru următoarele evenimente… sau pentru un articol de blog.  

…când coordonatele duc la Spitalul de Nebuni

În prima zi oficială a evenimentului, după ce am primit Pachetul de Participare, lista misterelor de rezolvat și coordonate de descifrat, primul meu impuls a fost să o tai în pădurea Ciric ca să vânez și eu câteva FTF-uri. Fiindcă ceilalți aveau un avans de timp considerabil față de mine (eu am pornit puțin mai târziu), am decis să le iau de la coadă la cap. Însă, în drum spre Ciric mi-am dat seama că mai apăruseră și alte cutii prin oraș, cutii tradiționale, care poate au fost ignorate de ceilalți în goana lor spre Geo-Art. Și bine am gândit, căci așa am făcut un FTF (GC8Y57G), chiar aproape de coordonatele evenimentului. Între timp, am găsit mai oportună ideea de a lăsa Geo-Art-ul pe ziua următoare, fiindcă eram cu bicicleta și nu voiam să mă prindă noaptea pe-acolo.

Prin urmare, următoarea țintă a fost cutia de la Socola (GC8TQ8X): un cache ascuns de exploraptor la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Descrierea cache-ului mi-a stârnit curiozitatea, deși recunosc că am citit-o la repezeală. Acolo scria „dacă înnebunești în timp ce încerci să găsești locația finală, poți renunța la idee și mergi la coordonatele afișate pe hartă”, așa că, fără să mai stau pe gânduri, am adăugat în c:geo acest waypoint și am pornit spre un nou posibil FTF. Am intrat în curtea spitalului, am dat Bună ziua la portar, el s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el, nu mi-a zis nimic, am continuat să merg, să înaintez, până când am ajuns la o mică străduță care era încadrată de pavilioane. Mi-am parcat bicicleta, mi-am deschis busola și, cu pași mici, mă tot apropiam de coordonate, deși nu vedeam nimic care să semene cu ce spunea indiciul. Eu tot căutam pe sub ferestre, și auzeam strigăte violente, lucruri troncănind, dar nu m-am îngrijorat fiindcă mi-am spus că dacă explo a ascuns o cutie pe-aici și nu s-a luat nimeni de el, atunci e safe. Am continuat să caut bazată pe această convingere, până când mi-a ieșit în cale o asistentă și m-am prefăcut că mă plimb. În cele din urmă i-am scris lui Cătălin că nu găsesc cutia, iar el mi-a spus să fug de-acolo până nu pățesc ceva sau mă internează ăștia. Abia atunci mi-am dat seama de ironia acelei replici („dacă înnebunești căutând cutia, te poți duce la coordonatele afișate”), și tot atunci mi-am dat seama că nu era o cutie tradițională, ci aveam de rezolvat un mister ca să aflu coordonatele corecte… Ei nah, nebunia FTF-ului m-a adus la Socola 🙂 …  Dar asta mi-a fost învățătură de minte: când văd un cache marca explo, numai la mistere să mă aștept, nu la coordonate date de-a gata!

…când owner-ul cutiei te însoțește la căutare

Mai târziu în aceeași seară, după ce ne-am potolit setea de cutii (de fapt mai degrabă ne-a oprit căderea nopții), coincidența a făcut să ne regăsim la terasa cafenelei, unde Team_IS.20 încă aștepta participanți. În timp ce fiecare povestea peripețiile de peste zi, un nou cache ne-a fost transmis pe grupul de WhatsApp al evenimentului. Era vorba despre un „Challenge Cache”. Prin urmare, am pornit în căutarea acestei cutii cu toții, în timp ce owner-ul ne explica care sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinim ca să putem loga acest cache. Ca să logăm, ar fi trebuit să avem 15 cutii tip Tradițional, 30 de cutii tip Mister și două Multi-cache-uri, găsite în aria orașului Iași.

