Tag: Bran

  • The best finds are the other geocachers 😁

    The best finds are the other geocachers 😁

    Salutare!

    În caz că încă nu mă cunoști, frumos este să încep prin a mă prezenta – mă numesc Claudia / geo2cat , sunt din Focșani și pentru moment, viața mea e în plină desfășurare în Iași. Nu sunt foarte veche în joc- l-am descoperit abia în noiembrie 2019, însă de atunci, Geocaching a devenit pasiunea numărul 1!

    Cu mai multe detalii nu vreau să te plictisesc, tot ce pot să adaug este că dacă încă nu ai vizitat Iașiul, ar fi bine să îl adaugi pe lista de to do – are cutii frumoase, creative și cel mai important, vei fi întâmpinat de niște geocacheri foarte sociabili -suntem doar la un mesaj distanță și sărim în ajutorul oricui!😊

    Acest articol e scris din mai multe motive și le vei afla pe rând. Am emoții pentru că e prima dată când îmi public gândurile și trăirile, așa că sper că toate cuvintele se vor așeza frumos în sufletul tău, atunci când citești aceste rânduri.

    În urmă cu ceva timp, la nivelul comunității din Iași, au fost câteva glume legate de crearea unor lumânări cu tematică Geocaching – iar eu, cât în glumă, cât în serios, îmi asumasem răspunderea de a le produce, lumânările fiind una din mica mea pasiune – e cel mai creativ și relaxant mod de a uita câteva ore de toate grijile cotidiene- Radu C a contribuit cu codul trackable, iar Exploraptor a făcut și un eveniment intitulat Amin! – asta a fost și provocarea, dar și responsabilitatea mea, în mod oficial, de a lansa o geo-lumânărică!

    Evenimentul a fost unul super reușit, ne-am revăzut cu o mică parte din comunitatea ieșeană iar geo-lumânarea și-a făcut oficial primii prieteni!

    Zile întregi m-am gândit cum aș putea să fac ca această lumânare să fie legată de cei dragi mie, de toate evenimentele frumoase și amintirile cu și despre geocaching, iar răspunsul a venit pe neașteptate!         

      Pe 7-9 mai 2021 a avut loc celebrarea a 20 ani de Geocaching în Româniaiar locația a fost la Bran, pentru că acolo a fost ascunsă primul cache din țara noastră, în anul 2001!

    geocoins aniversare 🙂

    Încă nu îmi vine să cred că am ținut în mână primul logbook din țara noastră.. sunt file de legendă!

    Log-ul primului cache din România

    Unul din evenimentele frumoase a fost cel de La mulți ani, Garu! – dedicat omului ce face voluntariat de 10 ani și ne ajută să întreținem acest hobby minunat, ce te scoate din zona de comfort, îți pune mintea la contribuție și te scoate din casă chiar și la 12 noaptea, pentru un FTF! 😊 ( pentru cei ce încă nu știu – FTF= first to find = recompensa morală pe care o primești când ești primul ce ajunge la o cutie publicată)

    A fost ocazia perfectă pe de o parte,de a revedea jucătorii pe care deja îi știam din alte circumstanțe și îi îndrăgeam nespus și pe de alta, de a face cunoștință cu oamenii pe care îi știam doar din log-uri și povești, legende vii ale Geocaching-ului – nu cred că reușesc să exprim în cuvinte cât de fain și emoționant a fost! Să fiu sinceră, personal, eu m-am topit și după copilașii întâlniți, nu doar adulții au oferit o companie extrem de plăcută – și cu ocazia asta, țin să mulțumesc tuturor părinților curajoși ce și-au adus piticii la Bran! 😊

    Am vizitat foarte multe locuri ce te lasă fără cuvinte, am găsit cutii frumoase, creativ construite, am rămas uimită de povestea unor cache-uri, am stat la povești până seara târziu și ce e și mai frumos, aici am avut inspirația și pentru geo-lumânare- am adunat pietricele de diferite forme, mărimi și culori, cu scopul de a le include în povestea asta- planul e ca această lumânare să fie arsă la evenimentul ce va urma, cel de 25 ani de Geocaching în România.

