Și dacă tot e primul articol de blog din acest an, aș vrea să încep prin a vă ura, din partea mea și din partea AGER, un mare și călduros LA MULȚI ANI! Fie ca 2020 să fie un an fenomenal, să vă bucurați de multe experiențe memorabile și să găsiți și mai multe locuri minunate și cutii incredibile.
După cum știți, de câțiva ani, Groundspeak oferă câte o pereche de suveniruri pentru a sărbători încheierea anului, respectiv începerea unuia nou. Anul acesta ele au fost niște suveniruri înaripate care amintesc de pasărea Phoenix.
Eu unul, încerc să fac evenimente (Event cache) ca să marchez trecerea dintre ani. Și dacă mai reușesc și să le fac în locuri cât mai diferite, e și mai bine. De exemplu, acum doi ani am făcut evenimentele în Olanda, anul trecut am spus “Adio 2018” în România și “Salutare 2019” în Danemarca iar anul acesta… ei bine despre asta vreau să vă povestesc acum…
31 Decembrie 2019, ora 08:00 locația: Vejle, Danemarca. M-am suit în tren cu bicicleta, spre orașul Fredericia, pentru a participa la un eveniment organizat de niște amici.
După 30 de minute pe tren și 40 de minute de pedalat, după ce am mai găsit două cutiuțe prin apropierea evenimentului, m-am găsit cu restul jucătorilor, aproape 30 de suflete și ne-am urat “Bună dimineața și La Mulți Ani” (GC8GM2J).
GC8GM2J – Adio 2019 de sub pod
Planul în continuare era să mă sui înapoi pe bicicletă până a gară și să iau alt tren spre al doilea eveniment, la 65km distanță, în orașul Ringe, pe insula Funen (Fyn). Dar cum la eveniment m-am întâlnit cu un prieten care locuiește chiar acolo și de asemenea mergea la al doilea eveniment, m-a luat și pe mine cu mașina. Pentru că nu încăpea în mașină, am lăsat bicicleta aici la pod, urmând să rezolv mai târziu cu ea.
Și fiindcă aveam destul timp până la al doilea eveniment, am reușit să găsim împreună câteva cutii prin zona aceasta. Pentru mine era prima oară când eram aici, deci toate cutiile erau negăsite, iar pentru el doar câteva erau noi.
Al doilea eveniment (GC8FEHR) a însemnat o caldă regăsire a unor dragi prieteni. Pe Funen (Fyn) am foarte mulți prieteni pe care nu i-am văzut de ceva vreme, așadar am avut multe de povestit. De asemenea acest eveniment a venit la pachet și cu un FTF de grup, la un multi-cache publicat special pentru această ocazie. De obicei nu prea sunt de acord cu “FTF de grup“, dar de data asta chiar am fost primul care a rezolvat sarcina, așa că mă simt dator să mă declar FTF 😀
Cumva timpul a fugit pe nesimțite și a trebuit să plecăm rapid ca să prindem cel de-al treilea eveniment al zilei, al meu, în Odense. Și fiindcă mergeam în aceeași direcție (mulți dintre noi), am acceptat invitația făcută de Lisa de a merge cu mașina ei din Ringe până în Odense la GC8GN61.
Aici m-am revăzut cu și mai mulți oameni dragi de pe Fyn! Spun și mai mulți, pentru că nu toți au avut timp pe 31 să vină la multiple evenimente, deci nu au participat la cel din Ringe. Dar acesta al meu era mai special, așa că au venit cu mare drag să îmi spună “La revedere”.
După încheierea evenimentului, am pornit iar la drum, de data aceasta cu Garminman7k în spatele volanului, până în Vejle, pentru ultimul eveniment al zilei: GC8GN6G.
