În caz că încă nu mă cunoști, frumos este să încep prin a mă prezenta – mă numesc Claudia / geo2cat , sunt din Focșani și pentru moment, viața mea e în plină desfășurare în Iași. Nu sunt foarte veche în joc- l-am descoperit abia în noiembrie 2019, însă de atunci, Geocaching a devenit pasiunea numărul 1!
Cu mai multe detalii nu vreau să te plictisesc, tot ce pot să adaug este că dacă încă nu ai vizitat Iașiul, ar fi bine să îl adaugi pe lista de to do – are cutii frumoase, creative și cel mai important, vei fi întâmpinat de niște geocacheri foarte sociabili -suntem doar la un mesaj distanță și sărim în ajutorul oricui!😊
Acest articol e scris din mai multe motive și le vei afla pe rând. Am emoții pentru că e prima dată când îmi public gândurile și trăirile, așa că sper că toate cuvintele se vor așeza frumos în sufletul tău, atunci când citești aceste rânduri.
În urmă cu ceva timp, la nivelul comunității din Iași, au fost câteva glume legate de crearea unor lumânări cu tematică Geocaching – iar eu, cât în glumă, cât în serios, îmi asumasem răspunderea de a le produce, lumânările fiind una din mica mea pasiune – e cel mai creativ și relaxant mod de a uita câteva ore de toate grijile cotidiene- Radu C a contribuit cu codul trackable, iar Exploraptor a făcut și un eveniment intitulatAmin! – asta a fost și provocarea, dar și responsabilitatea mea, în mod oficial, de a lansa o geo-lumânărică!
Evenimentul a fost unul super reușit, ne-am revăzut cu o mică parte din comunitatea ieșeană iar geo-lumânarea și-a făcut oficial primii prieteni!
Zile întregi m-am gândit cum aș putea să fac ca această lumânare să fie legată de cei dragi mie, de toate evenimentele frumoase și amintirile cu și despre geocaching, iar răspunsul a venit pe neașteptate!
Pe 7-9 mai 2021 a avut loc celebrarea a 20 ani de Geocaching în România– iar locația a fost la Bran, pentru că acolo a fost ascunsă primul cache din țara noastră, în anul 2001!
geocoins aniversare 🙂
Încă nu îmi vine să cred că am ținut în mână primul logbook din țara noastră.. sunt file de legendă!
Log-ul primului cache din România
Unul din evenimentele frumoase a fost cel deLa mulți ani, Garu! – dedicat omului ce face voluntariat de 10 ani și ne ajută să întreținem acest hobby minunat, ce te scoate din zona de comfort, îți pune mintea la contribuție și te scoate din casă chiar și la 12 noaptea, pentru un FTF! 😊 ( pentru cei ce încă nu știu – FTF= first to find = recompensa morală pe care o primești când ești primul ce ajunge la o cutie publicată)
A fost ocazia perfectă pe de o parte,de a revedea jucătorii pe care deja îi știam din alte circumstanțe și îi îndrăgeam nespus și pe de alta, de a face cunoștință cu oamenii pe care îi știam doar din log-uri și povești, legende vii ale Geocaching-ului – nu cred că reușesc să exprim în cuvinte cât de fain și emoționant a fost! Să fiu sinceră, personal, eu m-am topit și după copilașii întâlniți, nu doar adulții au oferit o companie extrem de plăcută – și cu ocazia asta, țin să mulțumesc tuturor părinților curajoși ce și-au adus piticii la Bran! 😊
Am vizitat foarte multe locuri ce te lasă fără cuvinte, am găsit cutii frumoase, creativ construite, am rămas uimită de povestea unor cache-uri, am stat la povești până seara târziu și ce e și mai frumos, aici am avut inspirația și pentru geo-lumânare- am adunat pietricele de diferite forme, mărimi și culori, cu scopul de a le include în povestea asta- planul e ca această lumânare să fie arsă la evenimentul ce va urma, cel de 25 ani de Geocaching în România.
Și bineînțeles că ai putea spune “Ce o fi fost în capul ei? Ce e atât de special la niște pietre? “ – anticipez acest gând și vreau să ofer o mică explicație – m-am gândit la cât de frumoasă și specială e comunitatea de geocaching din țara noastră. Ca și pietrele de diferite mărimi, unii membri sunt cu vechime în spate, cu mii de cutii și experiențe , iar alții sunt la început de drum, însă plini de entuziasm. Consider că tocmai diversitatea e farmecul acestei comunități.
