Aventuri din GeoQuest 2023

Aflasem de ceva vreme faptul că anul acesta Quest-ul se ține la Sovata. De ceva timp, mai exact de patru ani, nu mai participasem la evenimentele anuale ale Geocaching-ului românesc. Ne era dor, așadar, cu multe emoții, am spus “DA” la acest eveniment. Am evaluat cât am putut riscurile acestei mini vacanțe dar cel mai important, am concluzionat că a venit timpul să reluăm activitățile de altă dată, acum însă o facem în trei, în noua formulă.

August 2023. Începusem să planificăm ce trebuia să luăm pentru călătoria în Sovata. Am terorizat cu multe întrebări pe organizator despre locul unde urma să fim cazați cu întrebări despre locație, ce avem, ce nu avem etc. După cum ne știm, portbagajul Kassandrei de obicei era full când plecam să dormim o noapte în altă parte, deci acum trebuia să gestionăm situația cu multă dibăcie. Zis și făcut până în clipa când primim un mesaj în care ni se cere drăgăstos să aducem sistemul audio al Asociației la event. Clar, ne trebuie remorcă!

Deoarece timpul era prea scurt pentru a monta cârlig pe mașină și a o închiria remorca (ce nu intra în calcul într-un timp așa de scurt) apelăm la colegul nostru csipike pentru ajutor. Așadar, bagajul suplimentar este împărțit și cumva ne-am liniștit.

Vineri,11.08.2023

După cum stabilisem, la ora 14:30 cei doi coechipieri, Alin și Natalia, ai echipei Issa Șyșaa urmau să mă aștepte la lucru, de unde porneam direct spre marele event. La ora stabilită am „rupt poarta” și plini de încântare și emoții m-am așezat confortabil la volan și pe aici ne-a fost drumul… Totuși planurile de acasă nu se potrivesc cu cele din târg, mezina adormind în mașină și pentru că ne doream să se odihnească a trebuit să conduc regulamentar, în limita legală a vitezei deoarece drumul avea multe curbe periculoase plus că era destul de denivelat. Acestea fiind spuse, la ora 19 intram în camping. Seara a trecut fără să ne dăm seama printre saluturi, despachetat și culcat copilul. Am făcut cunoștință cu noi jucători ai jocului și am revăzut jucători pe care nu i-am întâlnit de multă vreme, cu alții am continuat poveștile pe care le lăsasem neterminate la eventul de la Hațeg. Ce mai, a fost un iureș continu de întâmplări.

Sâmbătă, 12.08.2023

Ora 06:30, „Mamiiiii!!!!!! Hai trezește-te! Uite, a ieșit soarele pe cer!!!” strigă mezina familiei. Știți vorba aceea: Milă mi-e de tine dar de mine mi se rupe inima? Ei așa a fost la mine, astfel încât, cu multă dragoste am trimis-o pe mezină să-i spună același lucru și lui tati. Ca să o scurtăm, preparăm licoarea magică, hrănim copilul și ca printr-o minune când au început jucătorii să se adune noi eram gata, sau cât se poate de pregătiți.

Stabilisem de acasă că Naty și Alin vor merge singuri, fără mine, să caute cutii sau să se plimbe, Naty urmând să revină în camping pentru somnul de frumusețe. Așadar, când toți s-au adunat pentru mult așteptatul moment al publicărilor cutiilor, eu mi-am căutat pe cineva care să mă „adopte” pentru următoarea perioadă. Norocoșii câștigători au fost TiLi_Team și familia +. Până băieții au introdus coordonatele misterelor care formau faimosul Geo-Art al capului de urs, am făcut, noi fetele, planuri pentru ziua respectivă.

Într-un final ne urcăm în mașini și mergem pe traseu. Aici vedem că mai mulți jucători au ales același plan ca noi, mai mulți mai bine. Asta însemna că vom găsi cutiile mai repede și vom avea povești din belșug. Normal că nu m-am înșelat, astfel că eram ba după cutie să o caut, să o văd, ba eram când la o poveste când la alta. Acum uitându-mă în urmă constat că am făcut dublu traseului la cât m-am plimbat, dar nu mă pot plânge decât cât de tare m-au durut picioarele. Poveștile curgeau cascade. Întâmplări din viața de zi cu zi, întâmplări din viața de geocacher toate numai bune de ascultat și memorat.