    Și bineînțeles că ai putea spune “Ce o fi fost în capul ei? Ce e atât de special la niște pietre? “ – anticipez acest gând și vreau să ofer o mică explicație – m-am gândit la cât de frumoasă și specială e comunitatea de geocaching din țara noastră. Ca și pietrele de diferite mărimi, unii membri sunt cu vechime în spate, cu mii de cutii și experiențe , iar alții sunt la început de drum, însă plini de entuziasm. Consider că tocmai diversitatea e farmecul acestei comunități.

              Mă bucur enorm că sunt o mică pietricică din tot muntele de oameni de pe acest Glob, sunt recunoscătoare pentru toate clipele frumoase de până acum, sunt norocoasă să cunosc atâția oameni deosebiți și sunt curioasă de tot ce va urma!

              Cum această lumânare nu e un obiect pe care îl voi putea purta zilnic după mine, va fi transformată într-un breloc, cu acel cod trackable dăruit de Radu C, despre care vă spuneam mai devreme – pe acela îl veți descoperi doar când ne revedem fizic-  e o geo-lumânărică despre oameni, amintiri și emoții .

              Ca și încheiere, mulțumesc tuturor celor ce m-au inspirat și m-au ajutat să fac așa ceva! Dacă ai ratat evenimentul de 20 ani, aștept să ne vedem la cel aniversar de 25, să aprindem flacăra acestei lumânări împreună! 😊

    Dacă dorești să descoperi codul lumânării, poți căuta CV2ERH – e felul meu de a-ți mulțumi pentru citirea acestui articol!

  • 15 Ani de Geocaching in Romania

    15 Ani de Geocaching in Romania

    Acest eveniment a fost unul dintre cel mai asteptat de comunitatea geocacherilor, prin simplul fapt ca este primul eveniment national din acest an! Iesirea noastra din perioada de hibernare, gongul pe care il asteptam pentru deschiderea pentru celelalte evenimente!

    A fost un eveniment ce a avut loc pe o perioada de 3 zile la Bran, locul in care s-a publicat primul geocache din Romania pe data de 01.04.2001 de TeamRomania, http://coord.info/GC5D8 ! Aici mentionam ca pe data de 01.04.2016 primul event care deschide intalnirea noastra a fost publicat de faimosul si inegalabilul Garu! Cred ca i-a fost destul de greu sa sa publice acest event, mai alest ca este incepator la asa ceva!(Specific ca specialitatea lui Garu este sa critice, nu sa publice eventruri!)

    garu

    Garu a tinut sa se intalneasca cu noi ca sa ne reaminteasca din punctual lui de vedere ca Reviewer, cum sa publicam cutiile correct, cum sa fim atenti la micile greseli care ne scapa la publicarea cutiilor, etc…

    Cu cat ne apropiam de o ora tarzie in noapte , entuziasmul iesea la iveala impingandu-ne pe fiecare spre “vanatoare”, tinta  fiind Dracula Castle. Uite asa  ne-am luat inima in dinti si am pornit noapte in cautarea mormantului din spatele curtii lui Dracula!

    15aniGcRo 06

    Dupa un drum putin cam anevoios ajungem in locul in  care se presupune a fi ingropata “comoara”  lui Dracula, cautand indicile date de TeamRomania prin geocaching.com gasim si “comoara” mult cautata la noi in tara, avand la momentul de fata peste 70 de favorite!  O adevarata sarbatoare!!!! Dupa peripetiile drumului spre cutie si aventura cautarii acesteia, terminanduse in flesh-urile aparatelor de fotografiat ,flesh-uri pe care chiar si Bollywood-ul le-ar fii invidiat.Toata sedinta a fost sustinuta de glume si presupuneri despre “ce ar fi” si “daca ar veni” si dragul nostru de “Vlad ” la intalnire………nu a fost langa noi, dar ne-a privit de la geamul camerei din castel , de asta suntem siguri!  Gustul aventurii abia se instalase, asa ca ia ghiciti ce… Am plecat spre o alta cutie Secret Fountain http://coord.info/GC2PRDJ aici tin sa il citez un geocacher : “Am plecat de la ‘ mormântul’ lui Dracula, am mers pe coamă, în concertul produs de lătratul tuturor câinilor din Bran, am ocolit niște garduri de sârmă ghimpată, am coborât în vale și am căutat din copac în copac această cutie. Un lucru nu tocmai simplu când e trecut de miezul nopții, dar când ești însoțit de un grup de geocacheri determinați să se semneze în logul ăla, nimic nu e greu. “ Noi credem ca este tot ceea ce conteaza in aceasta comunitate!