Mă bucur enorm că sunt o mică pietricică din tot muntele de oameni de pe acest Glob, sunt recunoscătoare pentru toate clipele frumoase de până acum, sunt norocoasă să cunosc atâția oameni deosebiți și sunt curioasă de tot ce va urma!
Cum această lumânare nu e un obiect pe care îl voi putea purta zilnic după mine, va fi transformată într-un breloc, cu acel cod trackable dăruit de Radu C, despre care vă spuneam mai devreme – pe acela îl veți descoperi doar când ne revedem fizic- e o geo-lumânărică despre oameni, amintiri și emoții .
Ca și încheiere, mulțumesc tuturor celor ce m-au inspirat și m-au ajutat să fac așa ceva! Dacă ai ratat evenimentul de 20 ani, aștept să ne vedem la cel aniversar de 25, să aprindem flacăra acestei lumânări împreună! 😊
Dacă dorești să descoperi codul lumânării, poți căuta CV2ERH – e felul meu de a-ți mulțumi pentru citirea acestui articol!
Nu cu foarte mult timp în urmă, în Iași a avut loc un eveniment de geocaching, în care comunitatea ieșeană s-a strâns să facă un GeoArt absolut fantastic, inedit aici. Începând cu data de 27 noiembrie și până pe 30 noiembrie, în acest oraș ce se mândrește cu o istorie aparte, goana după FTF-uri, aventură și noi prietenii a fost premisa mai tuturor jucătorilor.
Despre night cache sau cum se poate pierde un geocacher în pădure
Weekend-ul de Geocaching a început vineri seara pentru cei care au ajuns în oraș mai devreme. În Iași se lăsase o ceață grea, densă, iar frigul se simțea chiar și prin cele trei straturi de haine. Am pornit împreună cu Zoli spre Hlincea, unde avea loc așa numitul „Mini-Eveniment de Seară”(GC8TDV9), o întâlnire care să dea un start călduros acestui weekend. Listing-ul anunța un foc la butoi și o ciocolată caldă, dar pe drum am primit o notificare surprinzătoare cum că un nou cache a fost ascuns. Aparent, Radu C ne pregătise un night-cache ce pornea din apropierea evenimentului, însă ceața a cam încurcat treaba. Nici n-am coborât bine din mașină că am și pornit spre căutarea acestei cutii după ce am salutat fugitiv gazda noastră. Deși întârziasem un pic, eram primii sosiți la eveniment, așa că ne-am propus să vânăm un FTF.
Cum nu mai întâlnisem până acum un night-cache, nu aveam imaginea clară a ceea ce însemna „reflectorizant”; mă gândeam că este o chestie reflectorizantă mare, care reflectă dacă dai peste ea cu lanterna, dar nu știam exact la ce să mă aștept. Aveam însă să mă lămuresc în privința acestei chestiuni după vreun sfert de oră petrecut prin pădure, în frig. Deși eram nerăbdătoare să găsesc poteca și aveam lanterna cea mai puternică, mai lăsam din când în când și pe Zoli să caute prin întuneric, ca eu să-mi mai încălzesc puțin mâinile în buzunar. Într-un final am dat cu lumina peste o creangă de care era prinsă o mică bandă reflectorizantă. Poate că dacă nu aș fi fost atentă, aș fi omis-o cu mare ușurință.
Ulterior ne-a fost din ce în ce mai ușor să găsim punctele reflectorizante. Acestea ne-au călăuzit prin pădure și prin poteci sumbre, până când am ajuns la locația finală. Spre surprinderea noastră (dar mai ales a mea), am dat peste un Ammo Box. Partea interesantă a urmat abia după ce ne-am notat în logbook și am ascuns înapoi cutia, fiindcă eram undeva în mijlocul pădurii, în beznă. Cumva, printr-o cotitură luată unde nu trebuia, ne-am pierdut. M-am bazat pe Zoli că știa pe unde merge și că vom ajunge înapoi pe drumul pe unde am venit, dar el o lua numai prin locuri abrupte și strâmte, unde brațele de copaci păreau că vor să ne răpească, iar crengile reci ne loveau peste față. După puțin timp mi-a venit ideea de a consulta harta (doar suntem geocacheri, nu?).
