Când afli de locuri pline de povești (mai bune sau mai rele ), pașii te îndeamnă sa urmezi calea poveștii.
La evenimentul de GeoQuest 10 ce l-am organizat în 2018 nu am reușit sa ajungem sa punem micile comori in toate locațiile pe care ni le-am propus, astfel încât, după eveniment, ne-am hotărât să vizitam aceste locuri. De Roșia Montană și de Satul Geamăna am tot auzit povestindu-se și parca nu credeam acele povesti triste.
Dimineața nu apuca cocosul sa se dezmeticească si sa dea trezirea cu cântecul său, ca noi ocupam deja loc la masa pentru micul dejun, spre surprinderea proprietarilor pensiunii unde ne cazasem (chiriașii lor se trezeau de obicei la ora 08:00, noi la ora aceea făceam cu mâna de rămas bun).
Traiască Google Maps care ne-a arătat drumul spre Geamăna. Eh, da, nu e chiar asa de simplu pe cât va las sa credeți. GPS-ul ne îndruma spre satul Posogani. Si cum ne bucuram noi de drum asfaltat, iaca ca se termina si in fața noastră se ivește un drum nu foarte prietenos. Dăm ocole drumului, ne întrebam dacă GPS-ul nu s-a încurcat cumva (mai greșește si el, e de înțeles) si, ca sa fim siguri ca mergem pe drumul corect, abordam un localnic ce isi vedea liniștit de treburile lui prin curte (norocul nostru ca oamenii de la țară se trezesc cu noaptea in cap). Consăteanul când aude că vrem sa vizitam biserica ce a fost inundata de Ceaușescu, bucuros ne îndrumă si ne asigură ca drumul neprietenos ce se zărește este cel corect.
- Mergeți și vizitați, este foarte frumos locul și ce-a mai rămas din biserică. Luați-o tot înainte , drumul este bun, l-au reparat că îl folosesc si cei de la ……… .
Mulțumim de sfaturi, urcam in mașina șiiiiii mergem. Drumul a continuat la fel de neprietenos (gropi, pietre, urcat….) însa cum ambiția a fost mare, noi nu ne-am lăsat.
Ajungând la podul de piatră indicat de ghidul nostru, ne-am oprit sa însemnam locul cu o cutie. Lânga noi se oprește încă o mașină din care au coborât 3 bărbați, 2 mai învârsta si unul tânăr. Mai întrebam încă o data de drumul spre Geamana iar unul din bărbații mai învârsta se apropie bucuros de noi si ne explică pe unde sa o luăm.
- Luați-o pe drumul acesta, mergeți tot înainte si veți ajunge la Geamana. Puteți sa va întoarceți pe acest drum după ce ati ocolit tot lacul, sau faceți dreapta unde se ramifica drumurile. Eu în acest loc m-am născut si crescut, ne spune bătrânul cu emoție in glas in timp ce privirea i se plimba pe dealurile verzi, dorul de locurile copilăriei citindui-se in ochi. A trebuit sa ne mutam când au inundat valea, acum stau la Timișoara, nu am mai fost aici de 30 de ani! Emoția ce l-a cuprins i-a întrerupt câteva secunde glasul, lacrimile jucându-i in ochi.
Ne-a urat o zi bună si a fugit pe o poteca ce ducea pe dealuri. Muți la aceasta avalanșă de emoții, ne-am dus sa punem cutia pe pod.
Drumul nu este foarte lat, astfel ca am fost nevoiți sa mergem încet nu doar din cauza gropilor, acest lucru dându-ne prilejul sa admiram mai bine peisajul. Găsisem un loc din care se vedea lacul gri. Coboram, mai punem o cutie, facem poze si ne întâlnim cu un grup de tineri veniți si ei sa viziteze locurile.
- Sunt și pe aici Geocutii ???
Tânărul știind de Geocaching iar cum pe tricourile noastre scria numele jocului, totul a devenit clar pentru el.
- Nu sunt, răspund eu , dar vor fi in curând.
- Foarte bine, răspunde acesta, locul merita. Mai in față o sa întâlniți si lacul rosu, zici ca este plin de sânge, așa de roșu este.
Înaintând pe drum ajungem si la poteca care duce mai aproape de turla biserici din satul ce odata a fost Geamana. Poteca se poate vedea ușor, mai ales ca sătenii ramași au ridicat pe partea opusă o alta bisericuță in care sa își spună rugăciunile. Curios dar aici încă mai locuiesc oameni. Vederea este unica. In jur totul este gri, o mâzgă care la prima vedere pare a fi întărită te ispitește sa înaintezi spre turla însa pașii lăsați in ea de niște curioși te fac sa dai înapoi. Înmărmuriți ne întrebam oare cât de înaltă a fost biserica, de numai aceasta se mai vede.
