Pe parcursul acestui an, cu ocazia frumoasei aniversări de 20 de ani de când s-a născut geocachingul, au loc o mulțime de lucruri frumoase și evenimente palpitante pentru comunitatea de geocaching.
Avem desigur multiple ocazii de a participa la MEGA și GIGA event-uri care au loc peste tot prin lume dar mai mult decât atât, cei de la groundspeak au decis să readucă la viață un tip de geocache ce nu s-a mai văzut de 10 ani: The Lost and Found Event Type.
La aniversarea a 10 ani de geocaching a fost introdus acest nou tip de eveniment și cei care erau în joc pe atunci au avut ocazia de a găzdui și de participa la unul (sau mai multe), câștigând astfel un nou TIP de cache pentru statisticile personale…
La finalul lui 2019 Groundspeak anunța că jucătorii pot aplica pentru oportunitatea de a găzdui din nou astfel de evenimente dar și că acum ele au un aspect nou și o nouă denumire – vechiul Lost and Found Event este acum:
Community Celebration Event (Eveniment de Celebrare a Comunității)
Mie mi se pare genial. Atât ideea evenimentului cât mai ales denumirea găsită pentru că, într-adevăr, comunitatea trebuie sărbătorită. Una din cele mai importante aspecte ale acestui joc sunt prieteniile legate, evenimentele la care intri în contact cu jucătorii, sau altfel spus, COMUNITATEA! Cine n-a găzduit încă un eveniment, ar fi cazul să o facă!
Începând cu ianuarie 2020 au început să fie alocate aceste evenimente, conform regulamentului, câte 2020 de evenimente pe lună, alocate aleator celor care s-au înscris.
Condițiile de a aplica pentru a primi un astfel de eveniment sunt mai mult decât decente, aș spune eu:
Trebuie să fi participat la măcar 2 evenimente în ultimii 3 ani (între 2 decembrie 2, 2016 și 2 decembrie 2019) și
Trebuie să fi găsit măcar un cache în ultimele 6 luni (între 2 iunie 2019 și 2 decembrie 2019).
Da, din păcate, regulile sunt limitate la perioadele de timp până în Decembrie 2019, deci elimină toți jucătorii noi care nu au avut ocazia să participe la evenimente, dar toți cei activi (sau cu vechime în joc) pot aplica fără nicio problemă.
Dacă te afli în această categorie, mai ai timp să aplici până pe 3 iunie 2020 și dacă ești selectat, ai ocazia să găzduiești și tu propriul eveniment de Sărbătorire a Comunității.
O parte din jucătorii din România au primit deja un asemenea eveniment, alții probabil vor primi pe parcursul anului (cum am menționat, evenimentele sunt atribuite câte 2020 în fiecare lună, ca să se evite aglomerarea calendarului). Fiți cu ochii pe hartă, ca să vedeți la care puteți participa!
Bineînțeles, există anumite reguli pentru a găzdui un asemenea eveniment:
Evenimentul trebuie să aibă loc între 2 mai și 31 Decembrie 2020;
Trebuie să aibă o durată de minim două ore;
Nu are voie să fie mai aproape de 40 km față de un MEGA sau GIGA Event și la o dată mai aproape de două zile înainte de acel eveniment sau la o zi după;
Fiecare jucător are dreptul să găzduiască doar un astfel de eveniment;
Trebuie să respecte toate celelalte reguli ale clasicelor evenimente de geocaching.
Ca să rezumăm… Pe lângă cele aproape 50 de MEGA / GIGA evenimente ce se pregătesc, pe lângă marea petrecere din Seattle de la HQ, GPS Maze Event, șansa de a loga un Locationless Cache și Ape Cache, acum mai avem posibil și vreo 20200 de Evenimente de Celebrare a Comunității!
Altfel spus, teoretic, anul acesta ai ocazia de a găsi TOATE* tipurile de cache-uri existente.
Nu crezi că este timpul să planifici zilele de concediu?
*Ok, mai puțin Geocaching Block Party, căci nu se mai fac…
Și dacă tot e primul articol de blog din acest an, aș vrea să încep prin a vă ura, din partea mea și din partea AGER, un mare și călduros LA MULȚI ANI! Fie ca 2020 să fie un an fenomenal, să vă bucurați de multe experiențe memorabile și să găsiți și mai multe locuri minunate și cutii incredibile.