Harta a demonstrat că direcția în care mergea Zoli era cea bună, iar după ce am mai avansat puțin, am început să auzim vocile unor oameni, moment în care am început să semnalizez din lanternă. Acei oameni s-au dovedit a fi val+, alina+, iuly20_07 și Radu C, care s-au aventurat în căutarea aceluiași cache. După ce au găsit și ei această cutie (mai rapid decât noi și fără să se piardă prin întunecimea densă, fiindcă erau acompaniați de CO), ne-am regăsit cu toții în jurul butoiului și ne-am încălzit pe de o parte de la foc, dar și de la ciocolata caldă. Curgeau băuturi calde, dar și multe multe povești despre peripeții din lumea geocaching-ului. Fiind cea mai novice jucătoare, nu m-am regăsit în multe din acele istorisiri, dar întâmplările din zilele următoare, aveau să îmi ofere destule povești pentru următoarele evenimente… sau pentru un articol de blog.
…când coordonatele duc la Spitalul de Nebuni
În prima zi oficială a evenimentului, după ce am primit Pachetul de Participare, lista misterelor de rezolvat și coordonate de descifrat, primul meu impuls a fost să o tai în pădurea Ciric ca să vânez și eu câteva FTF-uri. Fiindcă ceilalți aveau un avans de timp considerabil față de mine (eu am pornit puțin mai târziu), am decis să le iau de la coadă la cap. Însă, în drum spre Ciric mi-am dat seama că mai apăruseră și alte cutii prin oraș, cutii tradiționale, care poate au fost ignorate de ceilalți în goana lor spre Geo-Art. Și bine am gândit, căci așa am făcut un FTF (GC8Y57G), chiar aproape de coordonatele evenimentului. Între timp, am găsit mai oportună ideea de a lăsa Geo-Art-ul pe ziua următoare, fiindcă eram cu bicicleta și nu voiam să mă prindă noaptea pe-acolo.
Prin urmare, următoarea țintă a fost cutia de la Socola (GC8TQ8X): un cache ascuns de exploraptor la Institutul de Psihiatrie „Socola”. Descrierea cache-ului mi-a stârnit curiozitatea, deși recunosc că am citit-o la repezeală. Acolo scria „dacă înnebunești în timp ce încerci să găsești locația finală, poți renunța la idee și mergi la coordonatele afișate pe hartă”, așa că, fără să mai stau pe gânduri, am adăugat în c:geo acest waypoint și am pornit spre un nou posibil FTF. Am intrat în curtea spitalului, am dat Bună ziua la portar, el s-a uitat la mine, eu m-am uitat la el, nu mi-a zis nimic, am continuat să merg, să înaintez, până când am ajuns la o mică străduță care era încadrată de pavilioane. Mi-am parcat bicicleta, mi-am deschis busola și, cu pași mici, mă tot apropiam de coordonate, deși nu vedeam nimic care să semene cu ce spunea indiciul. Eu tot căutam pe sub ferestre, și auzeam strigăte violente, lucruri troncănind, dar nu m-am îngrijorat fiindcă mi-am spus că dacă explo a ascuns o cutie pe-aici și nu s-a luat nimeni de el, atunci e safe. Am continuat să caut bazată pe această convingere, până când mi-a ieșit în cale o asistentă și m-am prefăcut că mă plimb. În cele din urmă i-am scris lui Cătălin că nu găsesc cutia, iar el mi-a spus să fug de-acolo până nu pățesc ceva sau mă internează ăștia. Abia atunci mi-am dat seama de ironia acelei replici („dacă înnebunești căutând cutia, te poți duce la coordonatele afișate”), și tot atunci mi-am dat seama că nu era o cutie tradițională, ci aveam de rezolvat un mister ca să aflu coordonatele corecte… Ei nah, nebunia FTF-ului m-a adus la Socola 🙂 … Dar asta mi-a fost învățătură de minte: când văd un cache marca explo, numai la mistere să mă aștept, nu la coordonate date de-a gata!
