Category: Blog

Acum 5 ani când ne-am apucat de geocaching n-am crezut că vom atinge numărul 1000; am bănuit ca ne va trece repede febra căutărilor, dar iată că nu s-a întâmplat . Este adevărat că nu ne mai deplasăm 200 de kilometri doar pentru că s-a mai publicat o cutie nouă, așa cum am făcut pentru ”Little Red Riding Hood” (GC37EE7) în 2011, dar încercăm să nu ratăm evenimentele importante din țară, nu doar din prisma cutiilor ci de dragul reîntâlnirii.

Evenimentul de la Cluj din acest an, C.A.R.E. 005, a adus odată cu el și atingerea unei noi “pietre de hotar” pentru noi, cutia cu numărul 1000. Și nu, nu a fost una din cutiile noi publicate ci una care a rezistat eroic ceva vreme.

Destin sau nu, multe din cutiile noastre cu cifre rotunde s-au găsit pe tărâmuri transilvănene, iar cea de-a 1000a nu face rabat de la acest obicei.

Acum 3 ani, tot cu ocazia unui CARE, am găsit la Cluj una din capodoperele lui Zbuciumel, “Student in Cluj-Hasedu Campus” care fu la numărul 500 și iată că anul acesta tot o cutie de-a lui s-a nimerit să găsim ca să atingem frumosul număr cu 3 zerouri.

Însă cum nici un geocache nu-i lipsit de o poveste, a venit timpul s-o spunem pe cea a lui Yorick, uitat de ceva vreme prin pădurile Gheorghenilor.

Bine ascuns de ochii celor neinițiați în tainele geocaching-ului, bufonul curții regale daneze a stat cumințel și ne-a așteptat vreo 2 ani, până când într-o noapte de mai, trecut bine de 12 noaptea i-am descifrat tainele.

Și nu a fost chiar ușor, în drumul nostru ne-am afundat în noroaie greu de descris, cu tot cu junior după noi și cu o frontală în minus…de..ce să-i faci dacă nu le schimbăm bateriile din timp.

Știți sentimentul care te cuprinde noaptea prin păduri?? Dacă nu…, atunci vă invităm să-l descoperiți…:) și bineînțeles nu de unul singur, pentru că tot timpu-i mai bine să ai cu cine schimba o vorbă, decât să vorbești cu tine însuți în gura mare ca să mai acoperi din liniște 🙂

Mare ne-a fost bucuria când am pus mâna pe cutie, poate puțin înfiorătoare în întunericul nopții dar bine meșteșugită și bine ascunsă.

Din păcate deși containerul este în stare foarte bună “creierul” e puțin distrus de apă, dar chiar și așa a meritat din plin punctul favorit.

“To Be or not to Be”, căci acesta e numele geocache-ului, face parte dintr-o mini serie de cutii ascunse în pădurile din jurul Clujului, care ne aduce aminte tuturor că geocaching-ul nu este doar despre numărul de cutii ascunse sau găsite ci despre bucuria căutării și a descoperirii .

Poate FI motivul pentru care mulți dintre noi încă se mai joacă, întrucât dovedește încă o dată că omul poate fi inventiv și creativ. Mărturie la cele spuse  stau cele 8 “favorite” și bineînțeles log-urile celor care au avut norocul s-o găsească.

Tuturor celor care ajung în Cluj le recomandam cu dragă inimă cutiile marca Zbuciumel, deși acum, la ultimul CARE am descoperit noi talente în zonă 🙂

Desi sunt tentată să adaug și ceva poze, mă abțin întrucât nu vreau să vă stric bucuria căutărilor.

Elena, I3SENII

După ce am sărbătorit la Bran 15 ani de la prima cutie publicată in România, ne-am zis că pe drumul de întoarcere să mai facem o drumeție și ne-am îndreptat spre Bucegi – Lacul Scropoasa pentru a cauta cutiile din zonă. Auzisem povești frumoase despre zonă si despre ‘trail’-ul de acolo, așa că din Sinaia am luat-o pe drumul de Pucioasa.

Era un început de aprilie, 20 de grade in București, însă pe crestele Bucegilor încă mai era zapadă – așa că drumul forestier spre Cabana Scropoasa a fost cam dificil (nu l-aș recomanda cuiva cu o masina cu garda joasa sau fara un scut serios). Pana să ajungem la cabana ne-am oprit la cutia ‘7 izvoare’ – ne-a placut locația, descriera și am fost placut surprinși si de cutia care era într-o stare foarte bună. Ne-am continuat drumul pâna la cabană, unde am lăsat mașina si ne-am început aventura.

