Blog Geocaching Romania

Geofest 2016 – Jurnal de călătorie

17 iunie 2016

Event Cache BeerFest
Am pornit pe jos către event, trecând prin Piața Mică unde am oprit pentru rehidratare. FITSul se lasa asteptat asa ca am pornit iar la picior prin Piata Mare si apoi pe bulevard pana la BeerFest unde am continuat rehidratarea.
Rand pe rand ni s-au alaturat si alti … insetati… de cunoastere…

Letterbox Hybrid Floricica
Gasita in cadrul GeoFest 2016, in sesiunea de pregatire de la BeerFest (hidratare si administrare de vitamine – mici) pentru un roadtrip de poveste. sau povesti.

18 iunie 2016

Sibiu - Agnita - Sighisoara
Event Cache CoffeeFest
noah! ca doar nu poti pleca la drum pe stomacu gol si cu gps-ul derutat!
eu am luat cu cafeluta dupa cafeluta, si o limonada cu socata ca sa garniseasca brosura si ecusonul ce au sa ne tina pe calea dreapta 🙂

Traditional Cache Biserica fortificata Daia – Thalheim
Am baut la Frieda si a doua cafeluta, dar tot nu m-am trezit bine.
La Daia m-am trezit abia dupa ce am plecat de la cache ca n-am bagat de seama biserica !
Vad acum pe street view ca n-ar fi fost departe si ca poate merita un cache mai aproape de biserica, insa fara sa vad locul cu pricina am incredere ca locatia aleasa a fost poate cea mai potrivita…

Traditional Cache Biserica evanghelica Casolt – Kastenholz
Daca la Daia am ratat biserica aici am vazut-o chiar foarte de aproape. Locatia e chiar foarte bine aleasa.
Mare pacat ca vecinatatile incep sa sufere din cauza graurilor…

Letterbox Hybrid Biserica fortificata Rosia – Rothberg
Eheiii !!! Lucrurile merg in crescendo!
Biserica asta arata chiar mai bine, am vazut si interiorul (usa de lemn era lasata deschisa, doar grilajul era inchis), pe o latura e deja renovata. Foarte misto!
Cacheul? Meserias la culme. Buna idee, bine lucrat, pozitia excelent aleasa, nu te deranjeaza nimeni.

Eh, pe Mio si pe Vanatori i-a agatat pastorul sa ramana probabil la slujba, ca au plecat cand ne intorceam noi de la Vurpar… 😉

Traditional Cache Biserica fortificata Vurpar – Burgberg
La Vurpar lucrurile n-au mers prea bine.
Din sat am vazut indicatia catre biserica si am continuat cu incredere indicatiile GPS-ului, doar ca n-am oprit unde ar fi trebuit, am crezut ca voi gasi pe drum un loc unde sa opresc sau sa intorc, insa drumul a devenit din ce in ce mai putin drum si tot mai mult aratura.
Intr-un tarziu am revenit acolo unde GPS-ul indica cel mai apropiat punct al strazii fata de biserica si cache. Am debarcat, si am dat buzna pe prima poarta… oopps! era o curte privata….
Am revenit pe strada si am observat scara ce duce spre biserica. Bun! Am ajuns la poarta de intrare in biserica, insa lacatul din poarta nu lasa nicio sansa de abordare…
Am dat ocol, am studiat toate gardurile…, si am sunat owner-ul. Zice: “prin cimitir”…
Pe harta Garmin Romania era clar marcat cimitirul, doar ca prin iarba inalta nu se vedea niciun mormant.
Hmmm! Am innotat prin iarba pana in zona cacheului. Am dat de zidul bisericii, si am inceput sa il pipaim. Noroc ca eram mai multi ca altfel il pipaiam cat ar fi fost ziua de lunga. In cele din urma am gasit si cutia.
Phuau! Asta n-a fost deloc usor, desi cutia nu are prea multe stele. Tricky!