Următoarea zi, a fost una plină… Duminică era programat un CITO și un Workshop T5, dar mai aveam și multe cutii pe care nu le găsisem încă. În timp de Cătălin și Radu făceau ultimele pregătiri pentru a ne asigura siguranța noastră, geo2cat a sugerat că aș putea să merg să mai caut niște cutii de prin zonă. Chiar în apropiere era cache-ul ei, The End of the Rainbow (GC91A2T), și am pornit împreună. Ce nu știa niciuna dintre noi, era calea optimă spre cutie. Păi cum e posibil ca owner-ul să nu știe unde e cutia? Iar aici sar în apărarea ei: cum Claudia are operația la genunchi și nu poate să-l forțeze în teren, nu ea a ascuns cutia, fizic, ci Cătălin, ea doar a conceput-o. Oricum ar fi, practic, Claudia mi-a arătat calea spre cache, iar eu am ascultat-o. Am luat-o prin niște boscheți, s-au prins mii de scame de mine, iar toate crengile mi-au venit peste față și picioare, papucii mi-au intrat în glod, dar niciuna din astea nu conta, fiindcă mă apropiam de comoară. Într-un final, m-am întors la T5 arătând ca ieșită din boscheți (la propriu), dar cu zâmbetul pe buze fiindcă găsisem o nouă cutie.  Apoi, aidoma unui gând ispititor, Claudia mi-a șoptit la ureche că multi-cache-ul încă nu e găsit de nimeni, și, dacă mă grăbesc acum, aș putea să am șansă la FTF. După 800 m de alergat, am ajuns la coordonate, însă hintul mi-a creat o oarecare confuzie: la rădăcina copacului. Și erau mulți copaci acolo și busola dădea eroare. Așa că am luat la scobit fiecare rădăcină de copac, am dat cu degetele peste frunze umede, gunoaie și ceva foarte urât mirositor (o zic așa, ca să fiu elegantă…!), dar cutia tot nu am găsit-o. După câteva minute de căutare fierbeam toată, dar i-am scris Claudiei, aka owner-ul cutiei, dacă îmi poate oferi o imagine spoiler. Doar că cel care a ascuns cutia era tot Cătălin, iar Cătălin era cățărat în copac, deci nu avea cum să-l întrebe. Cum nu am primit nicio lămurire, m-am întors cu coada între picioare la workshop. După am zis să ajung și eu să urc în copac și, deși aveam impresia că știu și că îmi pot aminti regulile de la atelierul de cățărat precedent, m-am simțit de parcă ar fi fost tot prima oară. De fiecare dată când atingeam/împingeam copacul în care se afla cache-ul, aveam impresia că se clatină… Într-un final, a fost un eveniment la care aș mai merge, m-am simțit “cu capul în nori”, deși mi-a fost puțin “frică la picioare”, dar căldura sufletească emanată de participanți și organizatori mi-a ținut de cald.

FTF făcut la limită

Spre finalul serii, după ce au plecat toți și am rămas numai noi patru, adică eu, Claudia, Cătălin și Radu, ne-am retras la cafeneaua noastră preferată, gazdă a multor evenimente de tip geocaching, anume Chez Les Amis, unde am mâncat cu poftă niște hamburgeri. Brusc, mi-am amintit că mai este încă o cutie, cel mai probabil negăsită de nimeni fiindcă nu era nimic logat: Hygge. Am pornit în goană spre coordonate, iar în timp ce mergeam mă imaginam cum pronunțam acest termen danez, ba chiar am apelat la google translate ca să aud cum se pronunță corect. Am ajuns la Jysk, am cerut cutia, cu mari emoții că n-o să fiu înțeleasă, mai ales în aglomerația ce era în magazin, iar tipul de-acolo mi-a adus o cutie din lemn, frumos construită. Ceea ce vedeam în fața locului era deopotrivă o codare ingenioasă și rustică, aidoma locului în care mă aflam. În cele de urmă i-am dat de capăt, iar satisfacția de a face FTF la un asemenea cache a fost și mai mare. În timp ce le împărtășeam cu încântare impresiile mele prin mesaje pe WhatsApp dragilor mei prieteni, mi-am dat seama că echipa formată din alina+ ,val+ și iuly20_07 sunt în drum încoace, deoarece tocmai am primit mail cum că au logat o cutie ce era în drum spre Păcurari. Nu a durat mult și am sărit în sus când am văzut-o pe alina+ intrând în magazin, moment în care eu m-am speriat și m-am ascuns după rafturi, fâstâcită toată. Chiar eram curioasă să le văd expresia feței când or vedea că am făcut FTF (ce-i drept nu logasem în c:geo, nu loghez în general imediat după ce găsesc cutia, fiindcă de obicei vreau să scriu un log frumos, iar în contextul de față chiar de aș fi vrut, nu aș fi avut timp să scriu FTF în log). La final, m-am amuzat în sinea mea de felul cum au decurs lucrurile, de-aș mai fi întârziat puțin pe drum, n-aș mai fi făcut FTF, pare că prea a fost calculat din timp. Așa a fost să fie!

Sunt încântată de faptul că am avut ocazia să particip la toate evenimentele organizate de Team_IS.20. Cu acest prilej am cunoscut oameni noi, pasionați de acest tip de activitate, am găsit noi tipuri de cutii, am simțit pe pielea mea ce înseamnă un FTF făcut pe bune, am cutezat să intru în teren necunoscut. Sunt recunoscătoare pentru pasiunea și efortul depus de echipa ieșeană în realizarea acestui Geo-Art și nu numai. Sper ca la următorul eveniment de acest fel să pot contribui și eu. 

Leave a Reply