Peisajul este magnific, lacul Scropoasa era de un verde de smarald. Am făcut poze si ne-am oprit la cutia lui mouse “Amazing Machinery #3 Scropoasa Dam 1930”. Am găsit cutia relativ ușor folosind spoilerul. Și descrirea acestei cutii este una foarte buna … nu a mentionat însa de peisajul parcă rupt din filmul “Lord of the rings” – sigur dwarfi ar fi iubit acest lacaș!

Am pornit apoi pe traseul pavat cu geocache-uri de Lukas si ai lui prieteni munțomani. Am gâfâit un pic la urcuș si ne-am împotmolit exact la prima cutie! Este adevarat că are 4 stele la dificultate, însă ne credeam viteji! După vreo 15 minute de gândit-răscolit-gândit, zicem noi că am intuit ascunzătoarea; au urmat alte 10 minute de căutari și …nimic. Am avut noroc că exista semnal GSM în zonă și l-am putut suna pe propietar. Ne-a confirmat că idea noastră era corectă, ne-am mai dat câteva indicii despre locul ascunzători … însă am ajuns împreuna la concluzia că a dispărut cutia. Cu permisiunea lui Lukas am pus ceva nou, păstrând idea inițială. Am plecat de-acolo un pic îndoit si sperând să fi evitat (deja faimosul) sindrom Cuca.

“Pădurea nebună” a fost mai puțin solicitantă decât urcușul abrupt. Am coborât apoi vijelios în Cheile Oarzei (altă locație mirifică). Podețul peste râu era rupt, însă eram experți în a sări pe pietre. Calea cea roz nu mi s-a arătat din prima, însă după ce am găsit-o, căutarea nu a fost grea – mai ales că aveam și spoiler-ul.

Am coborât domol pe cărare pâna ce am ajuns la “Escalada”. Dromihete s-a voluntariat să urce, eu m-am rezumat la a face poze. După vreo 10 minute nu găsite cutia, așa ca am urcat și eu. Ne-a mai luat mai bine de alte 5 minute s-o dibuim, însă în echipă am fost mai eficienți. Ne-a placut și senzația de a fi acolo sus … lânga banda transportoare. La “Rocky” nu am avut nevoie de Rambo pentru că spoiler-ul ne-a facut misiunea ușoară, mai greu a fost însă la  “Valea Ialomiței” – a fost mai dificil să traversam râul decât în Cheile Oarzei + am tot bâșbâit până am localizat spoiler-ul. La “Tabăra Vânatorul” am fost nevoiți să-l sunam din nou pe Lukas care ne-a confirmat că locul în care era pusa cutia nu mai există – așa că am folosit ultima cutie din dotare și am înlocuit geocache-ul lipsă.

Până la mistere era cam mult de mers și se facea și târziu, așa că ne-a decis să ne întoarcem la mașina, să facem bucla pe șosea și să încercăm un FTF la night cache.

Cred ca ne-a luat cam 4 ore spre 5 tot traseul pe jos (cu tot cu căutatul cutiilor). Diferența de nivel de vreo 400+ m pe care trebuie s-o urci si cobori de vreo 4 ori (punctul cel mai înalt fiind la “Pădurea nebună”, cel mai jos “Tabăra Vânatorul”). Drumeția este placută, locurile pitorești – ușor de convins si prietenii non-geocacheri să vă urmeze intr-o aventură.

Am ajuns la mașina aproape de apus, drumul înapoi în civilizație a fost nu prea ușor pentru că avea parțial zăpadă, băltoci și noroi. Am ajuns dupa vreo oră la “Tabăra Cerbul”. Era deja noapte și …ne latra un câine cu patos. Am gasit cutia relativ repede și am decis să ne încercăm norocul la night cache. Din păcate nu există un waypoint care să sugereze punctul de plecare, așa că noi am mers de-a dreptul de la Tabăra Cerbul către punctul de start. Fiind aproape beznă, nu am realizat în ce ne-am băgat: am coborât o pantă de 45% până la râu, pe care l-am traversat pe pietre (râul deja nu mai este mic aici, aventura a fost de 5 stele); am urcat o pantă echivalentă pâna la …un drum forestier! Cred că de aici a vrut Lukas să începem. Ne-am îndreptat către GZ, am fost bucuroși ca am găsit și primul semn, însă … cuiul fusesem înghițit de copac, iar pânza reflectorizantă abia de se mai vedea. Am bramburit prin pădure alte 20 de minute căutand următorul semn când … am auzit zgomote destul de aproape de noi. Ne-au sticlit ochii și într-o facțiune de secundă deja alergam spre râu. Am coborât în goană, am traversat pe un buștean, am urcat la mașină și …  am ajuns teferi da’ cam fără suflare.

Una peste alta, a fost o aventură de neuitat ce a avut de toate: drumeție, peisajele superbe, cutii ingenioase, adrenalină si prieteni de nădejde. Mulțumim frumos că ne-ați adus aici!