Tag: #geocachingromania

  • La pas în țara Hațegului

    La pas în țara Hațegului

    Iată toamna a venit iar pe noi ne-a pregătit de o scurtă drumeție ce bine ne–a priit (găsit).


    Cum căldura s-a mai domolit iar timp de călătorit aveam berechet, am zis să dăm o fugă prin țară. Normal că nu am ales un oraș anume în care să ne pierdem vremea, însă am ales mai multe zone care ne satisfăceau anumite cerințe.

    Primul obiectiv la care ne-am propus să ajungem a fost Cheile Baniței. Pusesem ochii pe ele de mai bine de un an, însă din diverse motive a trebuit să tot amânăm.

    Ne trezim dis de dimineață și luăm drumul spre Transalpina ca să logăm cutia lui csipike: ”Jina –Izvorul muntelui” (GC3THYV). Stătea cutia asta ne-logată pe hartă noastră și tare ne mai deranja la ochi. Ce pot să spun: este senzațional să cauți cutia aceasta la ora cinci dimineața, într-o beznă totală și cu mișcări prin pădure. Mai aveam un pic și o abandonam, noroc de Alin care a venit cu mine după ce am zis că nu îmi mai trebuie să caut această cutie. Eeee… cine vrea adrenalină, să caute cutii noaptea prin pădure, pe munte! Uite așa am logat prima cutie pe ziua de azi, parcă mi se mai liniștea sângele în vene.

    La ora 8 parcăm la prima cutie în Petroșani. Căutam cutia, coordonate mult prea departe de locul cu pricina, dar noroc cu spoilerul. Dacă ai spoiler totul este mult mai simplu, așa am crezut atunci. Mergem la următoarea cutie, aici deja peisajul s-a murdărit. Recunosc că nu am insistat în căutarea cutiei, deși există spoilere care te ajută, dar la câtă mizerie era în jur… păi ce să vă povestesc, am renunțat.

    Sătui de Petroșani, luăm drumul spre orașul Vulcan. De acasă ne plănuisem să ajungem în chei în jurul orelor 12:00 -13:00 așadar am fi putut să zăbovim; dar cu copil mic după noi, numai de zăbovit nu am avut timp.

    Ei, dacă în Petroșani am făcut mici nazuri legat de gunoaie, în Vulcan îmi venea să plâng. Cutiile au probleme la coordonate, dar nu pot scoate ochii la așa ceva căci nici cutiile noastre nu sunt Zen. Unele lipseau; nici aici nu mă pot plânge că nici ale noastre nu stau tot timpul la locul lor.. Da’ băi frate, am voie să mă plâng despre prin câte gunoaie ne-am plimbat. Suficient de multe cât să îmi strice ziua. Bine că fetița noastră nu merge și a trebuit dusă în brațe, că altfel mă știa tot Vulcanul.

    Prin concluzie, ca să nu mai lungim vorba, dacă ai nervi tari, o doză mare de răbdare și o zi de pierdut aiurea, oprește-te în Vulcan! Dacă nu deții cele menționate mai sus, spune pas, nu ai nimic, dar absolut nimic, de pierdut.
    Uite așa la ora 13, renunțând să ne mai plimbăm prin oraș, luăm drumul spre chei.

    Datorită explicațiilor din cache am găsit foarte ușor benzinăria abandonată și locul de parcare unde am putut lăsa mașina. Încălțați corespunzător, cu copilul în marsupiu și telefoanele în mână (aveam de căutat o cutie și de făcut muuuuulte poze) am pornit să ne mai atingem un țel. Am avut noroc de apă mică în chei astfel încât am putut să ne plimbăm în voie și să ne bucurăm pe îndelete de ele.

    La ieșire din chei există o porțiune de circa 1 metru în care apa ne-a trecut peste genunchi, un mare motiv de bucurie pentru cea mică, crezând că va atinge și ea apa.

    Despre cutie nu prea putem spune nimic deoarece noi nu am găsit-o, însă nu a fost cu supărare, ci e un motiv în plus să revenim.

    Lângă chei, la circa 500m, mai este o cutie, iar din logul lui Tibi (din TiLi_Team) reiese că nu este loc de parcare. Cu astfel de cutii noi am mai avut experiențe și nu au fost chiar plăcute. Așadar, până i-am dat de mâncare micuței, Alin a mers frumușel pe jos și a căutat-o.

    Odată vizitate cheile, totul a devenit mai frumos și senin. Am plecat spre Hațeg cu abatere la cutia lui Iepu “Sălașul de sus – Cetate feudală (GC32CRD)”. Un turn rămas încă în picioare stă măreț la marginea drumului. Ne-am plimbat printre ruinele rămase iar fetele au găsit și mica comoară.

    Intenționam să amânăm vizita la Mihăilești însă o săteancă, trecând pe lângă noi și văzând că am vizitat cetatea, ne-a îndemnat să mergem și acolo “Trebuie să vizitați și cetatea de la Mihăilești, este foarte frumoasă!”. Păi dacă am fost așa motivați, nu aveam cum să amânăm.

    Ajunși la Mihăilești, mare ne-a fost surpriza să găsim peisaje de poveste și o cetate frumos aranjată. Se poate vizita, contra sumei de 5 lei, turnul ce stă mândru ridicat spre cer cu ale sale trei nivele. Aici am întâlnit o doamnă amabilă, dornică de povești, cu care bineînțeles am schimbat mai multe cuvinte.

    Cum să pleci măi omule dintr-un loc, fără să fii îndemnat să vizitezi un altul? Aici la Mihăilești ni s-a recomandat să mergem să vizităm Cascada Lolaila, ”Este păcat să nu o vizitați dacă tot sunteți aici, sunt doar 8km până la ea și o mare parte din drum este asfaltat”.

    Ei… Dacă așa e vorba, ne mai uităm noi la 8 km? Urcați în mașină am pornit spre cascadă. Drumul este chiar bun, poate prea bun dacă vrei să te bucuri în liniște de cascadă. Din păcate, din parcare a trebuit să merg singură spre cascadă deoarece mămăruța noastră a adormit pe drum. Sunt doar 10 min de mers pe jos din parcare până la cascadă, așadar am ajuns relativ repede la ea.

