Jurnal dacic (sau cum să comprimi într-un roadtrip dement de weekend aproape o vacanță întreagă de om normal)

Vineri, 22 iulie

15.30 – București. Se încarcă tot în mașină, cort, saci, torțe, instrumentul de tortură auditivă, cățel, purcel, oaie, iepure. Waze cel bun ne ghidează pe unde știe el că nu e aglomerat. Vorbim despre pokemoni și Chipuc, când trecem prin Drumul Taberei spre centura Domnești.

17.45 – Slatina, oprire la GC6NJ5P, o cutie neatinsă încă, freshly published. Urcăm undeva pe un deal, zidurile sunt grafitizate interesant și ajungem sus unde ne așteaptă o parcare mare și goală, dar și Casa Căsătoriilor. Mioritics descoperă că acolo este un battlefield sau pokestop ceva și brusc uită de jocul nostru. Îi iau telefonul, arunc vreo două mingi după niște mâțe virtuale și când vine liliacul îmi dă mat, că se învârtea ăla de era să amețesc. Plec după borcanul meu, îl găsim, coordonatele off. Mai facem câțiva pași și wow, să moară toți pokemonii dacă îmi imaginam așa view frumos aici la Slatina: Oltul se întinde la picioarele noastre și preț de câteva minute facem poze uitând că aveam o destinație precisă și că mai e muuuult de mers.

slatina

21.05 – Drobeta Turnu-Severin – sunt aruncat din mașină la marginea stadionului unde echipa mea favorită începuse deja un meci anost pe care avea să îl piardă (sunt un mare neportbonheur). Pentru câteva zeci de minute Mioritics o să caute cutii vâneze pokemoni prin Drobeta.

22.55 – Drobeta Turnu-Severin – Alo, mă! Am ieșit! Unde ești? – Deja? Gata? Îs în centru! – Păi hai! Stau la OMV și aștept caleașca. Apare de niciunde și sunt invitat să merg la un geocache. Se pare că cineva a fost așa de cucerit de pokemoni încât a uitat de geocaching. Îmi dau acceptul cu ceva mofturi și coborâm în centru, fascinați de peisajul special al acestui oraș: de ce nu facem event la Drobeta? Ajungem la turnul de apă, wow! Ce dihanie! Ce mișto e! Ce feeling genovez ne dă! Îngenunchem și scormonim cu ochii scoși, lingem tot praful de pe/sub/lângă niște bănci, renunțăm. D5-ul ăsta e prea șmecher pentru noi. Hai naibii la daci că e târziu.

23.30 – Încep să volănesc pe malul Dunării, of of mult mai e. Ăia din tabără dau semne de somn (nimic neașteptat).

01.30 – Platoul Muntele Mic. Silence. Liniște. Quiet. Silenzio. Unde or fi dacii băi nene? Mă așteptam să vuie tot muntele. Evident că fără GPS un geocacher nu se descurcă, așa că mioritics fuge peste munte la niște coordonate. Și culmea, găsește tabăra.

01.40 – Primul contact cu neadormiții. E răcorică la pantaloni scurți. Pun o geacă pe mine. Fâs, fâs, sar capace de bere, începe un festival de talente bahice, cu palincă, vișinată, răchie etc. Povești.

02.10 – Ia hai să punem pe facebook o poză de la focul nostru de tabără!

02.40 – Băi ce cald e :)) Cam dorm ăștia pe aici, bine că nu e Lukas că sigur ne trimitea să rădem pe Semenic că se aude în cort.

05.40 – Opa, ce frumos se luminează… și rouă!

06.40 – Gata, hai sa dormim și noi că începe eventul acușica.

Sâmbătă, 23 iulie

09.30 – “Hai bă, Iepu. Hai că se pleacă” aud ca prin vis și mă simt lovit de trenul fantomă de Băuțar. Încerc să programez ochii să focalizeze, dar nah, low bat. Și e un cald în cort. Cu chiu cu vai, scot nasul să văd ce atâta gălăgie. Constat cu mare oftică faptul că din două borcane de lăudatul gem de caise adus de Dani Borca a mai rămas fix de o lingură. La geocacheri cred că se aplică bine proverbul ăla: “frate, frate, dar trece prin burtă”. Limpăiesc și eu ce a mai rămas pe acolo, mă uit la ce frumos se vede tabăra noastră dacică cu corturi și mașini, o îmbinare splendidă de arhaic cu modern, în vreme ce dragul tricolor flutură în vânt.

11.00 – Iau oaia și plecăm și noi pe hiking trackul pregătit de organizatori, legătura Muntele Mic-Țarcu. Băgăm cărbuni și mergem vârtos, nici nu ne oprim măcar la cutii, cu gândul că le facem la întoarcere.

11.45 – Ajungem la checkpoint 5, ajungem din urmă, da, da, pe cine credeți? Tot grupul de daci, stimați telespectatori! Adicătălea ei plecați la 10.20 și zang, fugăricii i-au prins imediat. De aici ne lăsăm prinși în mersul somnolent al grupului și ne oprim și la geocache-uri.