Deja era târziu în zi, nu mulți au mai fost dispuși să iasă din casă pe frig și întuneric, așa că participarea a fost modestă… dar destul de bună. Adică, după ce am avut evenimente la care nu a venit nimeni, consider acum că și un participant e bun. Ce e peste 1 e deja lux! 😀
E imposibil de recunoscut în fotografie, dar o parte din cei prezenți aici au fost și dimineață în Fredericia. Mă bucur că au găsit timp să participe și seara.
No bun. Acum că i-am spus “ADIO” lui 2019 cu patru evenimente (și vreo 10 cache-uri), e timpul să ne ocupăm și de 2020!
Pentru multă lume asta însemna pregătiri de petrecere și artificii. Pentru mine a însemnat un drum spre aeroport, și îmbarcarea într-un zbor spre România. Am făcut revelionul în avion, pentru prima dată în viața mea! Eu și încă vreo câțiva nebuni care au ales să călătorească în această noapte.
Nu a fost poate cel mai fain revelion, dar pentru aproximativ 50 lei biletul de avion de la BLL la IAS, merită! Și fie vorba între noi, nici cel mai prost revelion n-a fost! Și ca să știți… când zbori așa printre fusuri orare, sărbătorești revelionul de două ori…
Am ajuns la Iași unde, după câteva ore de somn, aveam să găzduiesc evenimentul de început de an. Să-i urăm Bun Venit lui 2020, din Piața Unirii Iași: GC8H01Y – Hello 2020, Bună dimineața Iași! Și nu, nu am fost singurul matinal. Spre surprinderea mea, chiar s-a trezit lumea!
Am avut plăcerea să întâlnesc forța nouă a geocaching-ului din Iași! Sunt încântat că au decis să se trezească așa de devreme în prima zi din an, ca să vină să ne întâlnim.
Evenimentul mi-a depășit orice așteptare! În căutarea unui loc unde să bem ceva cald și să ne încălzim, am intrat în Hotel Traian (exact lângă GZ). Din păcate nu era deschis restaurantul, dar ne-am strecurat … (PSSST, secret) până la ultimul etaj să admirăm priveliștea. Și acum ați aflat în ce oglindă a fost făcută poza de grup de mai sus:
După ce am ieșit din hotel am mai stat să vorbim afară puțin, până am înghețat. Ca să ne încălzim, am decis să pornim în găsirea unei cutii din apropiere, ocazie prin care CO (cotosilv) urma să facă mentenanță.
După ce am terminat cu o cutie, cumva ne-am pus în mișcare spre încă una, și apoi încă una și tot așa până au trecut vreo două ore. E drept, mai mult eu am avut de logat cutii, căci geo2cat și exploraptor le găsiseră deja cam pe toate.
Înainte să ne despărțim aveam să aflu că există și niște cutiuțe noi nouțe prin oraș, așa că am profitat de faptul că sunt deja aici și de faptul că orașul era încă adormit, ca să fac și un FTF! Pesemne că am făcut chiar două.
Pot să spun că a fost un început de an foarte promițător!
Dacă ați ieșit la vânătoare în aceste zile și v-ați logat deja cutiile, ați primit și voi cele două suveniruri:
Vreau să le mulțumesc în special colegilor din Iași pentru că au venit la întâlnire și s-au plimbat răbdători cu mine pe la cutiile din Iași, și bineînțeles să vă mulțumesc vouă că ați citit tot până aici!
Vă încurajez din toată inima să găzduiți și să participați la evenimente, deoarece aveți ocazia să întâlniți oameni extraordinari!
Acestea fiind spuse, sper să ne revedem în curând! Un an nou minunat să aveți!
Sibiu, -11 grade, o zi liberă pentru cei doi geocacheri . Își pun în gând să facă puțină mentenanță, iar Păltinișul le face cu ochiul . La ora 11 autobuzul plecă din gară aducându-le acestora surprizele zilei. Ajunși la munte, prima destinație a fost Schitul Păltiniș. Cutia avea un DNF (Didn’t Find It) așadar trebuia verificată. Ajunși în apropierea locului, părăsesc drumul și se afundă în zăpada neatinsă de om. Găsesc copacul ce adăpostea comoara, iar după câteva clipe de răscolit zăpada, își dau seama că lipsea cutia (cel puțin așa cred ei, însă se vor lămuri la primăvară când zăpada se va topi).