    Aici sunt două cutii de găsit, iar eu am găsit … 0. Poate vă întrebați de ce… păi să vă povestesc:

    Normal că nu aveam semnal mobil, iar pe telefon aveam deschisă doar o cutie, cea care este ascunsă în pădure. Urmez pașii spre cutie, trec de pod, găsesc poteca spre dreapta ce duce în pădure și mă pregătesc că parcurg cei 50m până la cutie. Simplu, nu??? Doar că, după 10m văd un hamac ce se legăna agale, exact la 30m în fața mea. Hamac ce era legat transversal chiar pe potecă; probabil că persoanele ce se legănau în el nu se gândeau că poate veni cineva pe acolo, mai ales să caute cutii. Normal că am renunțat la căutat, lăsând asta pentru o nouă vizită.

    Pentru a vedea căderea apei, trebuie să cobori niște trepte. Am făcut și acest lucru, doar nu era să plec fără să o văd; numai că până să apuc să văd cascada a trebuit să mă strecor printr-o sesiune de “Instagram”. O grămadă de fete călare pe câte un bolovan pe care l-au și marcat ca proprietate privată și pe consortul lor care făcea pe fotograful. Nici o șansă de căutat cealaltă cutie, clar trebuie să revenim.

    Cu atâta obiective vizitate într-o zi, ne-am îndreptat către pensiunea din Hațeg, unde ne-am oprit pentru încărcarea bateriilor.

    Duminică, dimineața ne-a întâmpinat cu raze călduțe și zâmbete sincere de copil. Greu a fost să ne pornim la drum, dar având planuri mari pentru această zi ne-am strâns bagajul și la drum cu noi!

    Prima oprire a fost la cafea și croissante calde. Mmmmmmm, un deliciu! După ce am devorat, la propriu, micul dejun, ne-am îndreptat spre locațiile din satul Peșteana. Puși pe treabă nu am zăbovit foarte mult prin aceste locuri, ci am mers pe zicala “Veni, vidi, signati!”.

    A urmat cutia “Casa Vulcanilor” (GC8614N), cutie pe care, vă spun sincer, că am dezbătut destul de mult dacă să mergem să o căutăm, sau nu, asta deoarece trebuia să ne abatem destul de mult de la traseul pe care îl aveam în plan. Până la urmă ne-am îndreptat spre această cutie și bine am făcut! Deoarece drumul lung a fost un prilej numai bun pentru fetița noastră să adoarmă, unul din părinți a trebuit să se “sacrifice” și să rămână la mașină cu ea. Norocosul a fost tatăl.

    Cu promisiunea că mă voi întoarce cât de repede pot, m-am înarmat cu telefonul și pixul și am “fugit” spre casă. Așa de repede am fugit că m-am și “împiedicat” de podul timpului prin care am trecut în altă lume, o lume “la poalele căreia se așterne o vegetație luxuriantă cu palmieri, ferigi, liane și o plajă de nisip udată de apele mării”.

    Dacă vreodată pașii vă aduc prin aceste ținuturi, să nu ratați această călătorie. Este un sfat pe care vă rog să nu îl ignorați.

    Accesul la casa Vulcanilor este ușor, ba chiar mai mult, aveți codul de intrare în hint-ul cutiei. Am intrat în curte, m-am pierdut în frumusețile ce m-au înconjurat, am făcut o mulțime de poze și bineînțeles că am adăugat încă o cutie frumoasă la lista de found-uri a echipei noastre.

    După 45 min petrecute în ținutul vulcanilor m-am întors înapoi în viitor, acolo unde mă aștepta familia mea.

    Încărcată cu multă energie pozitivă, ne-am îndreptat spre biserica din Densuș (GC749D9), care, în ciuda vechimii, încă își mai deschide porțile pentru a primi în ea pe credincioșii satului și nu numai. Fiind Duminică am întâlnit câțiva săteni, dar și vizitatori, care veneau să asculte slujba ce răsună între pereții acestei biserici.

    Următoarea oprire a fost în Parcul de Piatră din satul Hățăgel. Noroc de cutia care marchează acest loc minunat (GC7PVRZ), căci altfel treceam fără să-l vizităm. Spun acest lucru deoarece parcul este situat chiar într-o curbă, protejat fiind de un rău și de mulți copaci. Nu vă speriați dacă găsiți poarta închisă, aceasta nu este încuiată. Iar dacă ar fi, puteți vizita parcul și din parcare, unde veți găsi un pod care vă ajută să faceți trecerea peste râu.

    Parcul este destul de mare, bine întreținut, un parc în care uiți să te mai grăbești spre următoarea locație. După mai bine de o oră, în care am zăbovit pe aceste cărări, am pornit spre Hațeg cu ținta “Ținutul Pădurenilor”.

    După cum bine spune o prietenă de-a noastră “ Cu Issa Sysaa: nicio călătorie fără o peripeție!”. La ieșire din Hațeg ni s-a stricat mașina. Ei, dragii mei, de aici cursul poveștii s-a schimbat în: tras mașina pe dreapta, sunat un prieten, venit mecanic etc.

    După 3 ore petrecute în atelier ni s-a tăiat elanul aventurii. Poate că mergeam în continuare spre obiectivul propus însă am ținut cont de sfatul lui Tibi care ne-a recomandat să rezervăm pentru Ținutul Pădurenilor o zi întreagă, deoarece merită să te plimbi prin aceste ținuturi. Și mare dreptate a avut.

    Însă această este o cu totul altă poveste, poveste ce vă fi așternută pe hârtie cu altă ocazie.

  • Cum să construiesc și să public un Geocache

    Cum să construiesc și să public un Geocache

    Despre ce reprezintă geocaching am scris aici, acum este timpul să explic cum se poate publica și construi un geocache.

    Plasare Geocache

    Se identifică un loc bun pentru un cache, care nu se află pe un teritoriu privat și care nu este expus, dar atenție, nu se poate publica un cache aflat la mai puțin de 161 metri distanță de altul.

    Se ascunde cache-ul, eventual se face o poză cu locul unde se află cutia pentru a o folosi ca Spoiler.

    Se activează Localizarea pe smartphone și se salvează coordonatele cache-ului (Ex: N 47° 10.123 E 027° 35.123), sau se face Print Screen la coordonatele GPS de pe ecran (butonul Power + Volume Up). Dacă aveți aplicația c:geo se accesează Go To -> My location pentru a se afișa coordonatele GPS actuale.