Traditional Cache Centrul Cercetasesc Nocrich
Noroc ca Alin si Issa stiau locul. Altfel, n-as fi intrat in curtea asta nici daca vedeam indicatoare cu “geocaching ahead”. Mda. Stranie experienta.

Traditional Cache Biserica fortificata Marpod
In Marpod things are strange. The Mair tryed harder to make nice places around the churck instead of the church itself. Well. Mister Mair! Try to repair the church and make it visitable and you will have planty of moneys to do everything else…

Traditional Cache Fagaras Panorama

De nu stiu cate ori am gresit drumul in excursia asta. De data asta am mers pe drumul bun dar am ratat acest cache cu vreo 3 sau 4 sute de metri. A meritat sa ne intoarcem.
Nori negri veneau dinspre Medias, si ne-am temut ca ne prinde furtuna. Se auzeau descarcari electrice in departare. Szilard ma intreaba: “nu e periculos sa ne urcam in copac atunci cand fulgera?”, “pai, nu” zic eu, “ca se urca Larissa” :)))
Multumim Issa ca ne-ai scutit de efort 🙂

Traditional Cache Biserica fortificata Chirpar – Kirchberg
Nici la Chirpar nu ne-a fost usor. Am lasat masinile la drum si am dat ocol scolii si bisericii. Am gasit si intrarea in curtea bisericii si am cautat peste tot pe la zidul de imprejmuire, ca sa constatam in final ca Alin a fost mai inspirat si a dibuit ascunzatoarea. Ce sa zic! Coordonatele nu sunt mult prea gresite (vreo 5-6metri) dar noi am insistat sa cautam unde nu trebuie cand lucrurile erau mult mai evidente.
Of, canicula asta ne joaca feste!!!!

Traditional Cache Biserica fortificata Vard – Werd
Daca la Chirpar a mai fost cum a fost, in Vard interpretarea gresita poate fi groaznic de gresita.
De mugelsi nu mai zic, in toiul zilei e greu sa treci neobservat, iar in rest cred ca devine imposibil.
Noroc ca Larisa a fost iarasi insistenta si ne-a scos din …
Merci Issa!

Traditional Cache Biserica fortificata Agnita – Agnetheln
Agnita. Oras mare, frumos, case aranjate, cetateni activi. Prea activi.
Noroc ca Alin a fost capel maistru si s-a orientat rapid. Noi ceilalti am incercat sa distragem atentia … trecatorilor.
Biserica fortificata Agnita
Biserica e mare, frumoasa, aranjata cat de cat, arhitectura deosebita. Of, Doamne! de ce nu sunt locurile astea mici muzee, ar merita cu varf si indesat fiecare banut.

Traditional Cache Biserica fortificata Ruja – Roseln
La Ruja l-am intalnit pe cel care are grija de biserica, ne-a poftit inauntru si am vizitat biserica, putin prafuita dar in stare buna. Ne-a povestit ca au renovat cat de cat casa parohiala in care vor sa deschida un fel de pensiune si cu banii astfel obtinuti sa renoveze si biserica.
Cel mai rau arata scoala care e imediat mai jos de biserica.

Traditional Cache Biserica fortificata Netus – Neithausen
Biserica din Netus era inchisa asa ca ne-am indreptat atentia catre cache, cu grija insa pentru ca mai erau unii care si-au indreptat atentia asupra noastra neavand altceva mai bun de facut.
Biserica fortificata Netus

Traditional Cache Biserica fortificata Bradeni – Henndorf
Cand am ajuns la Bradeni si am intrat in parcul de langa biserica deja Alin fremata de nerabdare sa ii gasim cacheul. Nu puteam sa il lasam sa fiarba asa ca am gasit-o destul de repede. Nu stiu daca asta l-a dezamagit sau nu, dar ascunzatoarea e foarte bine aleasa si sper sa reziste cacheul timp indelungat.