În Păltiniș vremea era mult mai frumoasă și cu câteva grade mai mult față de oraș, ceea ce i-au determinat să rămână mai mult decât și-au plănuit. Cum prima cutie a fost verificată, Larisa și Alin se îndreptă acum spre cutia Păltiniș care trebuia înlocuită. La cât de înaltă era zăpada, nu mai puteau pune cutia în același loc așa că aruncă fiecare privirea în jur și văd alt loc în care ar putea pune mica comoară. După 10 minute totul era gata, iar cutia reapărea mândră pe hartă. Drumul vechi le încântă privirea iar pașii lor calcă pe zăpadă bătătorită.
– Hai să vedem ce cutii apar cu probleme! spuse Larisa.
– Ar fi “Izvorul Hohe Rinne“ iar restul sunt în regulă, dar putem totuși să le verificăm, răspunde Alin. Ajunși la locul cutiei “Trecătoarea Cerbilor“ aceștia se apucă de ferit zăpada de la trunchiuriile copaciilor.
– Alin, ajungem iarăși să ne căutăm propriile cutii! Parcă îl aud iar pe Mio cum ne critică.
– Lasă-l că nu știe el ce facem acum .
Era clar, iarna este greu de căutat pe la rădăcinile copacilor mai ales când zăpada este de jumătate de metru. Și totuși cutia era la adăpost atât de zăpadă cât și de curioșii care puteau să o facă dispărută.
Fericirea se putea citi pe chipul celor doi când își aduceau aminte de cutiile puse pe lângă pârtia Oncești și de logurile acestora.
– Doamne Aline ,îți aduci aminte de “Grenada Ofensivă?“ Cum era logul acela care ne-a făcut să râdem cu lacrimi?
– Stai că-l citesc acum : “O…DA! Super distracție cu gașca {FTF} și la cutia asta! Dacă Alin nu-și cumpără GPS dedicat nici după cutia asta, înseamnă că trebuie să “aranjăm” următorul concurs cu premii 😉
Lăsând gluma la o parte, experiența așa în gașcă cu proprietarul nedumerit până la lacrimi … e de neprețuit.
Când Larisa a găsit “piatra dintre copaci”, am crezut că-i da cu ea în cap.
” :)) sper să nu-mi șterge-ți logul ăsta “… însă ați fost așa simpatici că nu m-am putut abține să nu pun un pic de sare pe rană.
PS. În primii mei 5 ani de geocaching am pus și căutat cutii cu un GPS de mașină … de’ați ști cât am sughițat anii ăia..
– Da, am fost de pomină atunci, iar după toată aventura asta a mai urmat și “Stația Meteo“, parcă și acum te văd când ai venit și mi-ai spus “Mami, ăștia ne-au luat piatra!”
– Nu-mi mai adu aminte! zise Alin zâmbind, nu degeaba cineva ne-a scris în log : “Aoleu! Unde-i piatra? Sigur au luat-o ăștia cu grătarele!” …asta poate dacă fripturiști erau din neamu lu’ Shrek.
Timpul a trecut și așa au ajuns la izvorul renumit din Păltiniș. Cu cutia pregătită, cei doi intră în pădurea înzepezită.
– Îți mai aduci aminte locul? întreabă Alin.
– Dacă nu mă înșel drept in față.
De căutat… au căutat, dar zăpada le-a venit de hac.
– Care era hintul?
– Care să fie Aline?!? A fost anul pietrelor !
După încă 10 minute de căutare, cei doi au amânat căutarea pentru primăvară , ajungând la concluzia că, dacă nu sunt cutii noi de căutat în împrejurimi, nu strică să ți-le cauți pe ale tale (asta dacă ai norocul să le și găsești ).