    Pregătire geocache

    Se scrie o descriere/poveste a locației și motivul pentru care ați ales acest loc pentru a ascunde un geocache, descriere în limba Română și Engleză: [RO]-[EN], pentru engleză se poate folosi Google Translate.

    După ce am plantat cache-ul, avem: Coordonatele, poza Spoiler și Descrierea, va trebui să îl publicăm pe site pentru a fi găsit de alți geocacheri.

    Mai întâi trebuie să verificăm pe internet dacă coordonatele salvate sunt bune; se caută pe Google Maps coordonatele cache-ului și dacă nu sunt exact la locația dorită poți îmbunătăți locația făcând Zoom In și click pe hartă în locul unde ai plantat cache-ul. După ce s-a selectat locația, în partea de jos se va afișa coordonata zonei marcate, apoi se dă click pe coordonate pentru a fi mai ușor de copiat. Pentru conversia coordonatelor în diferite formate recomand site-ul gpscoordinates.eu sau gps-coordinates.net.

    Publicare geocache

    Se accesează geocaching.com/hide, se selectează Continue la întrebarea Already Know Your Hiding Spot ?, se alege Categoria de Geocache (Traditional, Multi-cache, Mystery …), se confirmă Coordonatele apoi se apasă Continue. Opțional se selectează Waypoints, de exemplu o parcare și se apasă Continue.

    În paragraful Geocaching Details se completează doar Numele cache-ului, deocamdată nu completăm nimic, doar apăsam Continue apoi Edit/Back pentru a adaugă poze si descrierea.

    Site-ul nu acceptă imagini de pe alte site-uri externe așa că trebuie să le adăugați din pagină în paragraful CACHE IMAGESAdd images to the cache gallery. După ce se încarcă pozele, se apasă butonul Save, fără a face alte modificări pentru că se vor pierde. Se dă click dreapta pe poză – Open in new Tab și se salvează url-ul pozei (URL_POZA.JPG).

    Textul descrierii cache-ului se inserează în câmpul Description. Pentru a-l formata cu tag-uri html, se apasă butonul Source unde putem adăuga și URL-ul pozelor salvate anterior

    Eu folosesc Template-ul html pentru Descriere de aici unde înlocuiesc doar 3 câmpuri:

    • URL_POZA.JPG – reprezintă URL-ul pozei care doresc să apară în pagină.
    • DESCRIERE CACHE IN ROMANA și  DESCRIERE CACHE IN ENGLEZA – descrierea pentru limba româna și engleză.

    Pentru a vizualiza textul și alte verificări se apasă din nou butonul Source.

    Se poate adăuga și un indiciu Hint precedat de indicativele [RO][EN], care să ajute la identificarea cache-ului, apoi și apasă Continue și se aleg parametrii Size, Dificulty, Terrain și minim 3 Attributes în funcție de locul unde a fost ascuns cache-ul.

    Se apasă butonul Save for Review, se previzualizează și se fac modificările necesare după care, în dreapta sus, se alege Upload images și se adaugă o imagine cu numele Spoiler după care se apasă butonul Submit for Review și se așteaptă câteva zile (5-14 zile) până va fi revizuit și publicat.

    Alte informații despre cum poți publica un cache găsiți pe site-ul oficial.

    Construire geocache din Tub Eppendorf și Magnet

    Cele mai simple geocache-uri sunt cele realizate dintr-o Caserolă din plastic, un borcan sau dintr-un Ou Kinder, dar mai există și varianta cu Tub Eppendorf și Magnet ce poate fi atașat de un gard, sau montat în spatele unui indicator rutier.

    Alte soluții ar fi tubul Preform sau Canistrele de film de 35mm de care este lipit un magnet.

    Aveți nevoie de următoarele materiale:

    1. Tub Eppendorf
    2. Magnet
    3. Tub Termocontractibil
    4. O lumânare sau o altă sursă de căldură
    5. Zip bag sau o pungă mică
    6. Hârtie pentru Log
    Tub Eppendorf, Tub termocontractabil și un Magnet

    – Tubul Eppendorf (Eppendorf Tubes)
    Eu am folosit Microtub centrifuga de 2ml

    – Magnet
    Aveți nevoie de un magnet suficient de puternic să susțină tubul Eppendorf, am utilizat un Magnet neodim bloc 10 x 5 x 2 mm N52

    – Tub Termocontractibil
    Pentru a prinde magnetul de microtub se folosește un Tub termocontractibil tip SR1F 12.7-6.4 care are o lungime de 1200 mm, suficient pentru 40 de cache-uri. O altă variantă ar fi să folosiți bandă izolatoare.

    Geocache din Tub Eppendorf, magnet și Tub Termocontractabil

    – Construcția cache-ului

    Se taie din tubul termocontractibil o bucată de 3 cm (de lungimea tubului Eppendorf) în care se introduce un Magnet apoi în tubul de cauciuc se introduce Microtubul Eppendorf.

    Se încălzește ușor la căldura unei lumânări sau la aragaz. Atenție, nu apropiați prea mult de sursa de căldură să nu topiți tubul.

    Log-ul de hârtie se introduce în zip bag apoi se pune în tubul Eppendorf și gata, aveți un cache numai bun de plantat și de publicat.

    Construire geocache din Ou Kinder

    Cel mai ușor de construit un cache este folosind un ou de plastic găsit în Kinder Surprise.

    Aveți nevoie de următoarele materiale:

    1. Ou Kinder
    2. Bandă adezivă scotch de culoare neagră sau maro
    3. Zip bag sau o pungă mică
    4. O hârtie pentru Log

    Oul kinder trebuie acoperit cu bandă scotch pentru a fi camuflat și mai greu de găsit. Punga cu Log se introduce în Oul Kinder și se poate planta cache-ul în locul dorit.

    Geocache format din Zip Bag, Logsheet si Ou Kinder acoperit de banda Scotch

    Alte informații

    Pentru Log puteți folosi un template de pe geologgers.com. Log-ul de hârtie se poate uda de la condens, de aceea recomand să îl puneți într-o pungă, așa va fi mai ușor de scos din cutie.

    Dacă nu aveți Zip Bag puteți folosi o pungă alimentară pe care o tăiați la dimensiunile dorite iar marginile le topiți folosind un spaclu încălzit la foc.

    geo
    Pungi pentru Log

    Alte articole

    Ce este Geocaching și câteva sfaturi și explicații găsești în articolul de aici.