…când owner-ul cutiei te însoțește la căutare
Mai târziu în aceeași seară, după ce ne-am potolit setea de cutii (de fapt mai degrabă ne-a oprit căderea nopții), coincidența a făcut să ne regăsim la terasa cafenelei, unde Team_IS.20 încă aștepta participanți. În timp ce fiecare povestea peripețiile de peste zi, un nou cache ne-a fost transmis pe grupul de WhatsApp al evenimentului. Era vorba despre un „Challenge Cache”. Prin urmare, am pornit în căutarea acestei cutii cu toții, în timp ce owner-ul ne explica care sunt cerințele pe care trebuie să le îndeplinim ca să putem loga acest cache. Ca să logăm, ar fi trebuit să avem 15 cutii tip Tradițional, 30 de cutii tip Mister și două Multi-cache-uri, găsite în aria orașului Iași.
Următoarea zi, a fost una plină… Duminică era programat un CITO și un Workshop T5, dar mai aveam și multe cutii pe care nu le găsisem încă. În timp de Cătălin și Radu făceau ultimele pregătiri pentru a ne asigura siguranța noastră, geo2cat a sugerat că aș putea să merg să mai caut niște cutii de prin zonă. Chiar în apropiere era cache-ul ei, The End of the Rainbow (GC91A2T), și am pornit împreună. Ce nu știa niciuna dintre noi, era calea optimă spre cutie. Păi cum e posibil ca owner-ul să nu știe unde e cutia? Iar aici sar în apărarea ei: cum Claudia are operația la genunchi și nu poate să-l forțeze în teren, nu ea a ascuns cutia, fizic, ci Cătălin, ea doar a conceput-o. Oricum ar fi, practic, Claudia mi-a arătat calea spre cache, iar eu am ascultat-o. Am luat-o prin niște boscheți, s-au prins mii de scame de mine, iar toate crengile mi-au venit peste față și picioare, papucii mi-au intrat în glod, dar niciuna din astea nu conta, fiindcă mă apropiam de comoară. Într-un final, m-am întors la T5 arătând ca ieșită din boscheți (la propriu), dar cu zâmbetul pe buze fiindcă găsisem o nouă cutie. Apoi, aidoma unui gând ispititor, Claudia mi-a șoptit la ureche că multi-cache-ul încă nu e găsit de nimeni, și, dacă mă grăbesc acum, aș putea să am șansă la FTF. După 800 m de alergat, am ajuns la coordonate, însă hintul mi-a creat o oarecare confuzie: la rădăcina copacului. Și erau mulți copaci acolo și busola dădea eroare. Așa că am luat la scobit fiecare rădăcină de copac, am dat cu degetele peste frunze umede, gunoaie și ceva foarte urât mirositor (o zic așa, ca să fiu elegantă…!), dar cutia tot nu am găsit-o. După câteva minute de căutare fierbeam toată, dar i-am scris Claudiei, aka owner-ul cutiei, dacă îmi poate oferi o imagine spoiler. Doar că cel care a ascuns cutia era tot Cătălin, iar Cătălin era cățărat în copac, deci nu avea cum să-l întrebe. Cum nu am primit nicio lămurire, m-am întors cu coada între picioare la workshop. După am zis să ajung și eu să urc în copac și, deși aveam impresia că știu și că îmi pot aminti regulile de la atelierul de cățărat precedent, m-am simțit de parcă ar fi fost tot prima oară. De fiecare dată când atingeam/împingeam copacul în care se afla cache-ul, aveam impresia că se clatină… Într-un final, a fost un eveniment la care aș mai merge, m-am simțit “cu capul în nori”, deși mi-a fost puțin “frică la picioare”, dar căldura sufletească emanată de participanți și organizatori mi-a ținut de cald.