13.00 – Iată-ne la Cuntu. Aici se termină trail-ul de 10 cutii, suntem toți mulțumiți, vreme frumoasă, peisaje minunate, izvor rece și bun.

13.15 – Temerarii pleacă spre Vârful Țarcu să îi ascundă lui V@lybra o cutie. Provocare, evident. El nu și nu, că el nu poate. A ajuns el până la Cuntu, io zic că ajunge și pe Țarcu. Noi ceilalți tragem niște poze de grup la cabana meteo și în același ritm de lalala o luăm înapoi spre mașini.

14.00 – Primele 4 cutii (sau ultimele, cum am coborât) le-am căutat singur, pentru că ceilalți le făcuseră la urcare. Vai, ce drăguț! Așa m-am bucurat să le caut și să le găsesc de unul singur. Nu că aș fi eu vreun animal solitar, dar totuși geocachingul în gloată te privează de senzațiile cu adevărat speciale pe care le simți în grup mic.

14.30 – Mă urc în calitate de pasager în mașină cu HagenF și cârdul de mașini scoboară spre Caransebeș, întru haleală la Terasa Gugulanilor și pe urmă mai vedem.

15.15 – Stop. Păi ce facem băi nene, nu mergem să mâncăm? Ne e sete!! – Nu, că uite sunt două cutii aici. Of! Obsedați și posedați geocacherii ăștia! Vizităm doborâți de soare două poduri din oraș, Balansoarul și Teiuș și scormonim după cutii. Căldura este năucitoare. De pe un pod vedem cum Timișul, care este murdar, se unește cu Sebeșul, care este curat și într-un final rămâne un râu… murdar.

15.45 – Un bineberitat popas. Ciorbică, ardeiuț, mici, bere, bere, bere, bere. Mâncare simplă pentru oameni fără fițe.

16.45 – Rehidratați într-un mod acceptabil, pornim pe traseul Dâlmei, un fel de dig pe malul râului. Ne oprim la o bisericuță, unde hintul spune că Sfântul se uită la noi. Adică era o icoană cu un Sfânt. Sfântul știa ce facem noi pe acolo, așa că nu a dat nicio alarmă.

17.00 – Ajungem într-o zonă cu mult păsăret și vegetație luxuriantă. Găsim repede cutia, mergem mai departe.

17.45 – Pod. POD DE CALE FERATĂ! Ura! Podul îmi amintește de MTW2. De linia spre Oltenița. Doamne cât ne-am tolănit pe toate traversele alea, cât am pipăit toate segmentele alea de fier ruginite. Nici aici nu a fost chiar simplu, deși când am văzut poza spoiler totul s-a rezolvat. A fost totuși un pic de adrenalină, pentru că nah, șubred rău podul. Dar am scăpat toți cu bine.

pod

18.15 – Ajungem La grădini. Apăi așa-i de cald… Și apă nu-i. Luăm decizia să părăsim traseul Dâlmei, nu de alta dar Pistruiata a rămas singură sus şi până mai strângem noi ce mai e de cumpărat se face seară. Mai facem un mystery haios şi o parte se duc să aducă maşini, o parte ne sacrificăm şi luăm loc la terasa cu halbe îngheţate.

haltacazarmii

19.45 – Înapoi în tabără. Aşteptăm să ne strângem.

20.30 – Bate un vânt destul de serios, dar e cald. Depun eforturi să mă dau mare cum aprind eu focul. Facem focul, începem să frigem diverse frigărui, slană, piept de porc, cârnaţ, fix ca nişte Kauflandaci autentici.

21.30 – Ne întrecem în antitalent la fript cartofi în jar. Dar focul arde şi vântul îl întreţine frumos. Am descoperit a doua zi asta atât pe pantaloni cât şi pe Salomoni, noroc că-s vechi şi deja ieşiţi din prima linie de uz.

23.00 – Aduc pe nesimţite instrumentul de tortură auditivă, puţini se prind ce duc în spate. Dar aşa a zis Tarabostes, eu l-am ascultat!!

23.00 – Gata, începe circul: hghj sjgjz sb auztk ajjks ☺)) lkkj ahiuh skhn FTF nknm hohoho!! Hii apok skojhkj skljnhrk xsdlkjkld kkls, Daniborca. Sdh uh su ash asoliujlo ashjkas 02.30

Partea de mai sus e criptată şi numai dacii care au fost la event ştiu despre ce e vorba şi pot decripta textul. Ceilalţi, poate mai aveţi o şansă la GQ8.

03.30 – Somn. Ajunge.

Duminică, 24 iulie

09.30 – Aoleu ce căldură e în cort. Scot nasul, toţi up and running. Matinali băi nene, nu greieri de noapte. Hai, o îmbucătură pe fugă, strâns cort şi pa.

10.15 – Poze de grup. De final.

