În fiecare zi treci fără să știi pe lîngă o mulțime de comori. Sînt peste 3.000 în toată țara, ascunse în locuri foarte diverse, în oraș sau în afara lui: se numesc geocache-uri, cache-uri sau, mai simplu, cutii, și fac parte dintr-un fel de joc turistic de treasure hunting care se cheamă geocaching. Cutiile astea au volume variabile, de la dimensiunea unei unghii (cutie micro) pînă la gabaritele substanțiale ale unui cufăr sau ale unei lăzi de zestre (cutie large); majoritatea celor ascunse în afara orașelor sînt însă caserole din plastic care se închid ermetic. Înăuntru, obligatoriu, există un logbook, o hîrtie pe care îți treci numele ca să dovedești că ai găsit-o, și, facultativ, diverse obiecte (jucării, fotografii, brelocuri sau orice altceva, limitat doar de
mărimea cutiei, de gradul de creativitate și de imaginația autorului).
Prima dată am auzit de geocaching pe la începutul anilor 2000: în State, era o chestie în mare vogă (cutia inițiatică a jocului a fost plantată pe 3 mai 2000, undeva în Oregon). La vremea aceea, imediat după ce tehnologia GPS a fost demilitarizată devenind disponibilă pentru uz civil, un device GPS era ridicol de scump; legenda spune că jocul a fost inventat de fabricanții de terminale sau de creatorii de hărți digitale pentru stimularea vînzărilor – un mit urban neverificat. Ultima dată am auzit de geocaching vara trecută, pe Vîrful Giumalău, în discuțiile unor oameni care căutau cutia de acolo.
Vineri seară, ca să aflu mai multe despre subiect, m-am întîlnit la o bere cu Alex Purice, „Mioritics“, cum e cunoscut în comunitatea geocache-rilor. Alex a fost mușcat de microbul ăsta acum mai bine de zece ani: a început să caute, în joacă, cutii prin Veneția, împreună cu un prieten, și de atunci nu s-a mai oprit – a găsit peste 4.000, călătorind prin toată lumea, din Peru pînă în Vietnam. În România, fenomenul e destul de răspîndit: mai bine de o mie de user-i au căutat cutii anul trecut; dintre aceștia, vreo cîteva sute sînt foarte activi. Prima cutie din țară a apărut în 2001, la Bran, instalată cel mai probabil de un străin. Un moment de mare mediatizare a jocului a fost incidentul de la o vizită a premierului israelian la București de acum cîțiva ani, cînd o cutie aflată pe traseul de la aeroport spre centru al coloanei oficiale eracăutată exact în același timp de un jucător.
Iureș, vă dați seama: a venit o echipă antitero ca s-o detoneze, dar, pînă la urmă, lumea s-a lămurit că a fost o alarmă falsă.
Alex, pe lîngă că e membru AGeR – Asociația Geocaching România, un ONG creat în 2012 –, este și singurul reviewer de cutii din Europa de Est, un fel de moderator care verifică dacă o cutie respectă regulile jocului. Ca și cache-urile, jucătorii se supun unui minim cod etic: lași cutia în aceeași locație, nu iei obiecte din ea, decît dacă pui în loc altceva de aceeași valoare sau mai mare, ești discret cînd cauți, evitînd astfel să atragi atenția
asupra ei, pentru ca riscul de vandalizare să fie cît mai mic.
Cum intri în comunitatea asta? Simplu, îți faci, gratuit, un cont pe geocaching.com (siteul cel mai cunoscut, care are mai mult de două milioane de cache-uri listate și zece milioane de user-i) și scanezi coordonatele cutiilor din zona care te interesează. Pentru o cotizație modică poți avea un cont premium;cel mai important avantaj al unui astfel de cont e că primești notificare de fiecare dată cînd apare o cutie nouă și ai astfel șansa de a fi primul care o găsește. Pe pagina cutiei sînt mai multe detalii: povestea locului, indicii de căutare, rating-uri de la 1 la 5, pentru dificultate (1 – ușor de găsit, 5 – foarte greu de găsit, gen cochilia unui melc atîrnată în gard) sau accesibilitate (1 – la sol, 5 – trebuie să te cațări ca să ajungi la ea; un astronaut a pus un cache pe Stația Spațială Internațională: ei da, ăsta challenge!), comentariile celor care au găsit-o și s-au semnat în logbook. Există mai multe tipuri de cutii: cutia tradițională WYSIWYG (what you see is what you get), cea multi (care te trimite în circuit, prin mai multe locuri), cea misterioasă, la care ai un quest de rezolvat – de la un simplu sudoku la cazul unei crime fictive, pentru a cărui dezlegare primești indicii ca niște piese de puzzle, în mai multe cutii. Unele obiecte pot fi trackables, adică se plimbă din cutie în cutie cu o misiune specială – de a ajunge într-un anumit loc, să zicem, fiecare utilizator care le găsește fiind rugat să le ducă cît mai aproape de destinație. Exemplu: cineva a introdus
în joc urna cu cenușa tatălui său care n-a avut ocazia să călătorească în viață prea mult, dar a făcut-o astfel, virtual, după moarte – pozele cu urna respectivă în locuri foarte diverse din toată lumea sînt o versiune emoționantă a excursiei piticului de grădină din Amélie.
După vreo două ore de teorie și cîteva beri, am ieșit cu Mioritics pe teren, la proba practică de vînat cutii, pe traseul Lipscani – Colțea – Teatrul Național, încercînd în același timp să găsesc în minte cît mai multe motive pentru care ai face așa ceva. Trebuie să răspunzi singur la întrebarea asta; motivațiile sînt foarte diverse. Pentru un împătimit de călătorie e o motivație în plus de a merge undeva. Pentru sedentari e o modalitate originală de a ieși din casă, mai ales părinții cu copii dezlipiți de calculator, încîntați de interesanta idee de a găsi comoara piraților în vreo peșteră de pe malul mării. Jocul te duce în locuri în care poate n-ai fi ajuns; în oraș, îți ridică ochii din ecranul telefonului spre clădirile istorice pe lîngă care altfel treci neobservîndu-le; cache-urile montane te conduc pe trasee interesante și mai puțin bătute, cu unghiuri de belvedere fabuloase. Descoperi
lumea prin ochii celor care au ascuns cutiile. Întîlnești o mulțime de oameni faini cu care te împrietenești. Toate astea și mai mult decît atît, pentru că, în esență, geocaching e o provocare care satisface nevoia de mister din viață: oricine s-a visat în copilărie un Hercule Poirot sau un Sherlock Holmes are acum, singur sau într-o echipă de investigatori, cu alți doi-trei entuziaști pasionați, un teren de joacă în toată lumea.
Dacă chiar crezi că ai aptitudini de detectiv, pornește GPS-ul de pe smartphone și treci la treabă: Mioritics a pregătit pentru cititorii Cațavencii începători în geocaching o cutie în București, la adresa Carol, 53, în care o să găsești numărul acesta al revistei, plus alte cîteva surprize. Mult succes!
Grig Bute