FTF făcut la limită
Spre finalul serii, după ce au plecat toți și am rămas numai noi patru, adică eu, Claudia, Cătălin și Radu, ne-am retras la cafeneaua noastră preferată, gazdă a multor evenimente de tip geocaching, anume Chez Les Amis, unde am mâncat cu poftă niște hamburgeri. Brusc, mi-am amintit că mai este încă o cutie, cel mai probabil negăsită de nimeni fiindcă nu era nimic logat: Hygge. Am pornit în goană spre coordonate, iar în timp ce mergeam mă imaginam cum pronunțam acest termen danez, ba chiar am apelat la google translate ca să aud cum se pronunță corect. Am ajuns la Jysk, am cerut cutia, cu mari emoții că n-o să fiu înțeleasă, mai ales în aglomerația ce era în magazin, iar tipul de-acolo mi-a adus o cutie din lemn, frumos construită. Ceea ce vedeam în fața locului era deopotrivă o codare ingenioasă și rustică, aidoma locului în care mă aflam. În cele de urmă i-am dat de capăt, iar satisfacția de a face FTF la un asemenea cache a fost și mai mare. În timp ce le împărtășeam cu încântare impresiile mele prin mesaje pe WhatsApp dragilor mei prieteni, mi-am dat seama că echipa formată din alina+ ,val+ și iuly20_07 sunt în drum încoace, deoarece tocmai am primit mail cum că au logat o cutie ce era în drum spre Păcurari. Nu a durat mult și am sărit în sus când am văzut-o pe alina+ intrând în magazin, moment în care eu m-am speriat și m-am ascuns după rafturi, fâstâcită toată. Chiar eram curioasă să le văd expresia feței când or vedea că am făcut FTF (ce-i drept nu logasem în c:geo, nu loghez în general imediat după ce găsesc cutia, fiindcă de obicei vreau să scriu un log frumos, iar în contextul de față chiar de aș fi vrut, nu aș fi avut timp să scriu FTF în log). La final, m-am amuzat în sinea mea de felul cum au decurs lucrurile, de-aș mai fi întârziat puțin pe drum, n-aș mai fi făcut FTF, pare că prea a fost calculat din timp. Așa a fost să fie!
Sunt încântată de faptul că am avut ocazia să particip la toate evenimentele organizate de Team_IS.20. Cu acest prilej am cunoscut oameni noi, pasionați de acest tip de activitate, am găsit noi tipuri de cutii, am simțit pe pielea mea ce înseamnă un FTF făcut pe bune, am cutezat să intru în teren necunoscut. Sunt recunoscătoare pentru pasiunea și efortul depus de echipa ieșeană în realizarea acestui Geo-Art și nu numai. Sper ca la următorul eveniment de acest fel să pot contribui și eu.
Bună dimineața la Moș Ajun! Că eu doar atât vă spun:
Sculați owneri nu dormiți, Vremea e să vă treziți, Cache-ul să vi-l pregătiți, Logbook-ul să-l primeniți! … Iată vin colindători, Geocacheri, Căutători, Cache-ul ca să vi-l găsească, Found It-urile să le crească! … Am plecat să colindăm Geocache-uri să căutăm, Un Found, Două ca să dăm Suverniru‘ să luăm. … Vântul bate, nu-l răzbate, Neaua ninge, nu-l atinge, Logbook-ul să îl semnați Și vă bucurați! … De urat aș mai ura Dar mi-i că s-o însera Geocacheu‘ l-oi rata DNF iarăși voi da …
Iată toamna a venit iar pe noi ne-a pregătit de o scurtă drumeție ce bine ne–a priit (găsit).
Cum căldura s-a mai domolit iar timp de călătorit aveam berechet, am zis să dăm o fugă prin țară. Normal că nu am ales un oraș anume în care să ne pierdem vremea, însă am ales mai multe zone care ne satisfăceau anumite cerințe.
Primul obiectiv la care ne-am propus să ajungem a fost Cheile Baniței. Pusesem ochii pe ele de mai bine de un an, însă din diverse motive a trebuit să tot amânăm.
Ne trezim dis de dimineață și luăm drumul spre Transalpina ca să logăm cutia lui csipike: ”Jina –Izvorul muntelui” (GC3THYV). Stătea cutia asta ne-logată pe hartă noastră și tare ne mai deranja la ochi. Ce pot să spun: este senzațional să cauți cutia aceasta la ora cinci dimineața, într-o beznă totală și cu mișcări prin pădure. Mai aveam un pic și o abandonam, noroc de Alin care a venit cu mine după ce am zis că nu îmi mai trebuie să caut această cutie. Eeee… cine vrea adrenalină, să caute cutii noaptea prin pădure, pe munte! Uite așa am logat prima cutie pe ziua de azi, parcă mi se mai liniștea sângele în vene.
La ora 8 parcăm la prima cutie în Petroșani. Căutam cutia, coordonate mult prea departe de locul cu pricina, dar noroc cu spoilerul. Dacă ai spoiler totul este mult mai simplu, așa am crezut atunci. Mergem la următoarea cutie, aici deja peisajul s-a murdărit. Recunosc că nu am insistat în căutarea cutiei, deși există spoilere care te ajută, dar la câtă mizerie era în jur… păi ce să vă povestesc, am renunțat.