11.00 – Centură. De Caransebeş. Oprire dubioasă. Ajungem la un cache, scoatem o cutie cu sticluţe de parfum, fiecare e numerotată şi nasul tău trebuie să ghicească care ce e. Aşa afli finalele. Iasomie, crin, regina nopţii. Şansa mea era dacă aveau arome de friptură, usturoi, mici. Mă rog, nasurile fine îşi fac datoria şi ajungem la final.

11.30 – Dacul şef are un dinte împotriva ălora de îi ciordesc cutiile. Luaţi mă, luaţi-o p-asta. O cutie unde sunt viespi!!!

11.45 – Hm, ptiu, Dace! Adică eu merg spre sud şi îmi pui cutie pe partea stângă? Or fi lucerna faină şi căpiţele mişto, dar chiar aşa?

12.15 – Se îngroaşă gluma: după cacheuri pe stânga şoselei vine o serie de opriri „ca-n Banat”. Văleu V@ly !!

12.30 – Nici nu mi-am dat seama că involuntar am ajuns prima maşină şi le-am dat ţeapă tuturor neoprindu-ne la un cache-izvor. Cu parcare bănăţeană. Neah, s-o ofticat oaia dar eu ce să îi fac? Cine m-a ţinut de vorbă? Cine mi-a lăsat GPS pe mână?

12.45 – Obelisc. S-a terminat urcarea pe Transbănăţeană. Suntem într-un fel de vârf, cache, CITO. Frumos view. Hai mai departe.

13.30 – Trei Ape. Iau o îngheţată ca mor de cald. E un cache lângă lac, dar muggle-ul de grătar a împânzit zona. Mergem cu tupeu peste şi rezolvăm problema. Mai avem un cache peste lac, mai vechi.

14.30 – Gărâna. Am auzit de Gărâna. Frumos satul. Aranjat, cochet, dichisit. De festival. Jazzy. Cache pac pac. Foame

15.30 – Masă. Acolo unde se ţine festivalul. Şi stăm. Şi curg blonde şi nefiltrate şi fără alcool. Timpul Trece.

17.00 – Hai mă, ca e drum lung până departe. Mergem spre Semenic. Se-Me-Nic. Doamne ce surpriză! Chiar dacă e off-event, mergem pe Piatra Goznei, mergem la morile de vânt părăsite – meeegaaawoooow şi după, încă hipnotizaţi, pe vârful Semenic, unde nici măcar DNF-ul nu ne mai deranjează. Evident oaia pleacă cu botul vânăt, de la afine.

19.45 – Văliug. Lac printre pomi. Mi-ar fi plăcut să mă ducă la ponton. Nu m-a dus.

20.15 – Reşiţa – Locomotive. Muzeu. Vai. Nu aş mai pleca de aici!!! Ce Piese!!! 1800 toamna. Doamne. Capodoperă. Oaie e după pokemoni, nu ştiu dacă pricepe ce are sub nas.

21.00 – Farewell Dax. Gata! Arrivederci, sarumana, mega treabă.

21.01 – Plecăm spre Herculane. Așa am zis noi că la sfârșitul eventului mergem la 7 Izvoare calde, facem o recuperare la cloacă și plecăm luni dimineață devreme spre casă.

21.15 – La Anina la podul lui Maus sigur nu ajunge. Pai dacă e o cutie T3.5 pe drum, Cheile Carasului, să nu o încercăm? Mpăi na, hai!

21.30 – Pantaloni scurți și adidași scurți, so wrong! Mergem mai întâi prin bălării teribile și apoi facem echilibristică pe o creastă îngustă. Noroc că se termină repede (coordonatele erau off vreo 80 m). Logging. Se întunecă.

23.00 – Ati auzit de cascada Bigăr, nu? Bănuiesc că orice om normal merge ziua la ea. Ei bine, noi am ajuns pe beznă. Uite aici:

00.15 – Mașina are un martor care se tot aprinde. Ceva de frână. Și bipăie.

00.40 – Herculane. DNF. 7 izvoare. Ce cazare? Unde să pui măcar cortul pe benza asta? Hai la cloaca și pe urmă acasă.

01.00 – Haha, caldă-i apa, negru-i cerul, stelele se holbează la noi. Peste 9 ore ar cam trebui să fim la birou.

01.30 – Gata, să o întindem, zic.

01.45 – Orșova. A început să bipăie cam serios. Adică nici nu mai poți să moțăi la volan de bipăit.

03.00 – Filiași. Benzinărie. Capota sus. Lanternă. Limbi străine. Google. Unde o fi vasul de lichid de frână? După vreo 10 minute ne prindem. Cu oareșce teamă vărsăm niște DOT5 peste ce era acolo și îl aducem la nivel.

03.30 – Plecăm mai departe. Bipăitul a dispărut! Bice!

06.30 – Intrăm în București, 30 de minute mai târziu, sfârșesc în perne pentru 2h30. Urmează o zi în care vom experimenta senzația de lovit de tren. A meritat? A meritat.