[gdlr_heading tag=”h2″ icon=”icon-flag” font_weight=”bold”]La Mulți Ani România!!![/gdlr_heading]
A devenit deja o tradiție pentru noi (Radu C și Mircea.C) să sărbătorim Ziua Națională a României logând un cache undeva pe un munte: în 2014 am fost în Munții Ciucului (GC1GGVZ), în 2015 am fost pe Hășmaș (GC5Q3MF) iar anul ăsta… Ei bine, anul ăsta a fost o aventură ce trebuie detaliată.
Totul a pornit de la o postare pe care am văzut-o pe facebook (Geocaching Romania e și pe facebook) despre un cache T5. Nici măcar nu am citit cu atenție textul ci imediat ce am văzut că e despre „T5” mi s-a aprins beculețul și am deschis Project GC, ca să văd ce T5-uri sunt prin România și ce aș putea încerca iarna asta. Și uite așa am aflat că în Suhardul Mic, lângă Lacul Roșu, există două cache-uri T5 pe proaspătul traseu Via Ferrata. Și unde mai pui că niciunul din aceste cache-uri nu fusese găsit până acum? FTF și Via Ferrata? Da, vă rog! Imediat i-am scris lui Mircea și am început să planificăm aventura de 1 decembrie.
A fost foarte din scurt… imediat ce m-am întors în țară, am și plecat la munte :D. E fain tare să ai așa prieten pe care să-l suni și să-i spui despre o plecare la munte pe neașteptate, ca să cauți o cutie nemaigăsită, pe o vreme incertă și el să spună: DA, mergem!
Și uite așa, pe 1 Decembrie, dis-de-dimineață, ca să avem toată ziua la dispoziție, am pornit spre Lacul Roșu. Muream de nerăbdare, vă jur… abia am reușit să dorm câteva ore în noaptea anterioară. Dar în același timp mă temeam că dacă pornim pe traseu imediat ce ajungem, poate nu mai găsim loc la hotel. Așadar, deși știam că check-in-ul era abia după ora 14, la 8.10 când am ajuns noi am intrat la recepție să întrebăm, poate, poate… Da, se poate! Ni s-a permis să ne cazăm mai devreme și am scăpat de-o grijă și de o parte din bagaje. Bun, foarte bun început de zi!
La Lacul Roșu am mai fost, dar nu urcasem niciodată pe vreun traseu de munte de aici. Nici prin cap nu mi-a trecut! Așa că nu știam exact de unde să pornim, pe unde să mergem sau cum să ajungem la via ferrata. Am căutat pe internet detalii despre traseu, dar nu am găsit nimic concret. Doar un articol de ziar care anunța deschiderea traseului (fără să ofere nicio informație utilă, desigur). Cu toate acestea, am sperat ca, fiind un traseu abia inaugurat, să existe destule marcaje și indicatoare ajutătoare. Plus că harta mea din aplicația de geocaching îmi arată și potecile de munte, deci nu putem spune că eram total nepregătiți.
Dacă și tu vrei să parcurgi traseul ăsta și ești în căutare de ceva informații, mă bucur că ai ajuns să citești articolul meu!