    A doua zi dupa micul dejun fortele se mobilizeaza, se pregatesc cutii, logbook-uri, pixuri, woodcoinuri ptr mentenanta cutiilor existente, inlocuirea celor lipsa si plantare de cutii noi.

    15aniGcRo 20

    Geocacherii se impart pe grupe si pornim la drum! Zonele in care s-au plasat cutiile sunt parca rupte din file de poveste, munti ca ai nostril nu stiu daca mai gasim pe undeva, de aceea recomandam aceasta zona tuturor cunoscutiilor indiferent daca sunt geocacheri sau nu. Toate grupele si-au atins obiectivele, ceea ce inseamna ca obiectivul principal al acestui eveniment a fost atins cu succes!

    15aniGcRo 25

    Drep urmare ne indreptam spre “Dejunul in Famile” un moment pe care toti l-am asteptat dupa o lunga plimbare prin munti! Momentul acela cand toti suntem pe deplin satisfacuti!

    Cu cat se apropia seara, apareau si entuziastii geocacheri la HQ pentru a participa la evenimentele propuse ptr acea seara! Seara a inceput cu premierea geocacherilor care au participat la divere activitati in cadrul comunitatii sip e aceasta cale vreu sa le multumesc pentru implicarea lor in activitatiile comunitatii de geocaching, fara ei si fara viziunea lor ptr acest joc nu cred ca s-ar fi ajuns pana aici!

    Discutiile aceste seri continua cu prezentarea AGeR si a proiectelor lor! Cred ca majoritatea va intrebati ce este AGeR, ei bine, este forma legala in care ne organizam noi ca si comunitate Asociatia Geocaching Romania. Asociatia ajuta comunitatea de geocaching sa avanseze, sa marim numarul geocacherilor din tara, nr de cutii precum si calitatea lor, facilitatea comunicarii intre geocacheri. Munca din spatele fiecarui eveniment si proiectele care sunt in desfasurare in cadrul asociatiei sunt posibile datorita voluntariilor din cadrul ei! Va multumim pentru toata munca depusa in aceste proiecte! Vorbind de proiecte si asociatia in sine este un proiect, tinut in frau de Mioritics, cel mai de gasca geocacher, el este creierul acestei operatiuni complexe, el impinge comunitatea spre lucruri mari. Cuvinte de lauda la adresa lui se gasesc cate vreti, este singurul geocacher care ne-a criticat frumos si constructive cand am gresit si ne-a laudat cand am facut bine! Sincer, as prefer de la el criticile decat laudele, sunt mai constructive! J Felicitari Mio pentru ceea ce ai realizat pana acum si speram sa fi alaturi de comunitatea noastra cat mai mult posibil!

    15aniGcRo 17

    Uite asa a venit si ultima zi din cadrul eventului 15 Ani de Geocaching in Romania. Este ziua in care participam la CITO (Cache In Trash Out)! CITO este acel moment in care comunitatea noastra de geocaching isi arata prezenta in acel loc, prin curatarea unei zone propusa de cei care organizeaza eventul! Este modul nostrum de a multumii organizatorilor si mamei natura pentru locurile frumoase pe care ni lea aratat pe parcusul eventului! La incheierea acestui event ne luam la revedere de la prietenii nostrii geocacheri si pornim spre casa, cu speranta ca o sa ne revedem cat de curand!

    15aniGcRo 49

    Cu riscul de a ma repeta, multumim inca odata lui Mioritcs si Asociatiei AGeR, pentru acest weekend minunat pentrecut la Bran! Cu efortul depus de voi acest eveniment a fost un real success!

    MULTUMIM!!