După cum știți, de câțiva ani, Groundspeak oferă câte o pereche de suveniruri pentru a sărbători încheierea anului, respectiv începerea unuia nou. Anul acesta ele au fost niște suveniruri înaripate care amintesc de pasărea Phoenix.
Eu unul, încerc să fac evenimente (Event cache) ca să marchez trecerea dintre ani. Și dacă mai reușesc și să le fac în locuri cât mai diferite, e și mai bine. De exemplu, acum doi ani am făcut evenimentele în Olanda, anul trecut am spus “Adio 2018” în România și “Salutare 2019” în Danemarca iar anul acesta… ei bine despre asta vreau să vă povestesc acum…
31 Decembrie 2019, ora 08:00 locația: Vejle, Danemarca. M-am suit în tren cu bicicleta, spre orașul Fredericia, pentru a participa la un eveniment organizat de niște amici.
După 30 de minute pe tren și 40 de minute de pedalat, după ce am mai găsit două cutiuțe prin apropierea evenimentului, m-am găsit cu restul jucătorilor, aproape 30 de suflete și ne-am urat “Bună dimineața și La Mulți Ani” (GC8GM2J).
GC8GM2J – Adio 2019 de sub pod
Planul în continuare era să mă sui înapoi pe bicicletă până a gară și să iau alt tren spre al doilea eveniment, la 65km distanță, în orașul Ringe, pe insula Funen (Fyn). Dar cum la eveniment m-am întâlnit cu un prieten care locuiește chiar acolo și de asemenea mergea la al doilea eveniment, m-a luat și pe mine cu mașina. Pentru că nu încăpea în mașină, am lăsat bicicleta aici la pod, urmând să rezolv mai târziu cu ea.
Și fiindcă aveam destul timp până la al doilea eveniment, am reușit să găsim împreună câteva cutii prin zona aceasta. Pentru mine era prima oară când eram aici, deci toate cutiile erau negăsite, iar pentru el doar câteva erau noi.
Al doilea eveniment (GC8FEHR) a însemnat o caldă regăsire a unor dragi prieteni. Pe Funen (Fyn) am foarte mulți prieteni pe care nu i-am văzut de ceva vreme, așadar am avut multe de povestit. De asemenea acest eveniment a venit la pachet și cu un FTF de grup, la un multi-cache publicat special pentru această ocazie. De obicei nu prea sunt de acord cu “FTF de grup“, dar de data asta chiar am fost primul care a rezolvat sarcina, așa că mă simt dator să mă declar FTF 😀
Cumva timpul a fugit pe nesimțite și a trebuit să plecăm rapid ca să prindem cel de-al treilea eveniment al zilei, al meu, în Odense. Și fiindcă mergeam în aceeași direcție (mulți dintre noi), am acceptat invitația făcută de Lisa de a merge cu mașina ei din Ringe până în Odense la GC8GN61.
Aici m-am revăzut cu și mai mulți oameni dragi de pe Fyn! Spun și mai mulți, pentru că nu toți au avut timp pe 31 să vină la multiple evenimente, deci nu au participat la cel din Ringe. Dar acesta al meu era mai special, așa că au venit cu mare drag să îmi spună “La revedere”.
După încheierea evenimentului, am pornit iar la drum, de data aceasta cu Garminman7k în spatele volanului, până în Vejle, pentru ultimul eveniment al zilei: GC8GN6G.
Deja era târziu în zi, nu mulți au mai fost dispuși să iasă din casă pe frig și întuneric, așa că participarea a fost modestă… dar destul de bună. Adică, după ce am avut evenimente la care nu a venit nimeni, consider acum că și un participant e bun. Ce e peste 1 e deja lux! 😀
E imposibil de recunoscut în fotografie, dar o parte din cei prezenți aici au fost și dimineață în Fredericia. Mă bucur că au găsit timp să participe și seara.
No bun. Acum că i-am spus “ADIO” lui 2019 cu patru evenimente (și vreo 10 cache-uri), e timpul să ne ocupăm și de 2020!
Pentru multă lume asta însemna pregătiri de petrecere și artificii. Pentru mine a însemnat un drum spre aeroport, și îmbarcarea într-un zbor spre România. Am făcut revelionul în avion, pentru prima dată în viața mea! Eu și încă vreo câțiva nebuni care au ales să călătorească în această noapte.