    Despre cum poți folosi smartphone-ul să găsești geocache-uri am scris aici.

    Cum poți construi și publica un geocache afli aici.

    Link și video util găsiți pe site-ul oficial: geocaching.com/play/hide

    Exemple de cutii de geocaching pe instagram.com/tags/geocaching/

    Logo Ager și Logbook – link box

  • Instalare c:geo – Geocaching for Android

    Instalare c:geo – Geocaching for Android

    c:geo – Geocaching for Android este o aplicație Open Source (Gratuită) pentru Android care oferă suport pentru platforma/jocul geocaching.com, fiind o alternativă pentru aplicația oficială care are mai multe limitări pentru utilizatorii unui cont gratuit sau pentru cei care nu dețin un dispozitiv special pentru GPS și folosesc un Smarthphone.

    Hartă București pe c:geo – Geocaching for Android

    • Instalare și configurare

    Pentru început ai nevoie de cont valid (gratuit) pe site-ul oficial geocaching.com după care se instalează aplicația c:geo folosind Google Play.

    Se activează internetul pe telefon (Wi-Fi) apoi Location și se selectează Menu (dreapta sus) > Settings > Services > Geocaching.com unde se adaugă userul și parola de mai sus.

    Pentru a viziona harta cu orașul unde vă aflați se alege: c:geo > Live map iar în partea dreaptă sus se alege un layer cu una din hărțile Google: Map, OSM: Mapnik (OpenStreetMap), CyclOSM sau download o Hartă offline selectând opțiunea <Download Offline Map>, foarte utilă în zone fără semnal GSM sau când sunteți în Roaming. De exemplu toată harta României are doar 194 Mb via Mapsforge și are multe trasee și informații care nu apar pe Google Maps.

    Pentru a se afișa cache-urile în timp real se selectează c:geo > Live map iar în dreapta sus se selectează Enable live. Tot aici poți selecta History track, să se afișeze pe hartă pe unde ai trecut, opțiune foarte utilă mai ales în pădure sau într-un orășel mic cu străzi întortocheate.

    Inițial distanțele sunt exprimate în Mile nu în Km, pentru a modifica se alege c:geo Menu > Settings > Appearance > Use Metric units. Dacă inițial este afișată harta Parisului înseamnă ca nu ați setat Home location-ul contului pe geocaching.com.

    1
    via cgeo.org

    •  Vizualizare detaliile unui cache

    Pentru a inspecta detaliile unui cache se alege Live map, se dă click pe un geocache apoi More details și prin Slide spre stânga se afișează pagina cu Informațiile cache-ului (Dimensiune, Dificultate, Teren) adică informații despre Ground Zero (GZ) – locul unde este ascuns cache-ul, apoi în următoarea pagină este un text scris de cel care a pus cutia cu informații despre locație, iar în ultima pagină sunt comentariile altor geocacheri dar și câte persoane l-au găsit logând Found It sau nu (Not Found).

    Inițial, Hint-ul din partea de jos a paginii din Descriere este criptat, pentru decriptare trebuie Tap (click) pe text. Hint-ul oferă informații utile care te ajută să găsești cutia. În partea de jos a paginii, în paragraful Spoiler images, uneori sunt afișate imagini ajutătoare cu locația geocache-ului.
    În prima pagină a unui cache se poate selecta Busola din partea de sus a aplicației pentru a afișa direcția și distanța până la cutie.

    Există o abatere de 2-4 metri în funcție de performanțele telefonului și de puterea semnalul GSM, de aceea verificați întâi Hint-ul, imaginea Spoiler dar și proprietățile cache-ului din prima pagină (Size, Terrain, Difficulty).

    După ați găsit un cache trebuie:

    1. să notați în logbook data când l-ați descoperit și username-ul vostru de pe site-ul geocaching.

    2. trebuie să îl Logați și online pe site sau din aplicație. Pe site, în pagina cache-ului, butonul mare din dreapta sus Log geocache, sau din aplicație, din pagina de detalii a cache-ului, în meniul din dreapta sus se selectează Log Visit. Tot aici puteți adăuga o poză doveditoare cu log-ul sau cutia, după care se apasă pe butonul în formă de săgeată din partea de sus a paginii. Pentru a loga un cache fără a fi conectat la internet se selectează: c:geo Menu > Settings > Logging > Offline Logging.

    • Funcționare offline

    c:geo are opțiunea de a folosi hărți offline, opțiune utilă mai ales când ești în Roaming sau mergeți într-o zonă fără semnal GSM. Eu utilizez hărțile mapsforge, bazate pe informațiile OpenStreetMap. Din experiența mea, harta Open Street Map are mai multe detalii în comparație cu Google Maps, conținând și unele trasee turistice prin pădure dar și mai multe Puncte de interes (POI).

    Pentru a utiliza o hartă offline se selectează c:geo > Live map apoi butonul de hărți din dreapta sus iar în partea de jos este opțiunea <Download Offline Map>. Hărțile pot fi downloadate si separat, se accesează download.mapsforge.org/maps/ sau openandromaps.org/en/downloads/europe și se selectează fișierul corespunzător (Ex.: v5/europe/ romania.map) apoi se alege c:geo > Menu (din dreapta sus) > Settings > Map și se selectează locația hărții în Folder with offline maps. Recomand aplicația Total Commander pentru a muta fișierul într-un director dedicat hărților de Geocaching.

    O altă opțiune de a downloada o hartă este folosind o altă aplicație de geocaching numită GCDroid – Geocaching unde se alege Settings > tab-ul Maps > Download /Manage Maps și se selectează tab-ul Download OSM < Europe < Romania.

    Alte surse pentru hărți: openmaps.euandroidmaps.co.ukopenandromaps.org, gpsfreemaps.net,  locusvectormaps.com

    Există și opțiunea de a salva informațiile cache-urilor pe telefon pentru a fi utilizate offline în c:geo > Live Map > meniu (dreapta sus) > Store All. Pentru a Updata cache-urile salvate local se accesează c:geo > Stored apoi din meniu Manage caches > Refresh all.

    Busola

    • Alte informații

    Dacă aveți coordonatele unui cache, se selectează c:geo > Go to, se introduc informațiile apoi se selectează busola din partea de sus a paginii. Pentru a reține coordonatele din pagina Go to poți realiza o imagine Print screen prin combinația de taste Power + Volume Up.