Sătui de Petroșani, luăm drumul spre orașul Vulcan. De acasă ne plănuisem să ajungem în chei în jurul orelor 12:00 -13:00 așadar am fi putut să zăbovim; dar cu copil mic după noi, numai de zăbovit nu am avut timp.
Ei, dacă în Petroșani am făcut mici nazuri legat de gunoaie, în Vulcan îmi venea să plâng. Cutiile au probleme la coordonate, dar nu pot scoate ochii la așa ceva căci nici cutiile noastre nu sunt Zen. Unele lipseau; nici aici nu mă pot plânge că nici ale noastre nu stau tot timpul la locul lor.. Da’ băi frate, am voie să mă plâng despre prin câte gunoaie ne-am plimbat. Suficient de multe cât să îmi strice ziua. Bine că fetița noastră nu merge și a trebuit dusă în brațe, că altfel mă știa tot Vulcanul.
Prin concluzie, ca să nu mai lungim vorba, dacă ai nervi tari, o doză mare de răbdare și o zi de pierdut aiurea, oprește-te în Vulcan! Dacă nu deții cele menționate mai sus, spune pas, nu ai nimic, dar absolut nimic, de pierdut. Uite așa la ora 13, renunțând să ne mai plimbăm prin oraș, luăm drumul spre chei.
Datorită explicațiilor din cache am găsit foarte ușor benzinăria abandonată și locul de parcare unde am putut lăsa mașina. Încălțați corespunzător, cu copilul în marsupiu și telefoanele în mână (aveam de căutat o cutie și de făcut muuuuulte poze) am pornit să ne mai atingem un țel. Am avut noroc de apă mică în chei astfel încât am putut să ne plimbăm în voie și să ne bucurăm pe îndelete de ele.
La ieșire din chei există o porțiune de circa 1 metru în care apa ne-a trecut peste genunchi, un mare motiv de bucurie pentru cea mică, crezând că va atinge și ea apa.
Despre cutie nu prea putem spune nimic deoarece noi nu am găsit-o, însă nu a fost cu supărare, ci e un motiv în plus să revenim.
Lângă chei, la circa 500m, mai este o cutie, iar din logul lui Tibi (din TiLi_Team) reiese că nu este loc de parcare. Cu astfel de cutii noi am mai avut experiențe și nu au fost chiar plăcute. Așadar, până i-am dat de mâncare micuței, Alin a mers frumușel pe jos și a căutat-o.
Odată vizitate cheile, totul a devenit mai frumos și senin. Am plecat spre Hațeg cu abatere la cutia lui Iepu “Sălașul de sus – Cetate feudală (GC32CRD)”. Un turn rămas încă în picioare stă măreț la marginea drumului. Ne-am plimbat printre ruinele rămase iar fetele au găsit și mica comoară.
Intenționam să amânăm vizita la Mihăilești însă o săteancă, trecând pe lângă noi și văzând că am vizitat cetatea, ne-a îndemnat să mergem și acolo “Trebuie să vizitați și cetatea de la Mihăilești, este foarte frumoasă!”. Păi dacă am fost așa motivați, nu aveam cum să amânăm.
Ajunși la Mihăilești, mare ne-a fost surpriza să găsim peisaje de poveste și o cetate frumos aranjată. Se poate vizita, contra sumei de 5 lei, turnul ce stă mândru ridicat spre cer cu ale sale trei nivele. Aici am întâlnit o doamnă amabilă, dornică de povești, cu care bineînțeles am schimbat mai multe cuvinte.
Cum să pleci măi omule dintr-un loc, fără să fii îndemnat să vizitezi un altul? Aici la Mihăilești ni s-a recomandat să mergem să vizităm Cascada Lolaila, ”Este păcat să nu o vizitați dacă tot sunteți aici, sunt doar 8km până la ea și o mare parte din drum este asfaltat”.