Și pentru că aventura nu s-a lăsat mult așteptată, în timp ce o parte din jucători căutau prin pădure comoara ascunsă, o mașină oprește lângă noi, din ea ieșind un bărbat care s-a dus glonț la Tibi (din echipa TiLi_Team) să îi spună că pădurea este privată și că nu aveam voie acolo. Ca un brav jucător și cu experiența din spate a anilor de muncă, curajosul Tibi l-a trimis la plimbare. Pleacă săracul bărbat nemulțumit de schimbul de replici iar noi ne vedem nestingheriți de căutatul nostru.

Un traseu frumos, în care umbra copacilor ne-a ținut răcoare într-o zi călduroasă iar păsările ne-au cântat cu glasul lor duios. Ce ne puteam dori mai mult?! Probabil starea noastră pozitivă s-a răspândit în jurul pădurii deoarece “domnul nemulțumit” de mai devreme, la întoarcerea lui (mergea spre Sovata), s-a oprit iarăși lângă Tibi, de data aceasta asigurând-ul pe acesta că ne putem continua plimbarea fără probleme și că totul este OK. Ne-am amuzat un pic deoarece noi chiar continuasem traseul nestingheriți, dar dacă bărbatul acesta avea o plăcere deosebită să vorbească cu Tibi cine eram noi să-i furăm această plăcere?

Mergând și căutând cutii nu ne-am dat seama cât de lung este traseul, lucru pe care l-am depistat la întoarcere unde doar am mers fără oprire. Ajunși la mașini, din gașca mare au început să plece jucători spre Sovata (nu mulți, este adevărat). Restul rămași am continuat și partea din dreapta a traseului. Aici lipsa copacilor de pe ambele părți ale drumului s-a simțit, soarele acoperindu-ne cu razele lui.

După o zi plină de cutii găsite, plimbări prin natură și povești lansate, nu ne-a mai rămas decât să mergem să mâncăm în oraș dar nu înainte de a testa câteva comori din stațiune, că de’ … de ce nu. După cele câteva cutii găsite în oraș am dat fuga să mâncăm, nu de alta dar trebuia să ajungem la eventul din această seară. Evident că am întârziat, nu știu cum fac dar mereu mă asociez cu echipe care întârzie la evenimente.

Duminică, 13.08.2023

Ei, astăzi era programat eventul consacrat traseului spre Saca Mare. Normal că am întârziat și normal că toți au plecat pe traseu. Împreună cu cele două echipe care m-au adoptat, am hotărât să facem cele câteva cutii din partea opusă a traseului pe care majoritatea s-au îmbulzit. Așadar am luat la pas cutiile localizate pe marginea drumului. Găsim prima gânganie de la stâlpul de circulație, următoarea cutie ne-a dat ceva bătăi de cap lăsându-se foarte greu găsită. Am continuat să urcăm pe munte și așa am descoperit și minunatele conuri așezate cumva strategic dar aruncate cumva întâmplător să se prindă doar cunoscătorii că acolo sălășluiește o vestită comoară. Și așa, din cache în comoară ajungem la drumul forestier care ducea la alte minunate comori.

De aici povestea prinde alt gust. Intrăm în pădure, începem să depunem un efort mult mai mare deoarece panta din fața noastră nu s-a arătat deloc prietenoasă cu noi. Important a fost că nu ne-am dat bătuți, am biruit panta, am găsit comoara care a fost înconjurată cu multe glume. Drumul a continuat la fel de greu însă muntele ne-a răsplătit cu multe afine gustoase. Doamne, dar ce gust aveau! Mergeam ce mergeam iar împreună cu Lili poposeam la aproape fiecare tufă de afine pentru a ne dezmierda papilele gustative. Alina, care nu înțelegea ce putem găsi atât de delicios la ele, ne întreținea cu multe povești, totul petrecându-se sub atenta supraveghere a băieților care cercetau zona de vestitul urs care putea să apară oricând pentru a-și reclama teritoriul.