    Aplicația c:geo suportă geo-coordonate în formatul: N 51° 20’ 22.920” E 007° 01’ 49.200” sau 51.339700° 7.030333°, pentru conversie există gpscoordinates.eu.

    c:geo are și opțiunea de a afișa pe hartă zonele unde nu poți plasa un cache pentru că există unul la mai puțin de 160 metri distanță, se selectează Live Map -: Quick Settings (rotița din partea de jos) și apoi opțiunea Show Circles. Tot aici recomand și Routing Walk.

    Distanța dintre cache-uri unde poți plasa un cache nou

    Pentru a transfera detaliile unui cache din browserul de pe PC în aplicația c:geo se poate folosi pluginul send2cgeo.

    O altă aplicație utilă care funcționează împreună cu c:geo este GPS Status & Toolbox.

    • Cachly pe iPhone

    Pentru iPhone aveți ca alternativă aplicația Cachly.

    • Cache Wherigo 

    Pentru a rezolva un cache de tip Wherigo aveți nevoie de aplicația WhereYouGo care folosește cartușe Pocket PC Device de pe site-ul wherigo.com. Până acum există 30 de wherigo pentru România.

    Cartuș Wherigo

    • Adventure Lab (Lab Cache)

    Un alt tip de cache asemănător cu Wherigo dar mai modern este Adventure Lab pentru care trebuie să folosiți o aplicație pe smartphone via labs.geocaching.com. De curând c:geo afișează și Adventure Labs. Trebuie să parcurgeți mai multe etape, câte o întrebare legată de locația respectivă iar la sfârșit veți avea încă 5 Found It în profilul geocaching.

    Mai multe aflați aici.

    Alte articole

    Tutorial video Cum sa instalezi c:geo

    Ce este Geocaching și câteva sfaturi și explicații găsești în articolul de aici.

    Despre cum poți folosi smartphone-ul să găsești geocache-uri am scris aici.

    Cum poți construi și publica un geocache afli aici.

    Mai multe detalii despre c:geo găsiți pe: cgeo.org/faq

    Statistici despre geocaching găsiți pe project-gc.com

  • Peripeţii la pus de cutii

    Peripeţii la pus de cutii

    Cum am ajuns să scriu acesată poveste? Simplu, după o tură nebună de căutat locuri pentru pus cutii, am spus că lumea trebuie să ştie ce locuri minunate avem în această ţară.

    Prima zi- Vineri 1 Iunie

    Cum să sărbătoreşti copilului din tine?! Făcând ce iţi place şi combinând utilul cu plăcutul.

    Ne trezim cu noaptea în cap, umplem portbagajul Kassandrei, că tare mic este săracul, cu tot ce credem noi că este necesar în călătoria noastră. Pentru cei care nu ştiu, Kassandra este maşinuţa noastră, cea care a luat parte cel mai mult la aventura noastră.

    O ultimă verificare a lucrurilor şi urmăm calea spre Alba Iulia. De această dată căutăm să vizităm câteva chei, auzisem noi de la diverse personae, că acestea ar fi foarte frumoase şi spectaculoase. Ajungem în Ivaniş, la o mică intersecţie de drumuri unde dăm cu banu pe care să ne ducem. Vedem un indicator ce ne spunea că la 16 km avem un punct de informaţii turistice. Ok, gata, acolo mergem, luăm informaţile necesare, după care ne vedem mai departe de drum (astea erau vorbele noastre, însă, până la fapte mai este cale lungă). Şi mergem noi cu vreo 30 km/oră (că de măream viteza se descentra Kassandra), facem pe drum câteva poze, că tare frumos mai era pe acolo şi răcoare. Că doar eram în munţi, nu-i aşa?

      

    Ajungem la o intersecţie de drumuri, unde frumosul indicator ne anunţa că până la Mogoş (acolo era punctul informatic) mai avem 5 km. După mai multe ”Bip-uri“ (drumul ce ni se arăta nu oferea nici o încredere) şi facem cale întoarsă căutând locuri unde să punem micile comori, măcar să vadă ceilalţi geocacheri minunăţiile ce ne clăteau ochii. Din păcate locurile au rămas fără comorile noastre din diverse motive (drum îngust, bălării cu caru). Iată-ne din nou în Ivaniş, unde, de acestă dată vedem un panou informatic cu zone ce merită vizitate şi culmea, şi un centru de informare turistică, care bineînţeles era închis. Ne holbăm la panou, consultăm şi harta noastră (care are informaţiile ei dar nu foarte explicite ) şi descoperim pe Locus, ca pe la 300 m (în linie dreaptă binenţeles) este un cache. Ce să facem că noi am ieşit la pus de cutii, nu la căutat.

     

    Eh şi aşa jumătate de zi a fost pierdută, măcar să ne înbogăţim ziua cu o cutie. Specificăm că noi nu ne-am salvat cacheurile din Alba iar în zona în care ne aflăm semnalul la telefon era zero barat, aşadar internet caput. Ajungem aproape de cache şi descoperim nişte chei. Nu ne referim la chei de maşină sau casă, ci la Cheile Găldiţei şi Turcului. Ei na că a dat norocu peste noi, renunţăm la căutatul cutiei şi mergem mai departe să vedem ce minunaţii mai putem descoperii.

    Partea rea este că sunt panouri informative, însă, traseele nu sunt chiar aşa de bine marcate de aceea a trebui să ne oprim în Necrileşti (de unde pleacă un traseu spre platoul Ciumuleşti). Admirăm, ne uităm la ceas, vedem că deja era ora 15 şi ne hotărâm să ne întoarcem lăsând platoul pentru altă dată, dar totodată, lăsând ceva amintire prin aceste locuri unde primeşti bineţe de la fiecare om pe care îl întâlneşti. Despre Cheile Găldiţei şi Turcului nu o să vă povestesc foarte multe pentru că vă las pe voi să le descoperiţi în viitorul apropiat. Tot ce vă pot spune este să aveţi grijă, drumul prin chei este foarte îngust, dar de o frumuseţe rar întâlnită. Acum să nu credeţi că doar aceste chei le veţi vedea, vă vor încânta privirile şi Cheile Întregalde şi Poiana Galdei.