Nu a fost poate cel mai fain revelion, dar pentru aproximativ 50 lei biletul de avion de la BLL la IAS, merită! Și fie vorba între noi, nici cel mai prost revelion n-a fost! Și ca să știți… când zbori așa printre fusuri orare, sărbătorești revelionul de două ori…
Am ajuns la Iași unde, după câteva ore de somn, aveam să găzduiesc evenimentul de început de an. Să-i urăm Bun Venit lui 2020, din Piața Unirii Iași: GC8H01Y – Hello 2020, Bună dimineața Iași! Și nu, nu am fost singurul matinal. Spre surprinderea mea, chiar s-a trezit lumea!
Am avut plăcerea să întâlnesc forța nouă a geocaching-ului din Iași! Sunt încântat că au decis să se trezească așa de devreme în prima zi din an, ca să vină să ne întâlnim.
Evenimentul mi-a depășit orice așteptare! În căutarea unui loc unde să bem ceva cald și să ne încălzim, am intrat în Hotel Traian (exact lângă GZ). Din păcate nu era deschis restaurantul, dar ne-am strecurat … (PSSST, secret) până la ultimul etaj să admirăm priveliștea. Și acum ați aflat în ce oglindă a fost făcută poza de grup de mai sus:
După ce am ieșit din hotel am mai stat să vorbim afară puțin, până am înghețat. Ca să ne încălzim, am decis să pornim în găsirea unei cutii din apropiere, ocazie prin care CO (cotosilv) urma să facă mentenanță.
După ce am terminat cu o cutie, cumva ne-am pus în mișcare spre încă una, și apoi încă una și tot așa până au trecut vreo două ore. E drept, mai mult eu am avut de logat cutii, căci geo2cat și exploraptor le găsiseră deja cam pe toate.
Înainte să ne despărțim aveam să aflu că există și niște cutiuțe noi nouțe prin oraș, așa că am profitat de faptul că sunt deja aici și de faptul că orașul era încă adormit, ca să fac și un FTF! Pesemne că am făcut chiar două.
Pot să spun că a fost un început de an foarte promițător!
Dacă ați ieșit la vânătoare în aceste zile și v-ați logat deja cutiile, ați primit și voi cele două suveniruri:
Vreau să le mulțumesc în special colegilor din Iași pentru că au venit la întâlnire și s-au plimbat răbdători cu mine pe la cutiile din Iași, și bineînțeles să vă mulțumesc vouă că ați citit tot până aici!
Vă încurajez din toată inima să găzduiți și să participați la evenimente, deoarece aveți ocazia să întâlniți oameni extraordinari!
Acestea fiind spuse, sper să ne revedem în curând! Un an nou minunat să aveți!
Înarmează-te cu un GPS sau instalează aplicația Geocaching sau c:geo pe telefonul tău și vino să descoperi un altfel de drumeție și un altfel de a cunoaște oameni și locuri noi.
[RO] Ediția a XI-a a GeoQuest GC87J9J va avea loc în perioada 22 – 25 August în Piatra Craiului, județul Brașov, la pensiunea 7 Crai.
[EN] The 11th edition of GeoQuest GC87J9J will be between 22nd and 25th of August in Piatra Craiului, Brașov county, at 7 Crai guest house.
(Istorisirea de mai
jos este mai mult un blog de călătorie decât o experiență pur geocaching, însă
puteți vedea cum geocaching-ul spune povești locale, poate fi folosit precum un
ghid, îți arată locuri mai puțin umblate. O să marchez în italics toate
referințele la cutiile ascunse în zonă. Enjoy the ride!)
Idea unei călătorii în Zanzibar a încolțit pe când eram într-o excursie în Tenerife și al nostru ghid ne povestestea la o sangria că e musai să mergem în insula asta ce e departe de zumzetul online-ului și de civilizația în viteză. Așa că ne-am decis destul de repede când am văzut că Miramont organiza o aventură în Zanzibar (și) în vacanța de Paște a copiilor.
Variante mai bune ca preț față de ce oferă Miramont e greu să găsești (650euro pentru 9 zile ce includ avion, cazare bungalouri, mic dejun); este adevărat că mai faci încă 2 zile pe drum – noi am zburat București – Roma – Istanbul – Zanzibar; plecat la 6.50 din București, ajuns în noaptea celei de a doua zi în Zanzibar la 3 noaptea (la întoacere a fost ceva similar – însă cu o noapte de stat în Roma).