Stabilisem, tacit ce este drept, că orice s-ar fi întâmplat, la afine nu renunțam! Așa am găsit ciuperca de la baza copacului și pre-PET-ul de la ciotul copacului din poiana de afine. Aici, la cutia cu numărul 11 din traseul Saca Mare, populația a hotărât să ne întoarcem în oraș pentru a scotoci și prin Sovata după comori cu oprire pe traseul cutiilor FAIRY TALE BOULEVARD, dar mai ales să gustăm înghețata care ne făcuse cu ochiul cu o zi în urmă. Zis și făcut! Așa am ajuns în oraș unde am umblat să facem vestitul Lab combinat cu găsirea a câteva mistere și ceva tradiționale.

Cutiile din FAIRY TALE BOULEVARD au fost exact reprezentative titlului pe care-l poartă. Recomand vizitarea acestui traseu. Mi-au plăcut aceste cutii în mod deosebit. Îmi cer scuze pentru spoiler dar ar fi o jignire la adresa lor dacă nu le-aș arăta cititorilor.

Începea să îmi fie dor de răcoarea oferită de munte! Soarele în oraș ardea cu forță, luându-ne și ultimele puteri. La final, după ce am înconjurat Lacul Ursu de vedeam numai urși în fața ochilor, (la propriu: în jurul lacului sunt așezați urși sculptați pentru turiști și pozele acestora) am mers la înghețată. Vai mama mea!!! Dar ce bunătate de înghețată. Mi-a atins fiecare papilă gustativă, lucru ce a declanșat energizarea mușchilor obosiți. Așa am ajuns să găsim și ultima cutie a zilei „The old man”. Ce pot să spun, o cutie care sper din tot sufletul să reziste cel puțin 100 de ani. Cum a fost construită și gândită doar proprietarul cutiei știe dar cu siguranță merită găsită de fiecare jucător care trece prin Sovata.

Am ajuns de data aceasta la timp pentru eventul din această seară care era programat la ora 21 și care a început la ora 20. Mda, clar cineva nu suportă să respecte un program stabilit din timp. Eh, asta este. Noi am ajuns, așa că ne-am luat scaunele în spate precum Păcală ușa și ne-am așezat frumos.

Jucătorii au început să se prezinte, au mai schimbat între timp subiectul dar cineva, nu dăm nume – Mioritics – care gestiona cu stoicism și multă răbdare decursul eventului, îi readucea la prezentarea jucătorilor.

A venit și rândul nostru și ca de fiecare dată, bravul meu soț m-a împins în față să vorbesc. A nu fi înțeleasă greșit, nu am nici o problemă să prezint echipa și să povestesc întâmplări din ce am trăit datorită jocului, problema este că nu sunt lăsată să povestesc cât aș vrea… Și desigur, la fel a fost și acum, mezina alăturându-se lui Mioritics și întrerupându-mă, cerându-și drepturile la somn. Mezina a câștigat, desigur!

Luni, 14.08.2023

T5 WORKSHOP susținut de RaduC. Auzisem de workshop-urile lui și eram destul de curioasă. Eventul a început cu prezentarea echipamentului. Spre rușinea mea nu am reținut toate denumirile. Totuși când a venit partea de făcut noduri, măi nene, am dat clasă!

Am făcut niște noduri de i-au dat lacrimile lui săracu’ Radu și nu de fericire. Am exersat până am inventat noi modalități de a face noduri până am reușit să fac nodurile prezentate de Radu. Doamne cât de mândru a putut fi când a văzut ce a ieșit din mâinile noastre. Pentru siguranța memoriei noastre am recurs inclusiv la filmarea nodurilor.

A urmat prezentarea aruncării săculețului cu plumb. Am priceput: leg frânghia subțire de săculețul cu plumb. Balansez săculețul între picioare, frânghia care urmează săculețul de plumb trebuie să fie pe partea cu mâna care nu este dominantă, eliberez săculețul înspre creanga stabilită anterior începerii procesului de aruncare având grijă să eliberez și funia pentru a nu mă tăia la mână. Odată săculețul ajuns pe pământ pe partea corectă a copacului unim prin cele trei noduri funia subțire de cea groasă pe care urmează să ne cățărăm. Tragem funia, o ancoram de copac, facem exercițiul de urcare respectiv de coborâre și ni se dă undă verde să urcăm câțiva metri pe funie.

Voi fi sinceră și voi spune că atâta răbdare nu mi-a fost dat încă să văd la nimeni. A explicat omul acesta la fiecare în parte și a supravegheat cățărarea fiecărui îndrăzneț care a vrut să încerce cățărarea pe funie.