Traditional Cache Piramidele din Apold
Cacheul asta e mai simplu de abordat daca vii dinspre Apold spre Agnita, altfel poate fi riscant sa opresti masina. Am gasit repede cacheul insa piramidele le-am admirat de la departare. Era timpul sa mergem catre Sighisoara sa lasam organizatorii sa pregateasca eventul de seara.

Traditional Cache Biserica fortificata Apold – Trappold
Ultima oprire inainte de Sighisoara. Din locul cacheului nu se vede prea bine biserica ce sta cocotata pe un delusor destul e inalt. Nici cacheul n-a fost usor de gasit, coordonatele erau deplasate cu cativa metri si am avut nevoie de un indiciu suplimentar, insa cu el am gasit foarte repede cutia.

Event Cache Road Trip GeoFest
Calatorului ii sade bine cu drumul dar nici hodina nu-i prisoseste!
Am campat la Aquaris unde s-a intamplat primul GeoQuest, cel din 2009. Eheeei, ce amintiri, s-au cautat cutii, s-a rezolvat un puzzle pe care s-a pierdut si s-a castigat un ceas…

Dupa zapuseala de pe drum am trecut destul de repede la rehidratare, la modul intensiv, si asta a dezlegat limbile si povestile s-au intins pana tarziu in noapte.

Legendele locale spun ca unii temerari au plecat la o sesiune nocturna de cautat cutii cam pana cand i-a prins ploaia 🙂

19 iunie 2016

Sighisoara - Biertan - Medias - Sibiu
Traditional Cache Biserica fortificata Danes – Dunesdorf
Am purces de dimineata dar nu inainte de cafeluta sa continuam Road Trip in cautarea bisericilor fortificate. Danes e prima oprire a zilei, rezolvata rapid de Petronel care facut un park and grab elegant.

Traditional Cache Biserica fortificata Laslea – Großlasseln
Langa biserica din Laslea am zabovit ceva mai mult timp, am facut si poze, multe poze.

Traditional Cache Biserica fortificata Saros pe Tarnave – Scharosch
Cu locatia cacheului asta nu ma prea impac, e prea riscant plasat dupa sicana de reducere a vitezei. Culmea e ca inclusiv acolo s-au nimerit niste mugelsi dubiosi…

Traditional Cache Erodtemplomok Erdelyben – Berethalom
Biserica din Biertan am vizitat-o in 2010 cand am nimerit un festival medieval.Biserica fortificata Biertan - alee cu arcade Am revenit cu mare placere pentru ca e una din cele mai impunatoare biserici fortificate, se poate spune ca e mai mult cetate decat biserica. Fiind reparata si reamenajata merita oricand o vizita. Am intalnit doua grupuri de turisti, unul european, unul asiatic, veniti cu autocarele.
Biserica fortificata Biertan - turn sudCache-ul e foarte bine plasat insa a trebuit sa asteptam binisor pentru ca s-au perindat multi mugelsi din cele doua grupuri.

Traditional Cache Biserica fortificata Richis – Reichesdorf
La Richis am gasit usor cacheul pentru ca e ferit de mugelsi din centrul cultural dar mai ales comercial al satului 😉

Traditional Cache Biserica fortificata Pelisor – Magarey
Fara sa ma uit asupra descrierii am fost tentat sa opresc inainte de curba la dreapta, in dreptul unei fantani. Nu ar fi fost cea mai buna alegere, bine ca am primit instructiuni sa continui drumul pana in poarta casei parohiale.
O iapa cu manzul ei pasteau in curte, iar in rest nu ne-a intrebat nimeni de sanatate in cursul excursiei catre biserica.
Petronel s-a asezat la umbra imediat in dreptul casei parohiale.
Biserica fortificata PelisorE bine sa urmezi poteca si sa urci treptele catre biserica, pentru ca scutesti o portiune de balarii. Apoi pana la cache am innotat obligat intr-o mare de balarii si urzici si la amiaza fiind era deja sufocant de cald si asta accentua efortul. Elena si Mara Ioana au valsat foarte elegant pana la cache in incercarea disperata de a evita urzicile. Pana sa parasim GZ ne-a ajuns din urma si Mio dar l-am lasat sa caute singurel si l-am asteptat la umbra unde era si Petronel.