Realizezi că ai pus piciorul într-o cu totul altă lume față ce ești obișnuit ca european de cum cobori din avion. Ai senzația că nu poți respira datorită aerului umed (insula este în Oceanul Indian, în emisfera sudică, destul de aproape de ecuator). Apoi vezi aeroportul și nu ai cum să nu zâmbești: arată că o autogară din anii ‘80 (am aflat că tocmai ce montaseră banda rulantă pentru bagaje, până atunci căra un nene câte un geamantan pe brațe și țipa blând după proprietar în sală de așteptare). După ce am depus foaia de emigrare, ne-am reunit toți cei 24 aventurieri și ne-am urcat într-un microbuz ce puteai să juri că a fost împrumutat de la ScoobyDoo.
Cazarea în Miramont Retreat este destul de ‘basic’ însă bunăvoința gazdelor compensează cam orice neajuns. Tot personalul radia de voie bună, îți zâmbeau și conversau plăcut folosind și cele câteva cuvinte în română învățate de la valurile de turiști români ce vin de ani buni aici (Oricum raportul calitate-preț este foarte bun dacă faci o mică căutare online). Micul dejun se schimbă în fiecare zi. Tot ce am mâncat aici a fost proaspăt și gustos. Prânzul și cina l-am luat tot aici când nu am fost plecați în excursii pe insulă. Am ales în majoritatea timpului pește sau fructe de mare ce erau cumpărate chiar în ziua respectivă (la licitație în piață de peste). Cu 20-25 dolari puteai mânca o masă îndestulătoare cu 2-3 feluri. Gazda noastră (Simona) a făcut minuni în modul în care gestiona toate micile probleme ivite (și au fost suficiențe pentru că mentalitatea localnicilor e totul diferită față ce suntem obișnuiți în Europa). Cred că după 2 ani de avut în grijă de un mini-resort aici, poți deveni manager de lanț hotelier în Europa.
Miramont Retreat este pe coasta de est a insulei – zonă în care ‘bariera de corali’ are cam 2km. Dacă mai adăugăm și că diferența între flux și reflux este de 3m la luna plină, locul este ideal pentru iubitorii de snorkeling. În momentul de ‘low tide’ apa trece puțin peste genunchi. Dacă te descurci să pășești cu îndemânare printre aricii de mare, treci prin bariera de corali până la ocean cam în 40min.
În prima zi am fost furați de peisaj și am plecat la ‘vanatoarea de corali’ cu ruscacul în spate (cu tot cu pașaport, bani, telefon!). Am fost sedus de frumusețea locului și de posibilitatea unor poze de aproape direct cu aparatul foto (apa era cum ziceam până la genunchi). În clipa în care am ajuns la jumătatea distanței până la ocean, ne îndreptam ușor spre high-tide și apa ne ajungea până spre mijloc. Noroc că ne-am întors pentru că apa a crescut mai repede decât ne gândeam și ultimele 10 min le-am parcurs cu apa până la piept, rucsacul deasupra capul…și inima până în gât! La următoarele 4 incursuni am plecat cu temele făcute – plecat de la țărm cu 30min înainte de low tide și numai cu masca de snorkeling fără alte accesorii inutile (apropos – masca easybreath de la Decathlon își merită fiecare bănuț). Experiențele au fost minunate: am văzut nenumărate specii de pești la câțiva cm distanță, stele de mare, corali. Nici cele câteva ace din talpă nu am umbrit cu nimic experiențaă de 5 stele (curentul este destul de puternic și nu e tocmai simplu să stai fix pe picioare…așa că poți călca involuntar pe un arici de mare, iar unele ace trec de talpa încălțămintei de apă).
.
.
.
.
.
Alt avantaj al coastei de est este că poți vedea răsărituri de poveste, iar dacă plătești costul extra al unei camere cu vedere spre ocean, le poți vedea din mijlocul patului cu baldachin.
Satele de pescari răsună de zumzetul copiilor încă de când apar primele raze de lumina – explicația a venit după ce am explorat câteva zile insula: o mare parte din case nu au curent, dimineața soarele parcă nu arde așa tare, sunt poligami – au în medie 2 neveste și vreo 4-5 copii. Așa că iubitorii plimbărilor matinale pe plajă au ce vedea: adulți la pescuit, reparând bărci sau la o șuetă la umbră, copii inventând tot felul de joculețe pe nisip sau jucând fotbal pe plajă (așa am găsit GC6BF14 – o cutie ascunsă într-un bar unde-ți poți bea liniștit cafeluța robusta admirând un răsărit de povestit nepoților)
.