În jurul orei 13, dintre cei care mai rămăseserăm la workshop am hotărât să mergem la misterele care formează pe harta geocaching imaginea pană, acestea având teren 4.5 și necesitând cățărare în copaci (la liber). Tot Radu vine cu ideea fenomenală de abordare a traseului, astfel că luăm drumul dinspre Saca Mare urmând să parcurgem drumul forestier spre Sovata. A fost un traseu ușor pe care am mers în coborâre, de data aceasta.

Cățăratul în copaci a revenit lui Mioritics și lui RaduC, aceștia întrecându-se în cățărat. Nu ajungeam bine la locul în care trebuia să fie cutia că cei doi zmei se și aruncau pe copac și îl escaladau. Este adevărat, au fost niște gentelmeni iar cutiile de la bază ne-au fost lăsate nouă, celor pașnici.

Prima cutie tradițională s-a lăsat cu provocări mari. Căutatul a revenit Alinei+ și mie. Băieții se cățăraseră destul, meritau și ei o pauză, plus că năzbâtiile puseseră stăpânire pe mine. Am spus, „dacă Alina găsește cutia fac și eu ceva: intru sub apa cascadei”. Cutia am găsit-o eu, logat-ul acesteia revenindu-mi tot mie. Ajunse înapoi la grup, auzim cum cineva strigă: „Păi și partea cu udatul la cascadă nu se mai face?!”. Nu am putut să dezamăgesc grupul astfel încât am luat sticla de apă din ghiozdan, mi-am turnat apă în palmă (palmă, nu pumn) m-am stropit ușor pe față zicând: „Atât s-a putut!”. Nu cred că mai are rost să vă povestesc cât s-a putut râde la cele petrecute… A urmat o ședință foto, nu de alta dar prea frumos curgea apa cascadei.

La Other Side aventura i-a revenit Alinei+ care practic s-a descălțat din mers și s-a aruncat în râu, prădând cutia. Dacă vrei să vezi cum arată fericirea este suficient să privești fața Alinei+ care emana fericirea și satisfacția prin fiecare por al pielii. Fericire care a energizat întregul grup.

Am avut inclusiv surpriza căutării unei cutii care din nu știm ce motive a reușit să-și ia tălpășița. Spun asta pentru că s-a găsit cuiul în care trebuia să ne aștepte aceasta, dar fără succes. Am căutat în tot copacul și am răscolit împrejurimile copacului, nimic. Singura răsplată au fost chiftelele oferite de Florina despre care nu pot exprima în cuvinte cât de gustoase au fost. Mi-a plăcut de fata aceasta încă de la început, dar după ce am mâncat chiftelele făcute de ea… o văd cu alți ochi!

Poveștile, nu cred că mai trebuie să vă mai spun, au curs fără încetare. Mai o cutie, mai o poveste și așa am ajuns să finalizăm traseul fără să ne dăm seama, destul de repede. După calculele noastre trebuia să ajungem la camping în jurul orei 21, noi la ora 19 intram obosiți și mulțumiți de plimbare și grămada de cutii găsite.

Mi-am propus să stau eu cu Naty și să-l las pe Alin să socializeze cu restul jucătorilor, plan pe care îl gândeam în timp ce mă îndreptam spre ceilalți doi membrii ai echipei Issa Șyșaa, după ce m-am făcut confortabilă pentru restul serii. Dar știți cum se spune, „planul de acasă nu bate cu cel din târg” iar în fața mea apare Alina+ care strigă: „Larisa, HAI!!!!, Hai la T5!!!!”. Mă uit la Alin și-l întreb: „Nu vrei să mergi tu?”. Ca un partener perfect care poate fi, îmi răspunde cu o licărire amuzantă în ochi: „Du-te și fă-ți ,damblaua!”. Și dusă am fost.

Am luat din mers (mai spus în timp ce fugeam) o felie de pizza și ne-am urcat în mașină unde am pornit spre o altă aventură… Și ce aventură!