Ei… Dacă așa e vorba, ne mai uităm noi la 8 km? Urcați în mașină am pornit spre cascadă. Drumul este chiar bun, poate prea bun dacă vrei să te bucuri în liniște de cascadă. Din păcate, din parcare a trebuit să merg singură spre cascadă deoarece mămăruța noastră a adormit pe drum. Sunt doar 10 min de mers pe jos din parcare până la cascadă, așadar am ajuns relativ repede la ea.
Aici sunt două cutii de găsit, iar eu am găsit … 0. Poate vă întrebați de ce… păi să vă povestesc:
Normal că nu aveam semnal mobil, iar pe telefon aveam deschisă doar o cutie, cea care este ascunsă în pădure. Urmez pașii spre cutie, trec de pod, găsesc poteca spre dreapta ce duce în pădure și mă pregătesc că parcurg cei 50m până la cutie. Simplu, nu??? Doar că, după 10m văd un hamac ce se legăna agale, exact la 30m în fața mea. Hamac ce era legat transversal chiar pe potecă; probabil că persoanele ce se legănau în el nu se gândeau că poate veni cineva pe acolo, mai ales să caute cutii. Normal că am renunțat la căutat, lăsând asta pentru o nouă vizită.
Pentru a vedea căderea apei, trebuie să cobori niște trepte. Am făcut și acest lucru, doar nu era să plec fără să o văd; numai că până să apuc să văd cascada a trebuit să mă strecor printr-o sesiune de “Instagram”. O grămadă de fete călare pe câte un bolovan pe care l-au și marcat ca proprietate privată și pe consortul lor care făcea pe fotograful. Nici o șansă de căutat cealaltă cutie, clar trebuie să revenim.
Cu atâta obiective vizitate într-o zi, ne-am îndreptat către pensiunea din Hațeg, unde ne-am oprit pentru încărcarea bateriilor.
Duminică, dimineața ne-a întâmpinat cu raze călduțe și zâmbete sincere de copil. Greu a fost să ne pornim la drum, dar având planuri mari pentru această zi ne-am strâns bagajul și la drum cu noi!
Prima oprire a fost la cafea și croissante calde. Mmmmmmm, un deliciu! După ce am devorat, la propriu, micul dejun, ne-am îndreptat spre locațiile din satul Peșteana. Puși pe treabă nu am zăbovit foarte mult prin aceste locuri, ci am mers pe zicala “Veni, vidi, signati!”.
A urmat cutia “Casa Vulcanilor” (GC8614N), cutie pe care, vă spun sincer, că am dezbătut destul de mult dacă să mergem să o căutăm, sau nu, asta deoarece trebuia să ne abatem destul de mult de la traseul pe care îl aveam în plan. Până la urmă ne-am îndreptat spre această cutie și bine am făcut! Deoarece drumul lung a fost un prilej numai bun pentru fetița noastră să adoarmă, unul din părinți a trebuit să se “sacrifice” și să rămână la mașină cu ea. Norocosul a fost tatăl.
Cu promisiunea că mă voi întoarce cât de repede pot, m-am înarmat cu telefonul și pixul și am “fugit” spre casă. Așa de repede am fugit că m-am și “împiedicat” de podul timpului prin care am trecut în altă lume, o lume “la poalele căreia se așterne o vegetație luxuriantă cu palmieri, ferigi, liane și o plajă de nisip udată de apele mării”.
Dacă vreodată pașii vă aduc prin aceste ținuturi, să nu ratați această călătorie. Este un sfat pe care vă rog să nu îl ignorați.
Accesul la casa Vulcanilor este ușor, ba chiar mai mult, aveți codul de intrare în hint-ul cutiei. Am intrat în curte, m-am pierdut în frumusețile ce m-au înconjurat, am făcut o mulțime de poze și bineînțeles că am adăugat încă o cutie frumoasă la lista de found-uri a echipei noastre.
După 45 min petrecute în ținutul vulcanilor m-am întors înapoi în viitor, acolo unde mă aștepta familia mea.
Încărcată cu multă energie pozitivă, ne-am îndreptat spre biserica din Densuș (GC749D9), care, în ciuda vechimii, încă își mai deschide porțile pentru a primi în ea pe credincioșii satului și nu numai. Fiind Duminică am întâlnit câțiva săteni, dar și vizitatori, care veneau să asculte slujba ce răsună între pereții acestei biserici.