Am făcut cu Miramont 5 excursii pe insulă:
Snorkeling în Memba: a fost o jumătate de zi de aventură pe barcă în jurul acestui insule private. În prima parte am făcut snorkeling într-un recif cu niște pești imenși (cred că senzația ar fi fost înzecită dacă făceai scuba; față de reciful de la hotel aici apa avea cel puțin 5m – era mult de explorat), celaltă jumătate am petrecut-o pe o plajă virgină cu nisip alb-auriu, loc ideal pentru poze de insta/facebook/tinder
Stone Town și Prison Island: o excursie de o zi în cel mai vechi oraș de pe insulă, declarat site Unesco. Am explorat străduțele înguste, am aflat bucățele de istorie neștiută, urme ale vremurilor coloniale portugheze, religia și tradițiile aduse de sultanii din Oman, un pic din ordinea adusă în vremea protectoratului britanic. Am văzut casa în care s-a născut Freddie Mercury (un landmark prea puțin pus în valoare) (evident că era și un geocache aici care să spună povestea – GC83GD0) , un port în care totul mergea la relanti (“pole pole”…ca de altfel mai toată insula), piețe pline ochi de mărfuri și oameni, un oraș în care am dat de stat în trafic ca în buricul târgului în București; nu aș fi crezut să văd așa ceva după ce în restul insulei am văzut relativ puține mașini. (Un alt geocache deosebit în oraș este cel de la Centrul Cultural – GC3YH4X Cutia este una deosebită – din lemn, sculptată de pricepere. Poți admira și cumpara obiectele expuse ce spun o mică parte din cultura de pe insulă)
A fost o adevărată gură de oxigen evadarea pe “Prison Island” – ocean, briză, nisip, liniște. Am aflat că Zanzibar era punctul de ieșire din Africa a sclavilor spre…Asia! (spre rușinea mea – eu presupuneam că au dus sclavi numai spre Americi); cine nu murea aici de boli în 2-3 săptămâni era trimis în Orientul Mijlocul (pe la jumătatea secolului 19 erau în tranzit aprox. 50.000 de sclavi pe an). Lucrurile se schimbă în era protectoratului britanic, când, încet încet, se merge spre abolirea sclaviei. Insula devine un loc de carantină – monitorizau în principal Febră Galbenă. Tot britanicii aduc testoasele gigantice pe insulă – cea mai bătrână are acum 195ani (descrierea geocache-ul de aici spune povestea insulei mai bine decât un ghid – GC74RG5)
Josani Forest & The Rock: În Josani a avut parte de un vraci convertit în ghid; era plin de energie pozitivă și învățăminte legate de puterea plantelor. Am văzut pădurea de mangrove și am aflat cât de importantă este pentru ecosistem (acum e protejată prin lege după ce zeci de ani au tăiat în neștire pentru lemnul bun-la-toate). Apoi am văzut cele 2 tipuri de maimuțe prezente pe insulă. Deși în sălbăticie, păreau obișnuite cu oamenii așa că ne-am apropiat la cațiva zeci de cm de ele (Geocache-ul de aici GCY7TJ are o cutie fizică deosebită + o descriere ce-ți spune tot ce trebuie să știi despre rezervație)
.
Apoi am fost la unul din ‘landmark-urile’ insulei: un celebru restaurant numit sugestiv “The Rock” (un earthcache bine plasat ne spune cum se creează astfel de roci – GC84A0T). La flux ești dus cu barca până la mica stâncă unde este cocoțat restaurantul, la reflux poți ajunge liniștit pe jos. Noi am prânzit (lenevit) la restaurantul de pe țărm unde prețurile erau mai primitoare. Eu am exploratat înspre sud plaja unde am descoperit multe pensiuni/hoteluri care mai de care mai “chill“. Totul dădea senzația de plutire într-o mare de calm …si nici nu era nevoie de ciuperci pentru a visa cu ochii deschiși! (am găsit în zonă și 2 geocache-uri foarte bune: GC75AK5 mi-a arătat un retreat cu bungalouri din partea asta de insulă; GC75AK5 ne-a dus la un mic boutique cu obiecte artizanale).