        

    Sâmbătă 2 Iunie 2018

    Alarma sună, mmmm…. după o zi grea una nouă acum se arată. Aroma cafelei ne alunga şi ultimele urme de somn. Obiectivul nostru – Cheile Râmeţului. Dăm drumu la GPS şi urmăm indicaţile până când într-o intersecţie din Aiud (că aici ne-am peterecut noaptea) îmi aduc aminte că, parcă văzusem eu un indicator ce arata spre Cheile Râmeţului. Ajungem la vestitul semn (normal că am ignorant GPS-ul care urla de zor “La prima intersecţie întoarceţi!” (nu chiar cu cuvintele astea, însă cu acelaşi înţeles). Şi vedem că scrie Ponor “x” Km. Hmmmm Ponor, Cheile Râmeţului, eh tot pe acolo, distanţa dintre ele ne fiind aşa de mare în km. Şi ajungem dragi cititori prin nişte păduri de un verde parcă furat de la smarald. Iesim din pădurile răcoroase unde ne părăseşte şi asfaltul luându-ne în primire aventura.

    Admirăm gropile ce ne chinuiam să le evităm şi ne continuăm drumul.

     

    • Aline cât mai avem?
    • Nu ştiu, că nu ştiu unde mergem!
    • Nu-I nimic, o luăm tot înainte că oricum în altă parte nu avem unde merge, iar de întors nu se pune problema.
    • Pe harta îmi apare că ne îndreptăm spre mănăstirea Râmeţ.
    • Pune Aline Gps-ul pe mănăstire că unde-i mănăstirea sunt şi cheile .

    Zis şi făcut, iar în faţa noastră se afişează un tablou demn de poveste. O adevărată panoramă a munţilor. Trag maşina pe dreapta, nu de alta, însă curios, nu eram singurii care vizitau acele coclauri.

    • Ce spui Alin, merită locul o cutie?
    • Categoric Da!

    Aşa căutăm noi frumuşel un loc’şor şi uite cum locul se îmbogăţeşte cu comoara noastră. Facem poze şi încântaţi că ziua se arată bogată în locuri, ne continuăm drumul. Hopa uite şi un izvor cu o apă cristalină de ţi se răcea gâtlejul doar auzind-o cum curge. Localizăm un loc numai bun de ascuns comoara noastră, totul după ce ne-am aprovizionat cu apa înbietoare. O da, ziua este clar pentru pus cutii.

     

    Şi mergem noi ce mergem până ajungem în Râmeţ. Aici după ce am trecut de şcoala generală, vedem o bifurcaţie în care bineînţeles, nu tu mamă de indicator. Un drum ducea la mănăstirea Râmeţ, iar celălalt drum ducea spre…… . Mă uit cu Alin pe harta din telefon (unde totul pare atât de aproape şi unde toate drumurile “sunt” asfaltate) când lângă noi opreşte o maşină şi ne întreabă :

    • V-aţi rătăcit?
    • Păi, un pic. Vrem să ajungem în Cheile Râmeţului.
    • Hmm ,drumul ce coboară duce la mănăstirea Râmeţ şi de acolo puteţi să mergeţi la chei, dar nu prea vă recomandăm, drumul este foarte rău, mai rău ca pe aici. Nu vreţi să vedeţi Ponorul? Şi acolo este frumos.

    Medităm noi repede şi constatăm că Vânătările Ponorului erau pe lista noastră de vizitare şi cu zâmbetul pe buze cerem indicaţiile de riguare.

    • Mergeţi tot înainte, ne spune şoferul, până ajungeţi în Brădeni şi acolo în centru satului este un punct de informaţii turistice, întrebaţi acolo şi o să vă spună pe unde să o luaţi spre Ponor.

    Luăm calea spre-nainte şi după aproximativ 800m întâlnim o casă, care, spre surprinderea noastră, era locuită de oameni nu foarte învârstă, după cum ne aşteptam noi. Oameni care prin simplitatea lor iţi aducea zâmbetul pe buze. Oameni care deşi erau singuri pe acel deal imens, iţi zâmbeau senin şi dădeau bineţe de parcă te cunoşteau de când ai fi făcut primi paşi pe această lume.

    Ei, haideţi să lăsăm melancolia şi să vă povestesc cum am ajuns într-o curbă cu o mica parcare (dacă pot să îi spun aşa, idea este că nu blocam drumul aşa tare) . O luăm pe poteca care părăsea drumul şi ajungem pe o creastă de unde aveam o privelişte de 360 de grade. Nu am la mine dicţionarul de metafore pentru a putea descrie sentimentul impactului cu panorama.

       

    • Merită locul o cutie? mă întreabă Alin
    • Da, cu sigurantă da!
    • Păi şi crezi că o va căuta cineva?
    • Nu ştiu dacă o va căuta cineva, dar cutia va arăta geocacherilor că aici este ceva “ Senzaţional” !

    Si pe aici ne este drumul,hai că nu mai avem mult până la Brădeşti, când Alin îmi spune că pe hartă îi apare un monument istoric. Ajungem şi la monument şi vedem că este un monument ridicat în cinstea eroilor căzuţi în cel de-al doilea război mondial. Credeţi că am plecat de acolo fără să populam locul? Nu, nici gând, mai ales că ne-am amuzat, pentru că în locul nimanui, ceva mai departe de monument, era construită o toaletă, una pentru bărbaţi şi una pentru femei.  “Eşti ceea ce laşi în urmă!” spun multe anunţuri în care atrag atenţia oameniilor “domni de neam”. Asta ne arată că oamenii ăştia chiar îşi iubesc munţii de care au grijă, asta o demonstrează florile de la monument, cât şi toaleta din vârful muntelui.

    Impresionaţi de tot ce văzusem până acum, continuăm cu încredere drumul. Ajungem şi în minunatul Brădeşti unde în centrul satului găsim 3 panouri informative cu trasee pentru Vânătările Ponorului, Cheile Râmeţului şi Cheile Mănăstirii. Centrul Informativ, poliţia cât şi magazinul din centrul satului erau toate închise, doar câţiva săteni cântau bucuroşi, acompaniaţi cu câte o sticlă de clătit gura în centru satului. Cât stăm noi şi medităm ce să facem, vin nişte oameni de la câmp. Bucuroşi că îi vedem, le cerem sfatul, dacă drumul spre Ponor este accesibil cu maşina.