[gdlr_heading tag=”h4″ ]Via Ferrata ”Wild Ferenc” pe Suhardul Mic, în apropiere de Lacul Roșu[/gdlr_heading]
[gdlr_tabs style=”horizontal” initial=”1″]
[gdlr_tab title=”Română”]
Lungimea traseului: 200m;
Altitudine maximă (Vârful Suhardul Mic): 1345 m;
Diferență de nivel: 173 m;
Dificultate: mediu/dificil;
Timp de parcurs: 50 min (nivel avansat);
Limitări: permis persoanelor peste 150 cm înălțime (minim 14 ani);
Parcurgere: sens unic urcare (se coboară pe potecă);
Parcare: N 46° 47.658 E 025° 47.709;
Acces: Pentru a ajunge la versant, respectiv la cablul de oțel, se merge pe traseul montan triunghi albastru cu pornire din apropierea Hotelului Turist. Intrare în traseu: N 46° 47.698 E 025° 47.871 . Se urmărește marcajul triunghi albastru (asistați ocazional și de săgeți indicatoare spre „Wild Ferenc”) până în apropiere de Șaua Suhardului de unde putem vedea clar versantul. Săgețile indicatoare ne spun să mergem spre dreapta, spre versant, dar dacă nu vezi indicatorul, pe la N 46° 47.869 E 025° 47.596 mergi spre dreapta înspre masivul stâncos. Imediat ce ieșim dintre copaci, se pot zări pe stâncă marcajele traseelor de escaladă și puțin mai spre stânga, pe măsură ce ne apropiem, observăm panoul informativ de la intrarea în via ferrata și mult așteptatul cablu metalic. E timpul să vă echipați!
[/gdlr_tab]
[gdlr_tab title=”English”]
Trail lenght: 200m;
Maximum height (”Suhardul Mic” Peak): 1345 m;
Elevation: 173 m;
Difficulty level: average/hard;
Climbing time: 50 min (advanced level);
Limitations: allowed for people over 150 cm height (older than 14 years);
Crossing: ascending only (descending is done on the trail)
Parking: N 46° 47.658 E 025° 47.709;
Access: To reach the start of the ferrata trail, the start of the steel cable, we follow the hiking trail marked with ”blue triangle” that starts near Turist Hotel: N 46° 47.698 E 025° 47.871. At the start we find an info panel about the via ferrata and also along the hike trail we have, here and there, marked arrows pointing the way to „Wild Ferenc”. We follow them until close to „Șaua Suhardului” from where we can see the rocky face of „Suhardul Mic”. There is an arrow sending us to the right for via ferrata, but if you miss this, turn right at N 46° 47.869 E 025° 47.596 and head towards the mountain. Just as you exit from between the trees you can clearly see the full mountain and the also the markings of the climbing routes. As we approach the base of the mountain, to the left we can see the info panel marking the start of Wild Ferenc via ferrata and the steel cable we were all waiting for. It is now time to get your gear on!
[/gdlr_tab]
[/gdlr_tabs]
Pe aici e drumul
De aici pornește traseul
Cam așa arată via ferrata
Nu durează mult până te îndrăgostești de via ferrata
Traseul este minunat! Foarte bine executat, cu destule trepte artificiale cât să traversezi ușor. Nu uita din când în când să privești în spate, să admiri priveliștea! E superbă!
Am urmat traseul până am găsit zona pe care ne-o prezenta fotografia SPOILER din listing-ul cache-ului. Aici ne-am apucat să căutăm prin pietre și zăpadă până mi-au înghețat complet mâinile. Am încercat toate variantele posibile fără să părăsim cablul de oțel. Dar când am văzut că nu găsim nimic a fost timpul să scot din rucsac coarda și gri-gri-ul. Acum cu noua asigurare am putut extinde aria căutărilor și la foarte scurt timp cache-ul a fost găsit. Sub nici o formă nu recomand să părăsiți asigurarea pentru a căuta cache-ul. Chiar dacă terenul pare accesibil și oricât de siguri pe voi vă simțiți, se poate întâmpla să alunecați… e destul de mult până jos! Așadar, e nevoie de echipament adițional pentru a ajunge în siguranță (asigurat) la cache. Să aveți asta în vedere când porniti la drum!
