Oamenii legii
Povestea s-a intamplat in primavara anului 2011. O zi insorita, una din primele zile de primavara adevarata a anului 2011. Am iesit impreuna cu sotia mea Krisztina si cu aia mica in carucior sa cautam un cache mystery pe care il rezolvasem de ceva timp. Lume multa in parc dar din fericire cutia (un ou de plastic, dar mai mare decat cele de la Kinder Surprize) era ascuns intr-o zona mai putin expusa. Cautarea a durat mai putin de 5 minute (remarcati ce agili geocacheri suntem…). Am luat cache-ul si ne-am indepartat de ascunzatoare. Ne-am asezat pe o banca si am compus un log laudativ la adresa mystery-ului a carui rezolvare fusese intr-adevar foarte agreabila.
Apar doi indivizi dubiosi, cam negriciosi, unul imbracat in trening iar celalat in blugi si cu un pulover:”Actele dumneavoastra va rog, suntem de la politie!”
Si imi baga sub nas o insigna mare, ca in filmele americane. Cam ciudat, nu? Imediat mi-am dat seama ca sunt victima unor infractori. Asa ca am intrebat cu tupeu: “Pentru ce motiv imi cereti sa va arat actele?”
“Un control de rutina; pentru siguranta dumneavoastra.”
“Bun-bun, dar nu aveti voie sa imi cereti actele fara nici un motiv. Trebuie sa imi spuneti un motiv.”
“Un control de rutina”, se tine tare negriciosul.
“Ma rog, si daca sunteti de la politie, de ce nu sunteti imbracati in uniforme?”, intreaba nevasta-mea.
“Pai asa lucram noi, in civil!”
“V-as arata buletinu, dar parca as prefera…”
“Preferati la sectie?”
“Sau macar in prezenta unui politist imbracat in uniforma”, zic. “Imi mai aratati odata legitimatia aia a dumneavoastra?”
“Sigur, dar nu pot sa v-o dau in mana.”
Ma fac ca citesc foarte atent legitimatia si in sfarsit ii dau buletinul. Asta i-a mai destins si pe ei. In timp ce unul imi verifica buletinul cu un fel de walkie-talkie, celalat imi marturiseste:
“Acu’ sa spun de ce v-am intrebat… V-am vazut cum cautati pe langa gardul ala si ni s-a parut ciudat… pot sa vad si eu ce aveti in cutia aia?”
Si atunci brusc m-am dumirit: cei doi ciudati chiar erau politisti, doar ca deghizarea lor era grozav de buna:
“Aaaa, deci aveati un motiv sa imi cereti actele. Asa este OK.”, spun eu si ii inmanez cache-ul. “Este un joc: nu nebun arunca o piatra si zece intelepti o cauta”.
Domnul politist sub acoperire studiaza oul, il deschide cu greu, se uita scarbit inauntru, rade.
“Doar sa ma lasati sa il pun la loc si sa nu il luati de acolo”, ii rog eu.
“Sigur, nici o problema. Ne cerem scuze ca v-am deranjat.” Cel cu buletinul imi arata pe aparatul lui-minune o poza cu mutra mea (poza de pe buletin) si niste informatii despre sectia la care fusese emis actul de identitate:
“Acum vedeti ca chiar suntem de la politie?”
In fine. ne despartim buni prieteni, ei imi ureaza “Spor la treaba in continuare!” si eu raman uimit de faptul ca totusi, desi nu pare, unii politisti fac ceea ce trebuie sa faca…