Spice Tour & Nungwi: Înainte de a fi cunoscută în lume pentru triajul de sclavi către Orientul Mijlociu, insula era renumită pentru mirodeniile produse. Nu aveam cum să ratăm un tur ghidat într-o fermă – altfel de zone sunt amenajate special pentru turiști să poți vedea câte puțin din tot și pentru a vinde direct mirodeniiile turiștilor. Am aflat despre ghimbir, turmenic, cardamom, arborele de scorțișoară, despre cum te poți ruja cu annatto, cât de aromat e lemongrass-ul, cât de cool arată fructul de nucșoară și cât de greu să obține păstaia de vanilie. Povestirea despre proprietățile medicinale mergea mână în mână cu aplicațiile culinare (așa am aflat că nucșoara este bună pentru femei, înainte de culcare, pentru a crește pofta de joacă, iar ghimbirul are un efect similar pentru bărbati; în aceeași ordine de idei, e de evitat cardamomul, pentru că provoacă somnul). Am asistat și la o demonstrație de cățărare în cocotier – e de studiat zâmbetul doamnelor când se încordau mușchii pe masculul ce semăna cu KingKong. Am degustat și fructe de sezon, am făcut poze cu niște coroane a la King Julien, am cumpărat ceva mirodenii și ….am plecat zâmbitori către o altă plajă. De data asta ne-au dus în nordul extrem al insulei: Nungwi – plajă cu nisip la fel de fin și auriu, masă de 20$ cu fructe de mare la fel de bună ca mai peste tot pe insulă. A fost timp și loc și pentru leneveală și pentru plimbare și shopping. Era un loc bun și de văzut apusul….noi am prins nori.
Înot cu definii la răsărit & Blue Safari În ziua asta am văzut ce înseamnă cu adevărat ‘iarna’ zanzibareză, adicălea muuultă ploaie – curgeau râuri pe străzi când ne îndeptam spre sudul insulei să ‘vânăm’ delfinii. Se face și un pic frig când dai de ocean și combinația de vânt cu ploaie îți intră în oase. În condițiile date cam știam că este o șansa foarte mică să vedem ceva delfini, însă decât să stăm în microbuzul lui Scooby am ales ‘călăria valurilor’ – căci așa a fost întreaga cursă după delfini. Am tot alergat preț de o oră cu barca după niște zvonuri, chiar am și văzut 2 delfinuți, am și sărit în apă de vreo 2 ori, mai mult de distracție că lângă delfini clar nu am ajuns. A fost în schimb tare plimbarea gen mountain rousse: oceanul era învolburat așa că săritura cu barca peste valuri mai mari de 1m a făcut toți banii.
Blue Safari a fost o plimbare de juma de zi printre micile insule din sudul capitalei (StoneTown). Am poposit pe mica insuliță de nisip auriu pentru poze de Instagram și desertul de fructe. Apoi am făcut un pic de snorkeling (îți învingi fricile de apă mare când ești lăsat de barcă în inima oceanului pentru că domnița și-a uitat vesta de salvare!) Am mâncat apoi un prânz târziu plin de fructe de mare gătite direct pe plajă, am vizitat un baobab de pe vremea lu’ străbunica. Am mai văzut și laguna albastră, însa zâna nu era acasă – poate o speriase fluxul.
Trebuie spun și că aventura noastră s-a încheiat cu o petrecere în care am mâncat pe săturate specialitați de fructe de mare, capră și sosuri în care se regăseau multe din mirodeniile locale. Gazda noastă a adus și o formație locală ce ne-a făcut să dansăm în nisipul fin până la 1 noaptea, când microbuzul lui ScoobyDoo a venit să ne ducă la aeroport.
Și ce-ar fi dacă uneori visele devin realitate … 🙂 ?
PS. de știut când vrei să călătorești în Zanzibar
Moneda locală este shilingul tanzanian; poți plăti și în dolari chiar la colț de stradă – este însă mai avantajos să ai monedă locală. Noi am schimbat dolari în aeroport (ieșiți din clădirea aeroportului pentru un curs mai bun). Țineți minte și că hârtiile de 50 și 100 dolari au un curs mai bun decât cele de valoare mai mică.
Negociați prețul înainte să cumpărați ceva. La masaii de pe plajă poți luă și la 50% din prețul inițial, mai spre inima insulei poți obține 25-30% reducere față de prețul inițial. Este însă mai avantajos să plătești în monedă locală (majoritatea acceptă și dolari).
În Blue Safari am găsit textile la prețurile cele mai bune; luați de aici dacă aveți ocazia și nu din StoneTown.
Să nu carecumva să uițați crema de soare acasă; măcar 30+…daca nu chiar 50; și încălțări de snorkeling – sunt foarte bune pentru că sunt multe locuri faine de explorat unde sunt (și) arici de mare și ceva stânci ascuțite.