    • Se poate până la un moment dat, de acolo trebuie să mergeţi pe jos.

    Drumul ce ducea la Ponor este un drum de ţară cu pietriş şi se arăta mult mai bun faţă de cel pe care tocmai îl parcursesem. Pentru că ţineam cont şi de spusele celui de dinainte (lăsăm Cheile Râmeţului) şi pornim spre Ponor. Ei dragilor acum începe aventura cea mai cea! Drumul pietruit ne părăseşte uşor, uşor ,peisajul, casele, cu acoperişul de paie, rasfirate, una la sute de metri faţă de cealaltă, ne fură încetişor şi ne trezim pe o poteca de unde doar maşinile de teren şi căruţele au ce căuta pe acolo, sau poate chiar ATV-le. Dacă întalneam un câine în faţa, nu aveam pe unde să-l ocolesc, eventual dacă urca el dealul sau se dădea în valea de lângă drum. Cu a-ntâia şi a doua, după aproape o jumătate de oră, dacă nu şi mai bine, ajungem la drumul ce duce la Vânătările Ponor. Şi ca toată aventura să fie piperată  când credeam că am scăpat, din faţa noastră vine o maşină (deja eram pe un drum cu jumate de metru mai lat fata de cel pe care venisem ). Ce să fac? Nu aveam de gând să cad în mica vale şi cum “banda“ mea era cea de lângă peretele muntelui, încerc să urc maşina măcar cu o roata pe peretele muntelui, încercând să fac loc celui din fata mea. Uf, gata, totul este bine, ajungem şi la punctul “până la un moment dat”, lăsăm maşina (după aceea o controlăm ca nu cumva să se fi rupt ceva la ea şi nu curge nimic) şi ne îndreptăm spre cascadă.

     

    • Uite Alin! Acolo chiar trăieşte cineva. Sunt haine întinse la uscat!

    Aceea casă are vecini la aproape un km dacă nu mai bine, cu animale care îşi văd de păşunatul lor liniştite, ignorând curioşii ce le privesc.

    Despre cascadă ce să vă povestesc? Este de o splendoare de nedescris, însă ce ne-a uimit cel mai mult era poteca şi balustrada amenajată de curând, cel mai probabil de oamenii ce locuiesc în căsuţa de lângă cascadă.

     

    După ce ne-am atins obiectivul pornim la drum, de data acesta asfaltul ivindu-se în faţa nostră.

    • Ce facem acum, mergem la Huda lu’ Papară? întreabă Alin
    • Da, ca şi aşa nu este departe şi de mult vroiam să ajungem.

    Aici alte peripeţii, nu la fel ca cele pe care le-am lăsat în urmă, dar de povestit. Ştiind că aici este o cutie, încercăm să o localizăm. Semnal cu bucata, cel mai bine este sa vii pregătit de acasă cu spoilăre şi hinturi, nu ca noi care ne învârteam precum pasărea în jurul cuibului căutând semnal. GPS-ul parcă se amuza de noi şi ne aruncă dintr-o parte în alta. Facem o pauză şi încercăm să explorăm peştera. Pe unde să trecem şi care o fi poteca? Nimic specificat. Nu stăm noi mult pe gânduri, ne descălţăm şi tranversăm apa care la primul pas era acceptabil de rece, dar după doi paşi, ne-a venit să urlăm de rece ce era. Am ajuns la gura peşteri iar imensitatea ei mi-a dat sentimentul, cum că, ar vrea să mă înghită. Odată erau nişte trepte prinse pe peretele peşterii, care acum nu mai există, smulse din cine ştie ce cauză. Apa rece ne-a făcut să ne oprim la intrarea ei dar totodată ne-a făcut să ne promitem că vom reveni să explorăm ce nu am apucat acum.

      

    După o aşa zi, oboseala şi-a spus cuvântul făcându-ne să ne îndreptăm spre Alba, unde aveam locul de campare. Ieşim pe DN-ul mult visat ,aveam asfalt cu duiumul şi loc lejer pentru două camioane, claustrophobia mea revenind la starea de linişte. Suspinând şi pregătindu-ne pentru cei 100 km de parcurs, apas pedala de acceleraţie. După ceva km il aud pe Alin:

    • Las-o mai încet!
    • De ce? întreb eu mirată, pentru că stiam că şi el este nerăbdător să ajungă la campare
    • Ajungem la cascada Sipote.
    • Aventura noastră încă nu s-a încheiat? Ok! Cred că pot să mai fac faţa la o aventură.

    Cascada se poate vedea din drum, probabil este şi un traseu de munte ce te duce lângă ea, noi o să căutăm acest traseu altă dată. Căutăm locul unde să ascundem cutia, pregătim cache-ul şi…. SURPRIZĂ! Dacă parcarea a fost goală când am ajuns noi, acum era ocupată de încă trei maşini, uni se pregăteau să işi pună masa, alţii scoseră cafelele şi ţigările, iar ceilalţii profitau de apa rece ce venea de la cascada aproape de locul unde vroiam să punem comoara.

      

    • Ce facem? îl întreb pe Alin
    • Aşteptăm să plece? răspunde acesta
    • Pe bune ? Oamenii aceştia s-au oprit să stea să se odihnească, nu să privească cascada!

    Divinitatea însă a ţinut cu noi iar cei care au hotărât să îşi dezamorţească membrele nu erau curioşi ce facem noi.

    Ne îndreptăm spre Alba, iar în faţa noastră un peisaj  de poveste. Din păcate nu am putut să punem nici o cutie, linia albă continua nelasându-ne, iar parcările lipseau.

    Indicatorul ne arată să facem dreapta şi drumul ne duce în vestitul sat Rimetea, unde tocmai în această zi era un spectacol, iar aglomeraţia îşi spunea cuvântul. Aici este ascunsă o cutie, încercăm să găsim un loc de parcare (bună glumă asta) şi găsim tocmai la aproximativ 30m la ieşire din sat spre Coltesti. Parcăm maşina şi ne îndreptăm spre cutie, făcând slalom printre oameni şi maşini. Ei, cutie dragă cutie, unde poţi fi tu ascunsă, că semnalul aici iar se dădea la bucată. Citim hintul însă, abandonăm deoarece strada şi terasa erau “bucşite” de oameni. Credeţi că ne-am dus pasivi la maşină? Ei aşa am facut până în secunda când m-am oprit (Alin fiind in faţa mea nu a văzut că eu m-am oprit, iar timp să-l strig nu am mai avut) şi am început să coordonez puţin circulaţia. Erau atâtea maşini parcate pe ambele sensuri, că circulaţia se făcea pe o singură bandă, iar maşinile veneau din ambele sensuri. Salvez situaţia pe moment însă ne fiind plătită pentru această muncă şi timpul fiind destul de târziu las munca specialiştiilor şi îmi văd de drum recuperându-l pe Alin care se uita mirat la mine.