Ajungem la prima cutie unde urma să aibă loc urcarea în copac pe frânghie. Am găsit copacul cu bulina neagră, iar Radu s-a apucat de pregătit terenul. Dar să nu credeți că ne-a lăsat să stăm. Nu, Radu nu face așa ceva, „Haideți să văd, mai țineți minte ce v-am arătat astăzi?” Doar nu era să abandonez acum grupul și plină de convingere i-am spus: „Eu leg frânghia de săculețul cu plumb”. Mândru Radu că am reținut tot ce a predat mă lasă să-mi fac treaba. Încep plină de încredere și fericire, de ce nu, fac nodurile și i le dau lui Radu spre verificare. „Am făcut bine?!”…. „Daaaaaaa”, răspunde el și cu coada ochiului văd cum, cu mare dibăcie reface nodurile mele. Aruncă minunatul săculeț cu plumb în copac, toată acțiunea petrecându-se sub stricta mea coordonare. Funia groasă a fost legată de cea subțire tot de mine după care i-am dat-o lui Radu spre verificare iar el iarăși subtil a modificat nodurile. DA Radu!, chiar am văzut toate modificările pe care le-ai făcut!

Zis și făcut, toate au fost puse, strânse probate etc. Alina+ a fost cea care a logat minunatul cache. În timp ce Alina urca sub privirea cercetătoare a lui Radu care analiza tot procesul, eu împreună cu Mioritics aclamam de jos, timp în care Val+ filma/ fotografia și se lupta cu emoțiile. Ne-a stat inima în loc atunci când Radu s-a hotărât să urce după Alina în copac. Și când spun că s-a urcat, s-a urcat la propriu pe un lăstar al copacului gros cât brațul meu. Aici a fost momentul când la Mioritics s-a produs schimbarea la față. A nu se înțelege greșit, nu s-a întâmplat nimic rău, doar că pe Radu îl mâncau tălpile și s-a dus să îi țină companie Alinei. După ce Alina a coborât într-o alunecare lină din copac, a fost strâns echipamentul și am dat fuga la următoarea cutie.

Nu știu cât timp am stat la prima cutie dar când am ajuns la ce-a de a doua cutie, seara începuse să se lase ușor. Radu și Mioritics au ajuns primii la copac. Deoarece știam că Radu se descurcă mai bine și mai repede fără ajutorul nostru i-am dat un mic avantaj și am ajuns cu 5 minute după ei. Acum începe următoarea provocare. Pe lângă faptul că întunericul se lăsa tot mai mult, ca să ajungem la cutie trebuia să traversăm și un râu. Familia + a țopăit pe pietre pentru a ajunge pe cealaltă parte a râului în timp ce eu am ales să mă descalț și să mă bucur de apa rece a râului. Astfel, am rămas desculță pe patul de frunze ce acoperea solul. Dacă colegii mei luminau cu lanterna telefonului copacul pentru a-l ajuta pe Radu în îndeplinirea procesului de cățărat, eu luminam în jurul meu pentru a mă asigura că nici o dihanie de gânganie nu se urcă pe picioarele mele.

Din cauza întunericului ce se lăsase în pădure, o aruncare a săculețului nu a fost posibilă, deși s-a încercat de mai multe ori. Așa că micul Robin Hood (Radu) a hotărât să urce în copac ancorat ca pe stâlp făcând “prussik climb” direct pe trunchiul copacului. Proces care a durat un pic mai mult decât urcarea clasică efectuată la prima cutie.

Mai o glumă, mai un luminat pe ici pe colo când auzim pe Radu strigând de pe la jumătatea copacului să facem gălăgie ca să speriem ursul în caz că vine. Am vrut să fac o glumă și să le spun tuturor că cei de la RO ALERT au grijă de noi, timp în care am verificat semnalul de la telefon. NIMIC, zero liniuțe la semnal. Am înghițit în sec și am luminat împrejurimile și terenul din jurul meu. Rămăsesem desculță.

Nu avea rost să mă încalț deoarece trebuia să trec râul înapoi. Moment când dragul meu coleg de joc, Mioritics, observă cât de concentrată eram să luminez în jurul meu. Credeți că am scăpat de glumele lui? Nu, chiar nu aveam cum. „Fiți atenți, Larisa și-a descoperit picioarele și s-a îndrăgostit de ele. Mamă și mai este și în fustă, noaptea în pădure...”. Glumă care a atras privirile tuturor și luminile telefoanelor spre mine, lăsând-ul pe Radu cocoțat în copac fără lumină. „Hai să facem o poză! ……Stai așa! Click, click… Hai să…”  și-l auzim pe Radu de sus: „Nu văd nimic!!!” și așa mi-a întrerupt Radu ședința foto trebuind să luminăm copacul din nou.