Studiați atent clima înainte să alegeți perioadă de vacanță. Noi am fost în ‘low season’ când se estimează multă ploaie (aprilie-mai), este și perioadă în care nu (prea) sunt fructe de sezon.
Linkuri utile pentru o mai bună aprofundare a subiectului
Geocaching showed me Romania. In all its colours, moods and spirits. It took me to silent backstreets to unravel unexpected treasures, or to obvious landmarks where concealed secrets appeared to be hidden right under the public eye… only visible for the lucky few. A secret, global community. Us.
Like most foreigners, I didn’t know much about Romania. I knew it had something to do with vampires and the Black Sea, but that was about the sum of my knowledge. And that’s a good thing! I mean… what purpose does travelling even serve if you already know (or think you know) the entire destination? Travelling is about discoveries, broadening the mind and smashing stereotypes. Boy, do I love the latter! I didn’t know a damn thing about Romania, but I was going to travel the hell out of that place and take it all in. Just me, my backpack and my buddy GC (Geo Caching).
Bucharest
Clouds slithering by, engines growling… a sudden wobble, applauding idiots: touch-down. I was in Bucharest. A place I only knew from my geography classes, ready to internalize it into my memories. Curiously I peeked out of the airplane, “holy f**king f**k that’s cold”… but somehow it felt like how it was supposed to be. In the upcoming weeks every single Romanian would tell me how I arrived in the wrong season, but I beg to disagree. When the rest of the world thinks of Eastern Europe, we imagine snow storms, icicles and Game-of-Thrones-kinda-settings… and even though the vast majority of prejudices one could possibly have about Romania turned out to be bullcrap or greatly exaggerated, I was pleased to confirm that at least this one seemed (partly) true. Not only did I get full-on blizzards, the entire capital was covered in ice! Welcome to the Crystal City, you lucky bastard.
It turned
out that I like many things about Romania. But one thing worth mentioning are
the cheap mobile data packages (18 lei
for 60GB – wow!), that’s some serious Geocaching-a-go-go! My digital
scavenger hunt took off quite grimly, showing me a painful part of recent
Romanian history in an inescapable manner: Club Collectiv, famous for its
tragedy. Being a passionate metalhead myself this grabbed me by the throat,
leaving psychological fingerprints for many days to follow. However, leave it
to Geocaching to cheer me up with alternative musical finds, from Electro
Record to the studio of Subcarpati. It brought me to venues such as Iuliu
Maniu, Sala Palatului, Teatrul Capitol, Arenele Romane, the Roman Athenaeum and the grand Opera Nationale Bucuresti,
instantly inspiring me to attend live performances (both Prokofiev’s Romeo şi Julieta and Soilwork’s death
metal, I have a wide taste).
It invited
me to dance until dawn in the clubs dotting Lipscani, and dragged me out of bed
to stroll down the streets of Victoriei, Tonitza and Invoirii. Geocaching
showed me art by leading me to the doors of its national museums, pearls of native
culture, but also granted me a sneak-peek into Bucharest’s diverse street art
scene, bursting of local talent. It led me over bridges, through parks, into
churches and passed the most significant governmental buildings of the country.
Geocaching revealed all the faces of
Bucharest.
Following a logical geographical course, I headed north to Sinaia. The appeal of pleasant low-budget ski resorts lured me in, but it was Geocaching that made me appreciate the less obvious. Instead of following the crowds and sounds of the main road, I followed the little digital compass into scenic little alleys and off-roads behind monasteries and castles. And with castles I refer to the Castle of all Castles, the jaw-dropping, knee-weakening, mind-blowing Peleş Castle! Not only is this spot one of the most prominent manifestations of Romanian high-end culture, it’s also dotted with a wealth of little hides placed by you, the Romanians… popular culture, if you will. Not only did I experience in Sinaia what it’s like to lose track on a mountain and accidentally thunder down an off-piste black slope while definitely not being skilled to do so(Romanian sign posts are only useful for Romanians so to say), but I now also know what looks people give you when you stick an arm into a tree-hole when you think that no one’s watching.