     

    • Ce? îl întreb eu. Nu ai văzut că s-au blocat şi nu îi ajuta nimeni?

    Nu mai zice săracu nimic şi ne vedem de drum în continuare. La Colţeşti aici totul este mai simplu. Satul era liniştit lăsându-ne pe noi să ne facem treaba.

    În drumul nostru trecem prin Cheile Vălişoarei, pe lângă cetatea Trascăului  toate acestea de o frumuseţe de ţi se taie respiraţia. Nu oprim însă ne promitem că vom reveni pentru a le explora mai bine.

      

    Aventura de pe ziua de astăzi se termină când ajunem la locul de campare unde proprietarul ne aştepta dornic să ne asculte poveştile şi să ne sfătuiască pe ce drum să o luăm a doua zi.

     

    Duminică 3 Iunie 2018

     

    Alarma sună? Nu! Însă cântecul cocoşului din depărtare şi mirosul de cafea proaspătă( făcută de Alin) mă îmbie să mă trezesc. Zâmbesc, ce somn plăcut am avut, greierii având grijă să alunge toată oboseala prin cântecul lor.  Acum la cafea îi caut cu privirea, toţi stau ascunşi prezenţa noastră fiind un pericol pentru ei.

    • Vezi găurile din pământ? îl întreb pe Alin. Acelea sunt găuri făcute de greieri.
    • Aşa de mari?
    • Uite unul, este mai curios şi vrea să iese afară.

     

    Şi aşa ne petrecem următoarele 15 min stând şi urmărind greierele cum curiozitatea îl scotea din căsuţa lui. Îi dăm o bucăţică de pâine ca mulţumire pentru cântecul din seara precedentă.

    • La mulţi ani!

    Mă întorc şi văd o privire caldă şi înduioşitoare. Mintea mea începea să lucreze la putere maximă.

    • Ai uitat? întreabă Alin
    • Pe moment da. La multi ani si tie!

    În acestă zi, acum 12 ani, am făcut schimb de jurăminte. Nu intrăm în detalii că devine povestea prea siropoasă.

    Strângem cortul, ne luăm rămas bun de la proprietar, nu înainte de a lua acordul acestuia pentru a pune o cutie şi aici.

    Obiectivul nostru pentru ziua de astăzi: terminarea traseului prin Cheile Ampoiţei ( data trecută a trebuit să-l abandonăm din cauza ploii) şi Piatra Boului. Mergem să rectificăm coordonatele la o cutie unde văzusem că aveam probleme (de data aceasta având în dotare şi un Garmin).

    Terminăm traseul şi ne îndreptăm spre Piatra Boului. Întrebăm un localnic până unde se poate merge cu maşina, pentru că panoul care prezenta Piatra, scria doar detalii despre aceasta şi un simplu 500m. Maşina am lăsat-o în vecinătatea panoului, accesul până la piatră făcându-se doar pe jos.

    • Ce facem, mergem la ea? Este cam înorat! spune Alin

    Îmi ridic privirea şi văd cerul negru deasupra munţiilor.

    • Hai să încercăm. Luăm pelerinele în caz că începe ploaia. Poate reuşim să ajungem până la Piatră şi măcar vedem dacă merită să facem un traseu .

    La Piatra Boului este deja o cutie. Dam drumul la GPS şi ne luăm după acesta.

    • Mie îmi arată 800m nu 500 cum scrie pe pancardă, zice Alin
    • 500 sunt până la piatră, poate cutia este pusa în vârf, zic eu plină de speranţă.

    O luăm printe case, pe o potecă plină de urme de vaci, ajungem în plin câmp, urmărim cerul care se înegrea tot mai rău, ascultăm tunetele ce se auzeau în depărtare  sperând în continuare că, curenţii de aer de deasupra munţiilor vor întoarce norii si îi vor alunga din calea noastră. E he he însă socoteala de acasă nu bate cu cea din târg şi când mai aveam vreo 400 m până la cutie (în linie dreaptă, că gps-ul nu calculează curbele şi urcuşul) apare un mai ditai  fulgerul pe cer, punându-ne să facem cale întoarsă repejor. Gata, nu era de glumă, se anunţă potopul. Fugim la maşină, ploaia pornindu-se tocmai când am ajuns la aceasta. Pornim uşor, făcând dese opriri deoarece ploua aşa de tare că nu mai puteam vedea nimic prin parbriz. În Alba Iulia, când am zis că am scăpat, după ce trecem de cetate, vine iar potopul obligându-mă să trag pe dreapta ca să nu fac nici un accident. Stăm cuminţi în maşină, aşteptând să se liniştească vremea. Credeţi că sa liniştit? Păi când şi când se mai liniştea, însă a trebuit să o luăm din loc deoarece strada se inundase aşa de tare, încât şi capacele de la gurile de canalizare săreau în sus.

    ”Fugim” de acolo ca să dăm de mai rău, intrăm pe o straduţă unde apa venea şi mai mare de cât cea pe care o lăsasem în urmă, maşinuţa noastră era jumătate în apă, canalele au devenit adevărate fântâni arteziene. Scăpăm şi de aici, ieşim din oraş, facem încă câteva opriri şi cu chiu, cu vai, lăsăm potopul în urmă, odată cu ieşirea din oraş.

    Ce a fost asta? De unde a venit? Nici noi nu ştim! Însă ne bucurăm că autostrada nu avea pe ea nici pic de strop de ploaie. Dacă Kassandra până acum o ora era plină de praf, acum strălucea.

    Am ajuns acasă cu bine, după un weekend plin de peripeţii, cu un bagaj emoţional plin cu de toate. Noi însă suntem incăpăţânaţi şi i-am promis Pietrei Boului şi Cheilor Rameţului că nu ne vom lăsa până nu le vom explora.