După ce am logat fericiți cache-ul și am făcut selfie-ul tipic, am strâns tot echipamentul și ne-am continuat drumul pe versant spre partea cea mai faină din traseu: o urcare verticală, un pod suspendat minunat și ultimele trepte care necesită un mic efort suplimentar (dacă ești mai lung de picioare, probabil e mai ușor). Când am ajuns sus și am ieșit de pe cablu singura mea dorință era să nu se termine traseul, să mai fie un alt cablu care să ne ducă mai departe… dar nu mai era. Atât a fost! Ajunși aici am mai găsit un cache, al doilea T5 din seria WF, încă un FTF pentru noi. Am făcut o poză pe vârf, bineînțeles, apoi am coborât înapoi în Șaua Suhardului pe poteca marcată cu triunghi albastru pe care am părăsit-o la poalele versantului. Deși dimineață și cât timp am urcat noi nu am zărit pe nimeni care să urce pe ferrata, când am ajuns în șa am observat un grup de 6 persoane împrăștiat în diferite etape ale traseului.
Primul cache al zilei
Pe vârf, după al doilea FTF
erau 6 cățărători pe traseu când noi am coborât
A durat cam 3,5 ore să parcurgem ferrata, să găsim cache-urile, să luăm masa de prânz și să revenim în șa. Era acum ora 13.10 și ne îndreptam spre Vârful Suhardul Mare, căci doar nu era să încheiem ziua așa devreme. Cache-uri nu am mai căutat azi, dar ne-am bucurat de o bălăureală pe nemarcate până pe vârf, de priveliște și de un soare care ne-a mângâiat puțin printre copaci. Frumos tare!
Nu aveam planuri bătute în cuie pentru a doua zi… urma să ne întoarcem spre casă și să ”facem ceva” pe drum dar nu știam ce… Seara la hotel ne-am uitat pe hartă să vedem ceva trasee interesante… ne-am uitat pe niște cache-uri din apropiere… Dar eram încă sub vraja „via ferrata”, așa că am început să căutăm și alte trasee din țară. După o mică documentare pe mobil am decis: ne trezim devreme dimineață și plecăm la Turda! Fotografiile văzute pe net și articolele citite ne-au convins: atacăm Cheile Turzii și T5-ul de acolo.
[gdlr_heading tag=”h4″ ]Ziua 2 – Via ferrata Cheile Turzii[/gdlr_heading]
Aveam emoții în ceea ce privește vremea. Pe drum am avut parte de cer cenușiu, ninsori, drumuri acoperite de zăpadă…. Dar eram în misiune, mergem mai departe! După ora 8, adică la o oră mai decentă, am sunat să cerem informații despre traseu. Totul era ok, cablul e întreg, nu sunt probleme cu zăpada, dar era anunțat vânt puternic. Ei nah, ne descurcăm noi cu vântul! Doar nu ne încânta deloc cerul cenușiu sau ninsoarea pe care o vedeam prin parbriz…
Din fericire, pe măsură ce ajungeam mai aproape, vremea se îmbunătățea. În Turda am văzut și soarele! SUPER!! Când am ajuns în Cheile Turzii parcă era toamnă. Nici urmă de zăpadă. Doar frig și ud… Ne-am luat rucsacii și am plecat, căci era deja târziu și ne aventuram în necunoscut! Voiam să terminăm pe lumină. Dacă în Suhard nu eram siguri pe unde să mergem fiindcă traseul e nou și nu s-au scris articole descriptive încă, aici am avut mai mult noroc: am găsit o descriere destul de amănunțită pe internet.
Chiar și așa, la fața locului altfel stau lucrurile. Imediat după al patrulea pod, urmezi poteca la dreapta și ajungi pe un mic platou de unde pleacă niște trasee de escaladă. Aici pare să se încheie poteca dar dacă urci în continuare cu grijă, vreo 10 metri, spre dreapta, dai de un cablu de oțel subțire. Nu-l vezi de pe platou! E un cablu de vreo 8mm diametru prins în pitoane de alpinism, nu tocmai ce ne-am așteptat. După ce parcurgi lumgimea asta de cablu, mergi o vreme neasigurat până dai de cablul gros de oțel. De aici începe distracția!