Următoarea oprire a fost în Parcul de Piatră din satul Hățăgel. Noroc de cutia care marchează acest loc minunat (GC7PVRZ), căci altfel treceam fără să-l vizităm. Spun acest lucru deoarece parcul este situat chiar într-o curbă, protejat fiind de un rău și de mulți copaci. Nu vă speriați dacă găsiți poarta închisă, aceasta nu este încuiată. Iar dacă ar fi, puteți vizita parcul și din parcare, unde veți găsi un pod care vă ajută să faceți trecerea peste râu.
Parcul este destul de mare, bine întreținut, un parc în care uiți să te mai grăbești spre următoarea locație. După mai bine de o oră, în care am zăbovit pe aceste cărări, am pornit spre Hațeg cu ținta “Ținutul Pădurenilor”.
După cum bine spune o prietenă de-a noastră “ Cu Issa Sysaa: nicio călătorie fără o peripeție!”. La ieșire din Hațeg ni s-a stricat mașina. Ei, dragii mei, de aici cursul poveștii s-a schimbat în: tras mașina pe dreapta, sunat un prieten, venit mecanic etc.
După 3 ore petrecute în atelier ni s-a tăiat elanul aventurii. Poate că mergeam în continuare spre obiectivul propus însă am ținut cont de sfatul lui Tibi care ne-a recomandat să rezervăm pentru Ținutul Pădurenilor o zi întreagă, deoarece merită să te plimbi prin aceste ținuturi. Și mare dreptate a avut.
Însă această este o cu totul altă poveste, poveste ce vă fi așternută pe hârtie cu altă ocazie.
Ca în orice domeniu, lucrurile se schimbă odată cu trecerea timpului. Uneori, se îmbunătățesc, alteori se înrăutățesc, cert este că schimbările au loc și sunt inevitabile. Cu atât mai mult în contextul actual creat de pandemie, schimbările au loc mai mult ca niciodată.O schimbare a apărut și în Geocaching, sau poate e mult spus schimbare, ci mai degrabă o noutate și anume aceste Adventure LabCaches pe care le vedem din ce în ce mai des și la noi în țară.
Orașele care dețin asemenea Adventure LabCaches momentan sunt Iași, Cluj, București și Sibiu. Cu siguranță vor mai apărea deoarece, personal sunt la al 2-lea reward pentru a crea un asemenea Adventure LabCache și nu cred că sunt singurul în această ipostază.Dar ce sunt aceste Adventure LabCaches despre care tot vorbim?!Personal, văd aceste Adventure LabCaches o copie fidelă a aplicației Questo.
Pentru cine nu știe ce este Questo, este o aplicație care oferă tururi de tip misiune, adică urmezi indicii și rezolvi ghicitori pentru a descoperi locuri noi în jurul lumii, în timp ce le afli poveștile ascunse.Pe același principiu funcționează și Adventure LabCache, un mix de vânătoare de comori, escape room prin oraș, free walking tour și curse în jurul lumii.Deci pe scurt ce trebuie să faci pentru a găsi un Adventure LabCache?!
Simplu, ai doar 3 pași de urmat :
1. Instalezi aplicația Adventure Lab din Magazin Play, apoi te loghezi cu contul de geocaching.
2. Cauți un oraș în care există asemenea Adventure LabCaches.
3. Mergi la punctul de plecare, începi traseul, citești descrierile, răspunzi la întrebări ca să treci mai departe, ajungi la final și cam asta e tot.
La finalul unei aventuri completate integral, te vei alege cu +5 cutii găsite de tip LabCache și cu multe informații noi despre locurile pe care le-ai văzut.Foarte tare, nu?!Dar să trecem peste faptul că cele 2 aplicații sunt similare și să vorbim despre viitor.Ar putea să dispară oare cutiile fizice în detrimentul acestor tururi prin oraș cu task-uri virtuale?!Sunt convins și pot paria că nu.
În esență, Geocaching-ul este despre a găsi fizic ceva la locație, de acolo a pornit totul până la urmă și oricât de mare ar fi succesul acestor aventuri virtuale, majoritatea oamenilor îndrăgostiți de ideea inițială cu siguranță nu vor renunța la concept. Dar nici aceste aventuri nu sunt de ignorat, este ceva nou, interesant și recomand tuturor celor care nu au încercat până acum, să o facă pentru o experiență cu totul nouă și inedită.Succes în noile aventuri și să ne revedem cu bine!