Traditional Cache Pupaza din Tei!!!
Un cache select, cu audienta… si mai selecta.
Primul auto-selectat s-a cocotat rapid si a aruncat bomba: “cine nu se urca nu se semneaza!”.
Al doilea l-a urmat rapid, si in momentul ala am zis ca nu tre sa ma las mai prejos bursucului din scetch-ul cu Toma Caragiu.
Si uite asa ne-am gasit trei pupazoi in copac sa cautam “ghici ciuperca ce-i”…

Mi-am dovedit dreptul de a fi semnat in logbook :))) … iar pupăza din tei sa fie povestita mai departe…

Traditional Cache Biserica fortificata Alma Vii – Almen
La Alma eram deja patru masini. Noroc ca nu e genul ala de sate in care lumea sta in poarta sa vada ce se mai intampla pe ulita, ca ar fi zis ca e vreun alai de nunta.
Am urcat incet catre biserica insa din cauza lucrarilor de renovare nu am intrat, inca nu e vizitabila. Am lasat Alma Vii in urma si am intrat in taramul celor drepti sa cautam cacheul. Era liniste… si multa pace …

Traditional Cache Biserica fortificata Mosna – Meschen
Mosna. Alt sat mare, frumos, dichisit, iar biserica fortificata ocupa o pozitie impunatoare in mijlocul lui.
Cacheul e intr-o laterala, langa parcul cultural.

Traditional Cache Biserica fortificata Axente Sever – Frauendorf
A fost cat pe ce sa dam disparut cache-ul din Axente Sever intrucat ascunzatoarea e destul de adanca si trebuie verificata cu atentie. Din fericire e cam singurul loc plauzibil si asta restrange mult aria de cautare.

Traditional Cache Biserica fortificata Seica Mare – Marktschelken
Am lasat-o pe Maria sa descopere cutia.
Asta e genul de cache Matroska. Nu zic mai mult ca devine spoiler.
O babuta de peste drum a devenit destul de curioasa din cauza prezentei noastre acolo, si evident eram deja a nu stiu cata gasca in ultimele doua zile care se opreste si se fatzaie pe la gardu bisericii, incat ne-a dat buna ziua.
Noi, baieti finuti cu buna crestere, i-am dat la randul nostru buna ziua dar atat, asa ca babuta s-a vazut nevoita sa isi caute de ale ei.

Traditional Cache Biserica fortificata Rusi – Reussen
La Rusi a fost ultima oprire in drum catre eventul de incheiere din Sibiu. E clar ca terenul din zona nu e foarte stabil, nu doar turnul bisericii e inclinat, pare ca si zidul fortificatiei e afectat si poate ca nu mai sta mult in picioare.
Biserica fortificata RusiMergeti sa vedeti turnul din Pisa…, pardon, din Rusi. Se vede mult mai bine cat e de inclinat de pe drumul mare, cand iesi din sat catre Sibiu

Event Cache GeoFest Sibiu 2016
Multe multumiri Emil – Csipike, Alin si Larisa – Issa Sysaa, pentru un weekend de neuitat, cu un tur de forta pe la bisericile fortificate, cu peisaje minunate, o seara grozava in Sighisoara si doua in Sibiu (plus o cafeluta dupa cafeluta :))
TFTRoadTrip!

…în loc de încheiere…
Event Cache It’s The End???
Un sfarsit e un inceput!
Nu am ramas pentru inca o cafeluta, am sorbit-o acasa, relaxat, privind aevea prin aburii cafelei traseul parcurs si am inceput deja sa fac planuri pentru ce am lasat in urma…

 

1 Response

  1. Pingback : Evenimentele anului 2016 | Geocaching Romania

Leave a Reply