Termină Radu de ancorat funia, coboară și mai explică o dată ce trebuie să facă Mioritics la urcare și la coborâre cu demonstrația care nu a lipsit la nici un jucător, tocmai pentru a se asigura că cel care urcă știe ce are de făcut. Zis și făcut. În câteva minute Mioritics a urcat în copac, a logat, a scăpat pixul jos, și a coborât precum eroul din filme care salvează situația. Aș vrea să pot transpune emoția și bucuria fiecăruia, aici, în aceste rânduri, dar ca să poți simți toate acestea la adevărata lor valoare ar trebui, tu cititorule, să fi fost acolo.

Se strânge echipamentul, începem să traversăm râul și vedem o mașină care mergea cu viteză și care a oprit lângă mașinile noastre. Am crezut că este echipa TiLi_Team cărora Alina le-a scris la ce cutii mergem în caz că vroiau și ei să vină. Mare ne-a fost uimirea când l-am întâlnit pe BeeAey care a fost trimis de Luciana (Jumătatea lui Mioritics) să ne caute, deoarece, cei cu semnal primiseră mesaj de la RO ALERT, anunțând „A fost văzut un urs” care se plimba pe lângă camping (campingul era la 10 min de noi, timp parcurs cu mașina).

Mai are rost să vă povestesc că ne-am aruncat la propriu în mașini și am dat fuga în camping unde toți cei care nu au avut cu ei „jumătatea mai bună” în pădure s-au prelins până la căsuțele unde erau cazați ca să-și liniștească partenerul.

Mare mi-a fost plăcerea când, ajunsă în fața căsuței în care eram cazați, am găsit o mare parte din jucători stând în cerc și povestind.

Marți, 15.08.2023

Ziua aceasta a fost ciudată! Adică, de obicei, în ultima zi se făcea un event de rămas bun în care jucătorii mulțumeau organizatorului pentru realizarea eventului dar mai ales apucau să își ia fiecare rămas bun unul de la celălalt. Acum nu! Fiecare pleca cum termina de împachetat. Nu știam care cum pleacă. Pleacă să mai caute cutii, pleacă acasă, mai stau… Sincer, mi s-a părut că am fost lăsați în aer. Nu știu dacă a fost doar impresia mea, dar nu am apucat să ne luăm rămas bun de la o grămadă de jucători. În fine…

Voiam să logăm și cutia 14 cruci (GCYDCC). Era vizată de mulți ani cutia asta și eram conștienți că dacă nu o facem acum, nu o să ajungem la ea în viitorul apropiat. Astfel, când V@lybra ne-a auzit planurile a venit cu noi. Am parcat mașinile cât mai aproape posibil de poteca care duce spre 14 cruci și am luat-o la pas. Traseul nu este chiar ușor, dar am avut ocazia să mai bifăm câteva cutii în lista noastră. Cutiile de pe traseu după cum ne-a obișnuit Levente, au fost destul de ingenioase toate meritând câte un FAV.

Odată ajunși la dealul cu 14 cruci, am fost răsplătiți cu mere gustoase. Nu la fel de gustoase ca cele pe care le-am mâncat cu o zi înainte pe traseul care marchează Geo Art-ul Pană, dar au fost bine meritate. Normal că nu am putut rata ședința foto cu zona în care ne aflam.  Cutia a găsit-o mezina echipei Issa Șyșaa. Am logat, ne-am bucurat de cutie și am luat-o la pas înapoi.

Concluzii:

A fost un eveniment la care s-a muncit mult, cu geocutii care mai de care mai lucrate. Multe trasee pe munte, ceea ce a fost bine deoarece ne-am putut bucura de răcoarea oferită de copaci. Au fost cutii inclusiv în oraș. Astfel încât, mie personal, mi-a ieșit pe ochi urcatul dealurilor. În Sovata, se pare, fiecare stradă trebuie urcată (are pantă) după care coborâtă.

Felicitări Levente pentru toate cutiile pe care le-ai ascuns!
Mulțumesc că ți-ai rupt din timpul tău și ai organizat acest minunat event!