De ce nu se mai vede nici măcar un acoperiș de la vreo casa care a fost îngropata? Răspunsul l-am aflat muult mai târziu (la o saptamana după ce ne-am întors din concediu, când am făcut mici săpături pe internet legat de acest sat). In trecut, biserica se construia pe deal pentru a fi cea mai înaltă clădire din sat, tocmai ca mersul la slujbă să „refacă“ simbolic drumul lui Iisus pe dealul Golgotei.
Găsim un loc pentru mica comoara din Geocaching, mai aruncam o privire spre turla ce striga parca după ajutor pentru a fi salvata de la înec si mergem mai departe. Cu siguranță nu vom uita acest loc.
Lacul plin de “sânge” dupa cum ne-au spus grupul cu care ne-am întâlnit, a fost un mare WOW pentru aceasta zi.
Șocant pe lângă culoarea lacului a fost faptul ca la câțiva metri de lac sunt case in care trăiesc oamenii. Culmea ca știu sa iți zâmbească si sa te primească cu bratele deschise. In timp ce admiram împrejurimile, o femeie ce împinge sprintena o roaba, ne zâmbește senina si ne întreabă:
- Vă place la noi?
Surprinși de tot si neștiind cum sa răspundem fără sa părem șocați am spus:
- Nu vezi așa ceva în fiecare zi!
Așa și este. Este altceva sa vezi un lac roșu, o biserică scufundata, dar când privești in urmă la istoria locurilor….. emoția ți se așează în gât (corp).
Un alt vizitator ne abordează si ne spune ca in satul Vinta se mai pot vedea crucile mormintelor scufundate de devărsările miniere.
Adica se mai pot vedea? ne întrebam noi. Scurgerile de la mina se pare ca încă se produc, valea fiind inundata in fiecare zi putin câte putin. Acest lucru l-am putut observa când am trecut cu mașina prin pârâiașul devastator si mașina a început sa patineze, norocul nostru, ca la sfatul mecanicului, am lăsat cauciucurile de iarna, se pare ca știa el ceva.
Am mers pe lângă lacul insângerat pana am dat de o alta culoare a lacului.
- Ce apă turcoaz! exclama Alin. Oprește sa facem poze!
Culoarea o poți vedea doar in pozele din reclama stațiunilor turistice din occident si parca tresare inima in tine când vezi ca si noi avem asa ceva. Ahhhh, dar la noi apa aceasta nu este tocmai recomandata pentru scăldat, ca in occident.
Ajungem și in Vinta unde vedem satul cu cele câteva case in care locuiesc oamenii ce nu au vrut sa își părăsească pământurile si cimitirul inundat cu biserica la care apa cea turcoaz așteaptă sa o inunde si pe aceasta.
Ne uitam si nu ne vine sa credem, parca trăim in alta lume. Aici lumea își vede liniștita de treaba privind curioși vizitatorii căutând ceva……ce anume, nu aș putea sa spun.
Ne uitam la ceas si vedem ca este trecut de ora 15. Am pierdut noțiunea timpului cu privitul peisajului astfel ca ne grăbim sa terminam traseul ce trebuia făcut in 3 ore. Ajungem într-un loc in care se pot vedea combinația celor 3 culori: gri, rosu și turcoaz. Clar si aici punem o cutie. Unul făcea poze, altul sapa loc pentru cutie, muncă in echipă, ce mai !
Totusi nu înțelegeam de ce consateanul nostru ne-a spus ca drumul este bun ca doar il practica si cei de la baraj . Si atunci ne plesnește relevația , ăștia sigur au mașina înalta gen jeep sau duster, cu astfel de mașini nu te doare capul. Ajungând la barajul lacului am oprit sa mai facem câteva poze, nostalgici ca lăsam totul in urma, când o mașina opreste langa noi pentru a ne cere indicații pentru biserica scufundata. Bucuroși ca le putem oferi informații ajutătoare le explicam toată experiența noastră din aceea zi.
- Sunteți de la vre-o revista sau ceva de genul??? ne întreabă doamna din mașină.
- Nu, răspundem noi.
- Am văzut ca sunteți îmbrăcați la fel si aveți scris o adresa pe spate si ne-am gândit ca sunteti de la vreo revista ce vrea sa promoveze locurile.
Le-am explicat de Geocaching, ce este si ce facem noi, iar răspunsul lor a fost spre surprinderea noastră:
- Bravo voua, țineți-o tot asa, pentru ca avem nevoie de oameni ca voi. Și veseli isi iau rămas bun de la noi plecând sa vadă Geamana si locurile de care le-am povestit.
Se pare ca totuși satul Geamana nu a fost uitat, cum au crezut alții.
Lacul a apărut și în presa străină
Locație Lacul de decantare Geamăna:
] This year we celebrate 100 years since the 