Am uitat să spun că în timp ce noi am hoinărit să găsim intrarea în traseu, respectiv primul cablu de oțel, vremea s-a schimbat. Începuse o furtună de zăpadă care ne-a cam pus pe gânduri… Până am ajuns noi la cablul gros, deja totul era acoperit cu un strat alb. Am urcat o perioadă fără să putem vedea nimic în spate decât gri și ninsoare. Dar când în sfârșit s-a înseninat puțin și s-a oprit furtuna, am putut admira priveliștea.
Cum nu știam exact traseul, iar GPS-ul era total pierdut din cauză că ne aflam „sub munte”, am început să căutăm cache-ul prea devreme. Ni s-a părut nouă că aici ar fi „urcarea verticală”, dar nu era! Cum nu am reușit să găsim nimic, am continuat să urcăm și abia apoi am descoperit zona descrisă în indiciu. Fain tare! La scurt timp am găsit și cache-ul. Era într-adevăr locul cel mai bun pentru un cache!! Foarte fain. Totuși indiciul ar trebui actualizat: recipientul nu e un ou, e un petling (preform).
După ce am logat cache-ul și am făcut selfie-ul tipic de la GZ, ne-am aventurat spre „urcarea verticală”, probabil partea cea mai dificilă din traseu. Nu a mai durat mult și cablul de oțel ajungea la final. Traseul de via ferrata era gata. Păcat! Mare păcat! Noi mai vrem! Mai aveam de urcat până la vârf. Ar fi fain dacă s-ar „cabla” și restul traseului până la cruce. Probabil se consideră că nu e cazul, deoarece se poate parcurge și fără asigurare, dar mie mi-ar fi plăcut, mai ales pe vreme ca asta, să fi avut cablu.
Am ajuns la Cruce, punctul cel mai înalt din această excursie, am făcut câteva fotografii și apoi am coborât pe traseul punct roșu până la cabana Cheile Turzii. Noroc de harta pe care o aveam pe telefon, căci imediat ce am ajuns sus s-a lăsat o ceață atât de deasă că nu vedeai la 10 m în față… Așa prin ceață am găsit și al doilea cache de aici de sus, apoi am continuat să coborâm spre cabană. Marcajele cam lipsesc, dar am consultat gps-ul cât de des posibil și am ajuns cu bine la bază.
Pot spune că am avut noroc de o vreme extraordinară și per total a fost o experiență minunantă! E un loc grozav de vizitat, dar probabil mai târziu în iarnă e mult mai dificil, sau imposibil de parcurs.
Deci e gratis
În chei, numărăm poduri
Grozavă priveliște
Da, l-am găsit!
Vremea s-a îmbunătățit!
Genial traseu! n-are cum să nu-ți placă
Urcarea verticală
De sus se vede mai bine!
We made it!
Da, s-a înseninat cât să facem poze
Coborârea pe potecă
Iarna ca-n povești
Am intrat în traseu târziu și ne-am băgat în necunoscut, dar ne-am încadrat perfect în timp și am ajuns înapoi la mașină înainte să se înnopteze de tot. Am folosit ultimele minute de lumină ca să mâncăm (pe traseu am uitat de masă) și apoi am pornit la drum. „Perfect timing!”
Uite așa, total neplanificat ne aflam noi tocmai în inima țării.. Acum aveam drum lung de parcurs până acasă, dar din fericire asfaltul era curat și am ajuns în siguranță. Deși pe drum erau multe alte cache-uri, nu am oprit la ele fiindcă aveam destinații clare, eram în misiune. Și nu de alta, dar să mai lăsăm cache-uri și pentru alte excursii 😀
Nu știu cum să spun, dar parcă toate astrele s-au aliniat ca să avem noi două zile minunate. Absolut totul a fost perfect!
Așa am serbat noi Ziua Națională a României în 2016: pe via ferrata!