Romania
might be quite big by European standards… but it feels delightfully compact to
me after travelling South America for 3,5 years straight. A short little train
ride up and BAM, you’re in Braşov! A city that not only surprised
me with its density of historical landmarks, but also with its variety in
surrounding nature. I didn’t even bother
to check travel-apps such as Tripadvisor or the Lonely Planet, I was pretty
confident that Geocaching would show me all the highlights without spoiling the
surprise. From the Biserica
Neagra to the Prima Scoala Româneasca, from
Rockstadt to Poiana Braşov, and from the narrowest street in the entire country
to every single gate or tower ever erected on this patch of Earth, I’ve
not only seen it… I inspected every little stone and hole of it. My personal highlight was the little
detour to Bran… not because I’m particularly passionate about your boy Vlad or tourbuses full of Asians (although admitted, I enjoyed my little photo shoot with plastic
Dracula-teeth), but because of the tourist-free Schaeffler Park just around
the corner. If you love some serious dark art, this will give you more chills
than that entire castle ever will. Thank you, @bdanv-and-georares!
Special thanks to the hostess of Teatru
Dramatic Braşov, who chased me out as she thought I was
possibly placing a bomb or drug-package next to the venue.
When you
travel long enough (5 years fulltime in
my case) all places stared to look the same eventually. That’s when you
start valuing towns such as Sibiu. When I was a little girl I was downright
obsessed with Mary Poppins, rewinding that scene where she jumps into a
painting over and over again… I broke that little head of mine to figure out
ways how to turn that hopeless ambition into a reality one day. I wish I could
go back in time and tell toddler-me that the time will come, that I just have
to put up my thumb and hitchhike to a magical place called Sibiu. Full of
bright colours, frosty rooftops and smiling people. And a shit-ton of
Geocaches.
Together with my Couchsurfing* host, who I
instantly infected with the Caching-virus, I drove from place to place to place
to find a hidden world he as a local didn’t even know existed.
* Couchsurfing is a global travellers network
where visitors sleep on the couch of locals for the sake of a cultural
exchange. It changed my life.
Geoaching
reaches far and wide in Romania, all the way up the hills of the Sighişoara Citadel. Like an
infiltration into a time cocoon. It’s easy to fall in love with the
ultimate manifestation of picturesque, and therefore I wasn’t expecting to find
anything ‘shit’ up here… but thanks
to @dbotond I even discovered the
ultimate outdoor toilet spot of Sighişoara, uncovering a cache surrounded
by human feces. Thanks, bro.
From the
Turda Saltmine (and more importantly:
its winery next door) to the
diverse sun-shaped Geoaching tour made possible by the Sunshine Team* (@ancsam,
@dr_henry, @kukukk and @sszabolcs99 – thanks guys!), there was plenty of Geocaching fun in Cluj Napoca to
entertain me for almost a week straight. However, there was one place in
particular, one unusual, dark, odd pearl of dark tourism, that I just had to experience for myself: the
Hoia-Baciu Forest. So I went. At the dead of night. And yes, some seriously
freaky stuff happened up there (check out
the link if you’re curious)… but my question remains: What will happen to
the Geocaches up there? Will they disappear and turn up unharmed 5 years later,
like that little girl reappearing with untarnished clothes but a blacked out
memory? Will alien faces and ghost
appearances doom up in the photo-logs of the cache? Will poltergeists move
their location, messing up the coordinates? Only one way to find out,
community, we need some caches over there!
* You can earn yourself a free beer if you snap photos from every cache
of this tour.
You know
where else we need some caches? In Maramureş, you people! I
get it, you want to keep the absolute highlight of Romania, the core of your
culture, a secret to an increasing trail of foreigner visitors and save it from
the devastating effects of mass tourism… but let’s hope at least the
Geocaching-crowd are decent folks. It
was hard enough to get there, I’m not exaggerating if I report over 20 separate
hitchhikes, including 1 on a horse-and-carriage… but these few caches I
could trace down were often near to impossible to reach without your own
vehicle as zero traffic flows even went up there (and we all know how well-developed the public transport network is up
there). Well, at least I have a reason to go back there… as obviously the
entire Romanian Geocaching-community will instantly start hiding boxes up there
after reading this blog 😉
I wasn’t specifically planning on spending time in Oradea, but life is full of surprises. Especially when it comes to one specific cache in particular I ended up finding there. I thought of myself as quite the seasoned Geocacher after repeatedly running into (and almost grabbing into) heroin needles in the capital city Bucharest… but little did I know what Oradea had in store for me:
But then again, it’s an extreme sport.
Geocacher BudgetBucketListcom travels the world
on a budget since 5 years and blogs about her adventures and budget tips on the
website (what a surprise) www.budgetbucketlist.com. After journeys through
South- and Central America, Oceania, Asia and northern Africa she’s now making
her way through Europe while prepping her upcoming trip to Canada.
